„Vreau să devin medic, să joc fotbal și să vorbesc limba engleză”
Până la ora actuală, Alex a suferit 35 de intervenții chirurgicale, însă greul de abia acum începe. Va mai avea nevoie de câteva operații importante care să-i egalizeze mâinile și picioarele. Băiețul spune că își dorește foarte mult să alerge cu prietenii, să joace fotbal precum Cristiano Ronaldo, idolul său, să călătorească și să vorbească fluent limba engleză, căci „numai oamenii importanți vorbesc limbi străine”. Visul cel mai mare al lui Alexandru este să devină medic, pentru care are o admirație deosebită, și să ajute și el alți copii, așa cum el este ajutat acum.
În acest sens, Asociația „Salvează o inimă” demarează campania umanitară „Pas cu pas pentru Alexandru”, în parteneriat cu centrul educațional internațional Helen Doron English, pentru a-l ajuta pe Alex să își îndeplinească toate visele: să devină doctor, să joace fotbal și să poată spune cu adevărat, „Yes, I can do this!”. Donațiile pot fi făcute online, pe platforma dedicată sau în conturile bancare ale mamei,