Ce mai face pădurea? Vino să vezi!

În cei zece ani de când a înființat asociația, alături de Teia Gavrilescu și Mircea Ilie, a convins și coordonat 9.000 de voluntari care au plantat deja 38 de hectare de păduri în patru comune din județele Călărași și Teleorman, a organizat crosuri la care au participat, în ultimii ani, 4.000 de alergători (ajutând astfel la strângerea de fonduri pentru împăduriri) și a alergat ea însăși 13 ore neîntrerupt la Dublu-Maratonul de pe Transfăgărășan pentru a face dovada propriei implicări. Acum, tot împreună cu colegii și colaboratorii ei, vrea să pună alături de copaci arbuști de zmeură, astfel încât din vânzările de fructe să susțină extinderea programului de împăduriri în alte zone, să creeze o „pepinieră” de oameni care să propună și să susțină programe benefice pentru comunitatea lor și obțină finanțare pentru realizarea unei case gândite în aceeași perspectivă a dezvoltării durabile.

În vara anului trecut, ViitorPlus anunța inaugurarea primei păduri înființate de un ONG din România. Pădurea se află în județul Călărași, la kilometrul 86 al Autostrăzii Soarelui, pe un teren care, anterior plantării, fusese distrus tocmai pentru construirea drumului. Toate terenurile pe care ViitorPlus a făcut și va face plantări sunt suprafețe publice, degradate, aflate în zona de sud a țării, unde gradul de împădurire este foarte redus. „Proiectul Pădurea Copiilor a fost gândit ca un program de dezvoltare a comunităților rurale prin împăduriri. Ne adresăm strict terenurilor publice pentru că vrem ca beneficiarul să fie comunitatea. Dacă faci pădure, pe termen lung, tu ajuți în primul rând comunitatea. Beneficiile se reflectă la nivel de activități agricole: pânza freatică se ridică, vin păsări care îți curăță culturile agricole de dăunători.”

Prima comună unde au făcut împăduriri, din 2008, a fost Vâlcelele, din județul Constanța, unde se afla o mare suprafață de pământ neroditor, din cauză că stratul fertil fusese luat și folosit la construirea terasamentului autostrăzii. Nu era prima încercare de împădurire a terenului. „Am ajuns la Vâlcelele datorită unui profesor de la Institutul de Cercetări Agronomice și Silvice. El ne-a spus despre un proiect din 2006, făcut prin finanțare de la Banca Mondială, prin care s-a încercat plantarea de salcâmi, care însă nu s-au prins, din cauză că proiectul tehnic a fost greșit. Terenul de la Vâlcelele fusese decopertat, îndepărtate orizonturile fertile când s-a făcut terasamentul Autostrăzii Soarelui. A rămas o argilă nisipoasă, un pământ galben. Când ne-am dus noi prima dată, pe alocuri nici iarba nu creștea. Așa a început Pădurea Copiilor.”

De la Vâlcelele au ajuns apoi în Dragoș Vodă, unde era o situație asemănătoare pe un teren aflat lângă autostradă. Acum acolo este o pădure cu arbori de 3–4 metri înălțime. În Dragoș Vodă au fost plantați mai ales frasini și ulmi, copaci care cresc mai repede decât stejarii puși în Vâlcelele, explică Teodora. Mai mult, la Vâlcelele au apărut probleme legate de alunecarea terenului fertil de pe o porțiune în pantă, în urma ploilor, dar și de invazia de cânepă sălbatică, stuf și ciulini. „Cât era perioada de prașilă, lucrările se făceau în condiții foarte grele. Pe acea porțiune de trei hectare în pantă, unde specia de bază a fost stejarul, în continuare facem completări. Nu vrem să lăsăm pădurea oricum”, precizează Teodora.

În ciuda dificultăților, împăduririle au continuat. Din Călărași, voluntarii au mers în Teleorman – în Roșia și Drăgănești-Vlașca – și se uită și spre alte județe care au nevoie de păduri. „Ne dorim să continuăm și să facem acest lucru și în Giurgiu, și în Prahova – în zona de sud a Prahovei, care suferă de lipsa pădurilor. Poate chiar să ajungem și mai la vest de Teleorman, spre Oltenia, unde sunt foarte multe zone care se deșertifică.”

PĂDURI CU GUST DE ZMEURĂ

Pentru a pune în practică astfel de proiecte e nevoie de multă muncă, dar și de bani, cunoștințe, creativitate și implicare. Pentru următoarele împăduriri, o parte din bani ar urma să vină din comercializarea zmeurei care va fi plantată chiar de anul acesta odată cu copacii, spune Teodora, care este absolventă a Academiei de Științe Economice, unde a studiat Economia Mediului, iar în primii ani a avut și numeroase cursuri de economie agrară și managementul microfermelor. După o copilărie petrecută la bloc în București, dar cu vacanțe de vară la bunici, în Tunari, unde mergea la prășit sau la cules de vie, Teodora și-a descoperit pasiunea pentru natură și proiecte de mediu la 14 ani, când s-a înscris într-un club de ecologie-turism. Așa încât în toată perioada liceului a asistat la cursuri de ecologie sistemică, a participat la concursuri între cluburi, iar în tabere a făcut determinarea ph-ului apei, la Stațiunea de Cercetări din Sinaia, sau a igienizat plajele, la mare. „Ideea culturii de zmeură a fost a mea. Eu cred că toate lucrurile care s-au întâmplat în trecut ajung să te influențeze la un moment dat, dar se leagă după ce se adună niște ani și nici nu-ți dai seama de la ce au plecat: de la faptul că mergeam la cules de vie sau că am făcut cursul de managementul microfermelor.”

Plantările de zmeură au început în această primăvară în comuna Drăgănești-Vlașca din Teleorman. Pentru început este cultivată o suprafață de 2.500 de metri pătrați cu patru soiuri de zmeură care să asigure producție pe tot parcursul verii. „Vrem să creăm un model economic care să producă resurse financiare pentru împăduriri și să fim cât mai independenți. Să producem noi banii pentru a face păduri noi. E un proiect pentru care am obținut finanțare, anul trecut, la competiția Idei din Țara lui Andrei”. Finanțarea acoperă costul investițiilor: de la achiziționarea butașilor la pregătirea comunității locale, care se va ocupa de plantare și va primi, de asemenea, butași pe care să-i cultive în propria gospodărie. Iar implicarea comunității nu se oprește aici. Aceasta va fi motivată financiar să meargă și la cules. „Culegerea fructelor se va face în regim pick it yourself. Dacă vrei să culegi zmeură cu mâna ta, te vei duce la Drăgănești-Vlașca și vei culege câtă zmeură vrei. La sfârșit o cântărim și, dacă la piață kilogramul este 20 de lei, prețul nostru va fi de 10 lei. Principalii culegători vor fi cei din comunitatea locală.

Foarte mulți voluntari ne întreabă: Ce mai face pădurea? Eu o să le răspund: Vino să vezi și, dacă tot ai ajuns, culege și niște zmeură!” În primii trei ani banii strânși din vânzarea recoltei vor fi folosiți pentru extinderea culturii până la un hectar. În conceperea și aplicarea proiectului, asociația ViitorPlus a beneficiat de ajutorul inginerului silvic George Nicolae, dar și de sfaturile antreprenorului Ruben Dudău, inginer silvic și el, care are o fermă la Oradea. Cultura de zmeură din Teleorman va fi susținută de un sistem de spalier, precum via, apoi de un sistem de irigare cu celulă fotovoltaică și pompă submersibilă, mai spune Teodora. După ce cultura va fi extinsă până la un hectar și toate investițiile finalizate, banii colectați din vânzarea fructelor vor fi folosiți pentru păduri noi, toate având și culturi de zmeură. Teodora mai spune că în sudul Prahovei se poate înființa o cultură de cătină.

„ALERG SĂ ÎMPĂDURESC”

Proiectele de împăduriri, pornite cu gândul la dezvoltarea durabilă a comunităților, au adus-o pe Teodora în situația de a fi organizator de competiții sportive și chiar alergător de cursă lungă. Dacă la început, în 2007–2008, cea mai mare parte a fondurilor pentru împăduriri (circa 80%) era asigurată din sponsorizări, în prezent procentul a scăzut la 50%, restul fiind acoperit din donații. „Când am demarat programul de împăduriri, erau foarte multe companii care voiau să susțină programele de mediu. După ce a venit criza economică și financiară, atenția lor s-a îndreptat mai degrabă spre zona socială. Pentru noi poate fi un minus, dar ne și obligă să fim creativi și să găsim soluții.”

O soluție a fost organizarea Crosului Pădurii, începând din 2009. În această primăvară se organizează deja a 8-a ediție. Inițiativa a pornit de la Asociația Bucharest Running Club (ABRC), organizatorul Maratonului București. ABRC i-a invitat în 2008 să fie cauza de mediu pentru care se aleargă. Un an mai târziu au organizat și un antrenament înaintea Maratonului București, pe care l-au numit chiar Crosul Pădurii. „În primii doi ani evenimentul a fost organizat de ABRC, dar încetul cu încetul am preluat noi organizarea până când am ajuns să facem toată logistica, de la avize la comunicare. Sportul a fost o modalitate de atragere de fonduri pentru împăduriri, din taxele plătite de alergători. De prin 2011 au început să fie și alergători care participă la competiții, pentru că vor să ne sprijine pe noi, inclusiv prin crearea de profile de fundraising pe Galantom.ro”. Andrei Roșu și Vlad Tănase, doi dintre românii care au participat în martie la Ultramaratonul 6633 de la Cercul Polar, au alergat pentru Pădurea Copiilor, iar Andrei Gligor s-a înscris la Marathon des Sables, din aprilie, tot în cadrul campaniei „Aleg să împăduresc”.

Exemplul lui Andrei Roșu a convins-o și pe Teodora să participe la o cursă de anduranță: 84 de km parcurși pe Transfăgărășan, în 13 ore, fără pauză. „În 2013, Andrei Roșu participa la Florida Double Ironman și m-am gândit că sunt atâția sportivi care fac fundrasing pentru noi și că vreau și eu să fac asta. În 2013 am alergat și eu un dublu-maraton pe Transfăgărășan. Am vrut să fac lucrul acesta, pentru că nu pot să aștept de la cineva să facă ceva ce eu n-aș face și pentru că am vrut să văd ce înseamnă munca de fundraising”. S-a antrenat mai mult de o jumătate de an pentru această competiție: din martie până în septembrie. „Mi-am luat foarte în serios rolul de alergător. Nu sunt neapărat o persoană care aleargă, dar am făcut scrimă în perioada generalei și în liceu. Pentru maraton mi-am făcut un program de antrenamente, am avut un coleg care alerga cu mine, și la miezul nopții dacă atunci aveam timp. În luna dinaintea competiției mi-am luat concediu, ceea ce nu mi s-a întâmplat prea des: o lună în care doar să dorm, cam 12–14 ore pe zi, să mănânc, să merg la masaj, să mă antrenez. Atunci când îți propui să alergi 5 km, un maraton sau 560 km, trebuie să faci un plan care să conțină cum te antrenezi, ce mănânci, cum te odihnești și altele. Dar când ești și fundraiser, trebuie să faci și un plan care conține ce comunici, cum comunici și cu cine, în așa fel încât la final să se strângă bani pentru cauza pe care o susții.”

O „PEPINIERĂ” DE OAMENI ȘI IDEI

ViitorPlus este o asociație de dezvoltare durabilă, nu una de mediu. Cei trei fondatori au pregătire academică diferită, dar poate tocmai faptul că pregătirea lor însumată acoperă zone atât de largi i-a ajutat să gândească proiecte de anvergură. „Când am început proiectul ViitorPlus nu l-am văzut ca pe un proiect de mediu și foarte mult timp chiar nu ne plăcea ideea că eram asociați cu un ONG de mediu. Noi suntem un ONG de dezvoltare durabilă.”

Teodora și Mircea au fost colegi la master (Ecologia Sistemică şi Sustenabilitate), iar pe Teia au cunoscut-o prin intermediul unuia dintre frații Teodorei. „Mircea vine din Politehnică, fiind IT-ist ca pregătire de bază. Teia a fost într-o asociație studențească împreună cu fratele meu mai mare, Ștefan. E greu să ai aceeași idee despre dezvoltarea durabilă. Dacă îl întrebi pe Mircea, el o să-ți spună despre amprenta de carbon, o să-ți dea multe explicații tehnice. Teia are background de voluntariat, dar vine din mediul economic. A terminat Finanțe-Bănci, a lucrat în bănci și când vorbim despre dezvoltare durabilă întotdeauna o să pună problema din perspectiva profitabilității economice.” S-au întâlnit în 2005, au înființat asociația în 2006 și au pornit la drum cu gândul că vor face programe de educație și consultanță pentru companii, „ca ele să devină conștiente de poziția pe care o au la nivel de mediu, economic, social.” Erau trei fondatori și 4–5 voluntari. Au căutat acel domeniu al economiei în care, dacă s-ar implica, ar avea maximum de impact.

După ce-au analizat Energia, Transporturile și Construcțiile au ales construcțiile. Nu prevăzuseră însă atunci, în 2006, criza financiară care aproape că a suspendat activitatea în acest sector timp de câțiva ani. Așa au ajuns în 2007–2008 să înceapă proiectul de împăduriri. N-au abandonat însă nici construcțiile și nici ideea că educația este un factor esențial al dezvoltării durabile. Teodora spune că unul dintre proiectele lor este realizarea unui Centru Logistic în Teleorman, Giurgiu sau în altă zonă unde vor face împăduriri. Un loc unde să existe și spațiu de lucru, și spațiu de depozitare a materialelor și utilajelor folosite în lucrările agricole, dar și o pepinieră proprie și chiar o seră de legume. O altă idee de implicare și mai activă în comunitate este acordarea de burse copiilor care vor să studieze, ca apoi să se întoarcă în comună pentru a dezvolta proiecte – ateliere, ferme etc – prin care comunitatea să aibă de câștigat. „Noi nu avem capacitatea să dezvoltăm toate ideile noastre de proiecte și atunci – dacă am putea crea o «pepinieră» de oameni și idei în comunitățile unde împădurim ca ei să se implice, cu sprijinul nostru, să le dăm informații despre project management –, poate să-i ajutăm să acceseze fonduri și încet-încet comunitatea locală să se dezvolte. Cam asta ar fi viziunea. Un centru logistic care să fie o pepinieră de idei, să susțină oamenii care sunt într-adevăr viitorii lideri și inițiatori de proiecte.”

OAMENI ACTIVI, CASĂ PASIVĂ

SNAIL e un alt proiect la care Teodora lucrează, alături de colaboratorii ei. Dacă în urmă cu 8–10 ani planurile de implicare în domeniul construcțiilor au fost deturnate de criza financiară, acum vor să arate că se poate construi mai bine prin Smart Natural Adaptation Intelligent Living (SNAIL). „În 2006 am zis: Dacă noi o să avem putere să schimbăm modul în care se construiește în România, vom avea cel mai puternic impact în zona de dezvoltare durabilă. Vom avea case eficiente energetic, vom avea case verzi, cu materiale care respectă mediul și oamenii, vor fi clădiri care să fie prietenoase – să ai lumină naturală, libertate de mișcare – și care servesc niște funcții sociale. O clădire nu trebuie să fie doar un spațiu de locuit sau de lucru. Poate să fie și un spațiu de întâlnire, de pregătire profesională sau de interacțiune cu stakeholderii doriți. Dorința noastră era să facem educație pentru construcții sustenabile. Tocmai de asta acum lucrăm la proiectul SNAIL împreună cu arhitecți de la Universitatea Ion Mincu și vrem să găsim un concept de clădire inteligentă, care refolosește materie primă, care este pasivă și integrează o mulțime de utilizări în același spațiu.” Deja s-au înscris cu acest proiect la Social Innovation Tournament, o competiție de inovație socială organizată de EIB – European Investment Bank. Au mai câștigat în 2013 un premiu pentru cel mai inovativ proiect de mediu din Europa, cu Recicleta (colectarea deşeurilor de hârtie din birouri spre a fi reciclate, transportate cu cargo-biciclete conduse de persoane defavorizate), așa că sunt optimiști. Optimism care e susținut de aerul curat al pădurilor noi, de efortul depus la plantare, de motivația adusă de practicarea sportului și atingerea obiectivelor și de concentrarea asupra dezvoltării durabile, a unui viitor mai verde.

Acest material a apărut în numărul 226 al Revistei CARIERE.