Cercul aproape perfect
„Acesta era un cerc aproape perfect, o economie circulară aproape fără fisură. Un model bazat pe reducerea consumului de energie şi materii prime, în care deşeurile rezultate au destinaţii precise încă din faza de proiectare, prin integrarea lor în spirala ciclică a reutilizării.”– așa descrie Raluca Fișer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution, pe înțelesul tuturor, principiile care stau la baza economiei circulare.
Economie verde sau albastră?
Economia verde înseamnă emisii reduse, prin utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor. Se bazează pe energie regenerabilă, construcţii verzi, combustibili alternativi, managementul apei şi deşeurilor.
Economia albastră este un model de design al afacerilor, orientat spre piaţă şi creştere sustenabilă, în care deșeul rezultat în urma consumului unui produs devine materie primă pentru un altul. Astfel, mediul înconjurător nu mai este afectat, ci, dimpotrivă, protejat.
„Atât economia «albastră», cât şi cea «verde» sunt expresii ale preocupării societăţii de a trăi sănătos, având grijă de mediu, de a regândi procesul economic astfel încât consumul în exces şi risipa de resurse naturale să fie diminuate.”
Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri pentru a stimula tranziţia Europei către o economie circulară. Vor fi alocate, în acest scop, finanţări de peste 650 de milioane de euro din cadrul programului Orizont 2020 şi 5,5 miliarde de euro din fondurile structurale. Este pregătită România din punct de vedere legislativ, în prezent?
„În acest moment, categoric, nu. România are multe neclarităţi legislative, care persistă de mai mulţi ani, riscul de infringement rămâne în lipsa unor acte normative care să pună în aplicare directivele europene. România trebuie ca până în 2020 să se alinieze total la legislaţia europeană şi să recicleze 50% dintre deşeurile municipale. În mai multe rânduri, oficialii europeni şi-au exprimat îngrijorarea faţă de faptul că ţara noastră nu îşi protejează cetăţenii de efectele gestionării deficitare a deşeurilor. Avertismentele au atins o plajă largă de probleme, de la nealinierea legislaţiei naţionale la cea europeană, până la faptul că mai multe depozite de deşeuri din România nu respectă normele Uniunii.”– comentează președintele Green Revolution, Raluca Fișer.
Absorbţia fondurilor structurale
Din păcate, România este codaşă la absorbţia fondurilor europene, cu 20 de puncte procentuale rată de absorbţie sub media europeană, explică Fișer. „Incertitudinea legislativă şi birocraţia sunt obstacole în calea accesării banilor. Este nevoie de sprijin din partea autorităţilor publice centrale în acest sens, mai ales că adoptarea pachetului privind economia circulară de către Comisia Europeană reprezintă un semnal clar că se doreşte trecerea de la economia lineară la cea circulară. Sunt numeroase oportunităţile de a crea locuri de muncă, de a valorifica deşeurile prin transformarea lor în produse. ”
De la linear la circular
Raluca Fișer spune că în primul rând Europei îi va fi extrem de dificil să facă tranziţia către o economie circulară. „Industria este dominată de corporaţii, cu interese proprii. Mai vorbim aici despre reforme care ar trebui să se implementeze în sectoare precum cel energetic, despre rezistenţa la schimbare, despre posibile crize economice. Planurile de creştere a sustenabilităţii par uşor utopice în acest context, cu tot sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană.”
Cât despre România, până să facă trecerea la principiile economiei circulare, trebuie să înveţe colectarea separată a deşeurilor. „Avem ţinte clare în acest sens, iar ţara noastră trimite la groapa de gunoi 82% din deşeurile generate. Rata de reciclare a României este cea mai mică din UE, după Letonia. Până la implementarea principiilor economiei circulare, până la controlul ecodesignului produselor şi serviciilor, mai avem de făcut câţiva paşi elementari pentru un trai sustenabil.”
Doar 5% din populație folosește infrastructura de colectare selectivă
Este România capabilă ca până în 2020 să se alinieze total la legislația europeană și să recicleze 50% din deșeurile municipale? Ninel Lazăr, expert de mediu şi project manager Green Business Index, consideră că România are şanse minime să reuşească alinierea deplină la cerinţele legislaţiei comunitare în domeniul managementului deşeurilor municipale, mai ales în ceea ce priveşte creşterea ratelor de colectare selectivă şi a celor privind reciclarea.
„O primă cauză stă în faptul că încă nu există un sistem bine pus la punct pentru monitorizarea cantitativă a deşeurilor municipale generate. Practic, cu fiecare an care trece, descoperim că generăm mai multe deşeuri municipale, nu doar în termeni absoluţi (tone la nivel naţional, ci şi în termeni relativi (tone/capita) – lucru care ar putea fi foarte uşor explicat prin creşterea consumului.” „Mai mult, o mare parte a deşeurilor «de tip municipal», generate în mediul rural – produse de circa 45% din populaţie – nu sunt nici colectate şi nici cuantificate cantitativ.” Aşadar, spune Ninel Lazăr, după principiul «ceea ce măsori, aceea gestionezi», „dacă noi încă nu cunoaştem cu precizie unde, cât şi ce fel de deşeuri municipale se generează, şansele sunt minime să putem să gestionăm aceste deşeuri într-un mod rezonabil până în 2020.”
În mediul urban, dificultatea constă nu atât în abilitatea de a monitoriza fluxul deşeurilor municipale, ci în a le colecta selectiv şi a le transporta şi valorifica pe filierele aferente.
„Am devenit deja celebri în Europa prin faptul că în multe oraşe am instalat ceva infrastructură pentru colectarea selectivă a deşeurilor (tomberoane pe categorii de deşeuri), dar când vine maşina de gunoi să le ridice, le amestecă şi le duce la depozitul de deşeuri, unde se realizează sortarea, dacă se mai face şi acest lucru. Această infrastructură este ca un fel de floare, dar cu care nu se face primăvară. Statistic vorbind, sub 5% din populaţia urbană o foloseşte, restul aruncă deşeurile la binecunoscuta ghenă sau pe toboganul de pe scara blocului. Obstacolul stă în valorile şi nivelul de educaţie ecologică din România.”
Expertul spune că ideal ar fi să încurajăm fiscal sau financiar acele companii sau acei generatori de deşeuri municipale care au rate mari de colectare selectivă şi care investesc în infrastructură pentru creşterea acestor rate.
Tot el spune că, din păcate, ceea ce unele administraţii locale încearcă să facă în domeniul deşeurilor municipale se află cu multe decenii în urma Europei. „Am văzut recent că primăria unui important oraş a lansat o licitaţie pentru servicii de proiectare a unui incinerator de deşeuri municipale. Iniţiativă salutară. Cu o precizare: dacă am trăi în 1996.” Expertul explică de ce în ultimii ani s-au închis în Europa foarte multe astfel de instalaţii, nu pentru că nu ar exista deşeuri ce pot fi incinerate, ci în primul rând „din raţiuni de rentabilitate şi de politică a managementului deşeurilor”.
O altă parte dintre ele s-au transformat în ultimii ani în aşa-numite WtE (Waste-to-Energy), însă şi acestea, odată cu căderea abruptă a preţurilor combustibililor fosili (cărbune, petrol) la nivel mondial, au început să se închidă una după alta. „În urmă cu doar trei luni, un important jucător de pe piaţa WtE (Waste-to-Energy) din Marea Britanie a abandonat un megaproiect tocmai din acest motiv. Nu ştiu cum se face, dar noi mergem mereu în altă direcţie decât cea în care se duce Europa.”
Inițiative locale pe principiile economiei circulare
Ninel Lazăr apreciază că la nivelul municipalităţilor, iniţiativele în direcţia economiei circulare sunt o rara avis. Şi asta nu doar în România, ci în general în blocul ţărilor răsăritene. Dar excepţiile de la această regulă arată că, acolo unde se doreşte, se poate. Oradea este un oraş unde s-au făcut mulţi paşi înainte în această direcţie, iar Târgu Lăpuş este una din puţinele municipalităţi care au dezvoltat programe de tip Zero Waste (Zero Deşeuri). „Ceea ce au în comun aceste două oraşe este faptul că primarii şi consiliile locale au decis să provoace modelele tradiţionale. Dacă am avea un cadru legislativ care să ofere suficientă flexibilitate administraţiilor locale (de exemplu în ce priveşte tarifarea sau facilităţile fiscale), am vedea mult mai multe exemple în acest sens.”
Târgu Lăpuș, primul oraș „Zero Waste” din România
În prezent, în urma obţinerii licenţei pentru activitatea de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor, inclusiv deşeuri periculoase menajere, cu excepţia celor cu regim special, la Târgu-Lăpuș se face colectare selectivă pentru 7 fracţii. Cu o taxă de 4 lei de persoană pe lună, indiferent de cantitate, deșeurile menajere sunt colectate din gospodării, condiția minimă fiind ca ele să fie selectate pe cele 7 fracţii, adică: hârtie, sticlă, metal, material plastic, deşeuri biodegradabile, deşeuri nereciclabile, DEEE. Primarul Mitru Leşe povestește, pe scurt, cum a reușit să facă din Târgu Lăpuș, județul Maramureș, primul oraș „Zero Waste” din România.
„Prin Programul PHARE 2006 Coeziune Economică şi Socială (CES) am implementat, în perioada 2008-2010, proiectul «Eco-sistem Târgu Lăpuş» pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor municipale şi asimilate, în valoare totală de 864.660,71 de euro.”
Leșe spune că implementarea proiectului a permis modernizarea şi completarea dotărilor serviciului public de salubrizare și eficientizarea acestuia.
„Am achiziţionat trei autogunoiere marca MERCEDES ACTROS Euro 5, o autogunoieră SCANIA VABIS, cu două compartimente de colectare, o autogunoieră VOLVO, 716 containere de 1,1 mc, 8.847 de pubele, 1320 de recipienţi pentru compostarea deşeurilor biodegradabile, iar pentru măturat şi spălat străzi am achiziţionat două utilaje specializate.”
Ca atare, aria de colectare a deşeurilor s-a extins cu 172%, astfel încât toţi locuitorii, inclusiv cei din satele aparţinătoare beneficiază de serviciul public de salubritate, pe o lungime de 275 km tur-retur.
… Modele de business pe principiile economiei circulare?
Există unele afaceri, mai mici, care remanufacturează diverse produse, de exemplu în industria mobilei sau în IT, dar impactul lor în economie este inexistent, iar managerii acestor companii încă nu au învăţat cum pot să vândă mai bine folosindu-se de modelul lor de afaceri, care se încadrează, mai mult sau mai puţin, în principiile economiei circulare.
Reciclarea în buclă închisă
„Există multe companii care folosesc deşeurile ca materie primă, dar nu într o buclă închisă total şi nu întotdeauna în interiorul aceluiaşi proces tehnologic, ci prin simbioze.” Ninel Lazăr spune că, de exemplu, mai toată industria siderurgică din România (cât a mai rămas din ea) foloseşte deşeurile ca materii prime. În industria lemnului, sunt companii – nu multe, ce e drept – care preiau deşeurile de la prelucrătorii primari ai lemnului şi le folosesc, într-o proporţie anume, în fabricaţia plăcilor aglomerate.
„Buclele complet închise la nivelul aceleiaşi companii sunt destul de rare, inclusiv la nivel internaţional şi, de regulă, acolo unde există presupun produse cu valoare foarte mare, aşa încât pentru acele companii este o chestiune de rentabilitate superioară să îşi recupereze produsele (pentru care adeseori plătesc) la finele ciclului de viaţă, pe care apoi le remanufacturează şi le reintroduc în piaţă.”
Downcycling
Sunt anumite industrii unde costul reciclării este mult prea mare şi unde, fără subvenții, încă nu se poate lucra eficient economic. Odată cu scăderea preţului petrolului, industria maselor plastice şi parte din industria fibrelor sintetice şi a textilelor – pentru că se bazează esenţialmente pe produse petrochimice – se află în această situație. În alte sectoare, precum industria alimentară, reciclarea nu se poate face decât pentru anumite categorii de deşeuri (ambalaje), dar şi aici restricţiile privitoare la securitatea alimentară fac procesul prea costisitor.
Upcycling
Ninel Lazăr spune că industria IT se află într-o adevărată vervă la nivel mondial – şi acest lucru se vede şi în România – în ceea ce priveşte remanufacturarea produselor. „Este limpede că un computer ajuns la expirarea duratei garantate de viaţă ar valora foarte puţin dacă ar fi valorificat ca deşeu, pe când remanufacturat şi adus la o configuraţie acceptabilă, poate fi reintrodus în piaţă cu o valoare mult îmbunătăţită. Sunt companii din România care fac acest lucru, atât dealeri importanţi, precum HP, Apple, Dell, cât şi companii locale, precum Expert Computers, PC Madd şi multe alte firme mici. Aproape că nu mai există astăzi dealeri IT care să nu aibă în oferta curentă produse remanufacturate.”
Simbioza industrială
Procesele de simbioză industrială sunt răspândite şi există multe exemple inclusiv în România. De exemplu, companiile care ambalează băuturi în doze din aluminiu preferă să lucreze cu producători de ambalaje din aluminiu reciclat, pentru că o tonă de aluminiu reciclat se produce cu costuri energetice de cel puţin cinci ori mai mici decât pe filiera convenţională, de la minereul de aluminiu, povestește expertul.
Ninel Lazăr spune că mai ales sectoarele economice care acum fac obiectul reglementărilor europene în domeniul responsabilităţii extinse a producătorului (EPR – Extended Producer Responsibility) vor fi campionii economiei circulare. „Mă refer îndeosebi la producătorii de electronice şi electrocasnice, de la aparatură de bucătărie, aparatură medicală şi până la telefoane şi computere. Acest sector este deja obişnuit cu ideea că trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru produsele ajunse deşeuri şi deja există diferenţe notabile de competitivitate între companiile din acest sector, evident, în favoarea celor care au înţeles să privească la o obligaţie legală ca la o oportunitate, și nu ca la un factor de cost.”
„În toate celelalte sectoare, din nefericire, există foarte puţine competenţe la nivelul specialiştilor de mediu, iar managerii de vârf din companii sunt prea puţin conştienţi de riscurile la care îşi expun propriile afaceri neluând în considerare provocările importante pe care conceptul de economie circulară le ridică. Într-o ţară în care consumul domestic de resurse creşte constant, fără să fie capitalizat în creştere economică similară (simbolul evident al faptului că producem risipind resurse), ne confruntăm în mod evident cu realitatea că managerii români încă nu au învăţat că protecţia mediului nu se rezumă la existenţa unei autorizaţii. Acest lucru afectează, în bine sau în rău, înseşi competitivitatea companiilor într-o piaţă în care creşterea afacerilor a devenit tot mai strâns legată de protecția mediului.”
DICŢIONAR DE ECONOMIE CIRCULARĂ
Definiţia simplă pe care specialiştii o dau economiei circulare este de concept care încearcă „să conecteze toate fluxurile de materiale, integrându-le într-un proces circular, prin care se asigură un consum eficient de resurse şi se reduce la maximum cantitatea de deşeuri rezultate.”
Fie că folosesc fracţiile rezultate în urma reciclării deşeurilor ca materie primă secundară pentru a fabrica alte produse, fie că iau în considerare încă din faza de proiectare a produsului posibilitatea ca acesta să poată fi reparat sau reciclat, companiile pot găsi metode inovatoare pentru a-şi eficientiza consumul de resurse.
Exemple de modele care pot fi folosite în aplicarea principiilor economiei circulare sunt, după cum urmează:
► reciclarea în buclă închisă, adică folosirea deşeurilor ca materie primă în procesul de producţie;
► downcycling – procesul prin care se obţin produse cu o valoare mai mică decât deşeurile procesate;
► upcycling, operaţiunea de reciclare prin care se obţin produse cu o valoare mai mare decât deşeurile procesate;
► simbioza industrială , respectiv punerea în comun de servicii sau produse cu alte industrii, pentru eficientizarea consumului de resurse,
► producţia locală, colectarea deşeurilor;
► servicii de mentenanţă pentru produse, încurajarea utilizării repetate a unui produs sustenabil prin fidelizarea consumatorului;
► designul modular, adică proiectarea unui sistem de descompunere a produsului în părţi mai mici pentru a putea fi înlocuite individual atunci când nu mai funcţionează.
Acest material a apărut în numărul 226 al Revistei CARIERE.