Copiii din clasele 0-IV vor învăța la școală ce înseamnă alimentația sănătoasă
Proiectul „Un măr pe zi” debutează cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, sărbătorită anual în data de 16 octombrie, continuând până pe data de 16 noiembrie. Programul își propune să participe la creșterea conștientizării importanței unei alimentații sănătoase în rândul copiilor. Pe parcursul următoarelor patru săptămâni, cei 500 de elevi incluși în proiect vor primi în fiecare dimineață câte un măr și vor participa la ore speciale de educație în nutriție, în cadrul cărora Dr. Anda Avramescu, medic nutriționist și voluntar în cadrul Asociației STOP Hunger, le va dezvălui copiilor importanța unei nutriții sănătoase.
În cadrul acțiunii „Un măr pe zi”, elevii Școlii Generale nr. 307 sunt invitați să participe la un concurs de desene cu lucrări proprii realizate pornind de la tema un stil de viață sănătos. Toate lucrările înscrise în concurs vor fi expuse într-o expoziție organizată în școală, iar copiii vor fi premiați, prin tragere la sorți, cu produse electrocasnice Heinner și vor fi încurajați să păstreze bunele obiceiuri de nutriție sănătoasă.
În următoarea etapă va fi lansată a doua ediție a „Ghidului de Nutriție” adresat copiilor, în parteneriat cu Asociația STOP Hunger și Sodexo, care va fi donat, ca și în campania anterioară din anul 2008, către toate școlile, bibliotecile publice, autoritățile publice și centrele medicale din România.