Cum îi mobilizezi pe oameni pentru o cauză în interesul public?

.„Auzim de multe ori că oamenii nu se implică în cauze civice, auzim des că nu se poate, că autoritățile nu ne ascultă, că nimic nu se schimbă. În ultimii ani însă din ce în ce mai mulți bucureșteni au înțeles că lucrurile se pot schimba, important este să pornești la drum, ideal nu de unul singur, și să dai un exemplu că se poate. Mai mult, oamenii cu spirit civic au creat contexte în care oricine să își exprime nemulțumirile și problemele altfel decât la colț de stradă, în propria sufragerie sau în mediul online, și mai degrabă în întâlniri directe cu autoritățile”, afirmă Nicoleta Chiriță, Coodonator de proiecte, CeRe:Centrul de Resurse pentru participare publică.

PESTE 20 DE GRUPURI DE CETĂȚENI MILITEAZĂ PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ ÎN BUCUREȘTI

Dacă în 2009 nu existau grupuri civice în Capitală care să lupte pentru a rezolva problemele locale, Nicoleta spune că în acest moment există peste 20 de grupuri de cetățeni care militează pentru o viață mai bună în cartierele lor și, în general, în București. Unele dintre acestea s-au format spontan, altele cu sprijinul Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe). „Multe au reușit să organizeze acțiuni vizibile (proteste, adunări publice, evenimente în aer liber), să-și mobilizeze vecinii și împreună cu aceștia să convingă autoritățile să își îndrepte atenția asupra problemelor semnalate și să le soluționeze – fie că vorbim despre reamenajarea unui parc, a unei străzi, fie că vorbim despre crearea de locuri de parcare sau despre stoparea construirii unor clădiri ilegale. Succesele unora i-au motivat și pe ceilalți să încerce. 13 dintre aceste grupuri au decis în 2015 să își unească eforturile și să se sprijine reciproc, formând astfel Rețeaua Civică București –www.reteauacivica.ro.”

Există în România exemple care ilustrează puterea oamenilor simpli de a schimba lucrurile. Lenuţa Zamfirescu, din Ploieşti, locuia într-un cartier semicentral cu uliţe neasfaltate şi fose septice în loc de canalizare – Bereasca. Când autorităţile locale şi-au amintit de cartier, în 2013, au vrut să facă lucrurile pe jumătate: asfaltare fără canalizare. Revoltată şi sătulă de situaţie, doamna Zamfirescu s-a hotărât că aşa nu se mai poate şi a bătut din poartă în poartă pentru a-şi convinge vecinii să se implice. A redactat o petiţie şi i-a convins pe toţi să o semneze.

A mers în audienţe şi la întâlniri cu autorităţile. S-a documentat şi a descoperit că, de fapt, acestea au obligaţia de a conecta la sistemul de canalizare toate zonele urbane. Cu încăpăţânare şi perseverenţă, dar mai ales cu susţinerea vecinilor, doamna Zamfirescu a reuşit. Cartierul Bereasca a intrat în rândul lumii. Oameni ca ea schimbă lucrurile zi de zi în comunităţile lor, dar poveştile lor nu răzbat până la noi. Presa centrală a scris despre caz de-abia după ce Lenuţa Zamfirescu a urcat, modestă şi puţin încurcată, pe scena Galei Premiilor Participării Publice în 2014, să vorbească despre cum a reuşit să mişte autorităţile publice din Ploieşti.
Un alt exemplu: Pe strada Iacob Andrei, în cartierul Ferentari, aproximativ 150 de familii (600 de persoane) urmau să fie evacuate. În 2014, firma care deţinea 150 de garsoniere şi şase apartamente de două camere în foste cămine muncitoreşti – SC Cazare Cantine SRL – a intrat în insolvenţă şi urma să vândă respectivele locuinţe. În lipsa unor politici sociale de locuire, incapabili să plătească chirie pe piaţa liberă sau să-şi cumpere o locuinţă, majoritatea celor 600 de persoane urmau să ajungă în stradă. Cu ajutor din partea organizaţiilor neguvernamentale (Policy Center for Roma and Minorities, CeRe etc.) oamenii din Iacob Andrei au reuşit să obţină audienţe la primăria de sector şi la primăria generală. A fost nevoie de multă perseverenţă şi de curaj şi de multe întâlniri cu autorităţile pentru ca în cele din urmă familiile din Iacob Andrei să nu ajungă în stradă. Deşi nu sunt în pericol de evacuare, situaţia lor locativă rămâne incertă pe termen lung, iar promisiunile autorităţilor de a soluţiona cazul au rămas până în acest moment nefinalizate.

IAȘUL IUBEȘTE TEII

La Iași, spiritul civic al locuitorilor a fost trezit de decizia primarului de a tăia teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare, simbolul orașului, și de a-i înlocui cu salcâmi japonezi. O mână de ieșeni a început atunci o campanie de durată prin care a cerut replantarea teilor, dar mai ales decizii publice luate responsabil cu consultarea locuitorilor. „Au organizat zeci de acțiuni în stradă și în online, au atras alături de ei persoane publice și specialiști și peste 20.000 de susținători, au avut numeroase intervenții la radio, TV și în presă. Cheia succesului a fost că nu au renunțat nicio clipă, nici chiar atunci când autoritățile publice păreau un zid de neclintit. Au reușit astfel să convingă primăria să organizeze o consultare publică în care ieșenii au votat majoritar (93,7% dintre cei prezenți la consultare) pentru replantarea teilor. După aproape trei ani de campanie, locuitorii din Iași se bucură iar de promenada cu tei de pe bulevardul Ștefan cel Mare.”

DE CE SĂ NE PESE?

Sunt multe situații în care ar trebui să ne unim pentru a ne apăra drepturile. Nicoleta Chiriță dă exemplul cauzelor de mediu, ale clădirilor cu risc seismic care ne pun viața în pericol, dar și situația angajaților din industria alimentară, a confecțiilor sau a serviciilor, afectați de condițiile de muncă și de salariile minime. „Vorbim în România despre o clasă de oameni care, deși muncesc, trăiesc în sărăcie sau la limita sărăciei. O situație care în Vest este descrisă de sintagma the working poor. Din păcate, mulți dintre acești angajați sunt prea vulnerabili pentru a-și cere drepturile, riscând să fie concediați ușor, nu sunt sindicalizați sau sindicatele de care aparțin nu reușesc să negocieze condiții de lucru și salariale decente. Dacă în țările din Vest și în SUA auzim constant de angajați care ies în stradă pentru a-și cere drepturile (cazul Walmart fiind celebru în SUA), angajații români nu au încă o voce și puterea necesară pentru a se organiza și a-și schimba în bine situația.”

Nicoleta Chiriță spune că românii se mobilizează când revolta atinge cote maxime, când avem de-a face cu probleme grave și urgente (vezi cazurile din Sănătate) care ne afectează în mod direct, iar autoritățile nu reacționează sau iau decizii iresponsabile. Pe lângă aceste cazuri, care scot mii de oameni în stradă, poate cel mai dificil este ca oamenii să se unească pentru acele probleme, importante și ele, dar cu care ne-am obișnuit: „Acele probleme care fac parte din cotidian și în fața cărora poți să spui că «merge și așa» – fie că vorbim despre trafic, despre poluare, despre lipsa spațiilor verzi și a dotărilor, despre trotuarele ocupate de mașini.”

Deși nu există o rețetă pentru a-i mobiliza pe oameni, Nicoleta spune că sunt câteva principii pe care trebuie să le urmărim: claritatea mesajului, participarea activă a celor interesați, constanța în acțiuni și perseverența, precum și comunicarea rezultatelor. „Pentru ca oamenii să se implice este important ca aceștia să înțeleagă în ce măsură sunt afectați de problemă, deci mesajul celor care inițiază o campanie trebuie să fie clar de impact și pe înțelesul tuturor. Mai mult, oamenii trebuie să vadă că există soluții care nu sunt imposibil de aplicat și să aibă ocazia să participe activ în campanie – fie că vorbim despre o susținere minimă prin semnarea unei petiții, fie despre trimiterea unor mesaje către autorități, de întâlniri cu acestea sau de evenimente în stradă. Cheia succesului pentru orice inițiator de campanie este constanța în acțiuni și perseverența. Cu o floare nu se face primăvară, iar cei care pornesc la drum trebuie să își cântărească bine energia și să își dozeze eforturile pentru a continua pe termen lung. Mai mult, fiecare pas înainte și fiecare victorie de etapă trebuie comunicată susținătorilor pentru a le da încredere că se poate.” Mai multe informații despre implicarea comunității sunt disponibile în manualul de advocacy redactat de CeRe și disponibil aici: http://ce-re.ro/files/Manual_advocacy.pdf

(va urma)

Acest articol a fost publicat in Revista CARIERE Nr. 233/decembrie 2016. Pentru detalii legate de abonare,
click aici