Peste 50 de copii adoptați de corporațiile din România
Obiectivul proiectului „Adoptă o Familie” este crearea unei rețele de sprijin pentru copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și prezintă un risc crescut de abandon școlar. În România, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului primar şi gimnazial se află în afara sistemului de învăţământ, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au părăsit timpuriu şcoala, conform statisticilor UNICEF, astfel că riscul de analfabetizare este unul ridicat.
Mecanismul de sprijin al celor incluși în program presupune ca fiecare copil selectat să fie sprijinit de către o companie care se angajează să îi ofere o bursă lunară de 300 de lei și mai ales mentoring pe întreaga durată a studiilor acestuia.
În cadrul programelor de sprijin adresate categoriilor de persoane aflate în dificultate desfășurate de Asociația Stop Hunger, printre problemele majore constant întâlnite în rândul tinerilor sunt lipsa de modele, de repere pozitive și de îndrumare. Astfel, pentru a răspunde acestei nevoi, Stop Hunger a implementat începând cu anul 2011 proiectul „Adoptă o Familie”, în parteneriat cu organizații nonguvernamentale locale.
Mecanismul proiectului a fost gândit pentru a-i susține pe copii să devină mai responsabili pentru dezvoltarea lor și să le încurajeze familiile să utilizeze bursele lunare doar pentru nevoile copiilor. Familiile implicate în proiect sunt îndrumate și primesc gratuit consiliere, iar legătura copiilor cu sponsorii îi ajută pe aceștia să aibă o perspectivă pozitivă asupra vieții, prin exemplele care li se oferă.
Singurele obligații ce le revin copiilor incluși în acest program pentru a beneficia de sprijinul companiilor sunt să învețe și să nu abandoneze școala.
Companiile care doresc să se alăture campaniei demarate de Asociația Stop Hunger pot afla detalii pe site-ul proiectului, la secțiunea „Proiecte”. Pentru detalii despre cazurile sprijinite, companiile care doresc să participe în cadrul proiectului vor primi acces la secțiunea restricționată creată special pentru a proteja imaginea copiilor ajutați.