3 moduri în care poţi face siesta la birou
Foarte mulţi oameni suferă din lipsa somnului, iar acest lucru este asociat atât cu diverse probleme de sănătate, cât şi o productivitate scăzută la serviciu. Cauzele pot fi multiple: insomnie, stres, căldură, însă efectele lipsei somnului pot fi contracarate printr-o siestă în timpul zilei. Specialiştii spun că o siestă de 30 de minute îţi permite să fii în formă minimum 6 ore, iar productivitate poate creşte de cinci-şase ori. În general, efectele benefice ale somnului de după-amiază se resimt într-o perioadă de timp mai mare de 10-15 ori decât cea în care ai dormit.
Siesta reduce stresul şi, fie că vorbim despre meserii fizice, fie că vorbim despre meserii intelectuale, favorizează vigilenţa, concentrarea, memoria, creativitatea sau viteza reflexelor.
În funcţie de timpul de care dispui şi pe care ţi-l permiţi la serviciu, poţi face trei tipuri de siestă la birou, potrivit etre-bien-au-travail.fr.
Siesta flash
Siesta flash poate dura între câteva secunde şi maximum două minute. De îndată ce simţi că ţi se închid ochii, pune braţele pe birou şi aşază-te cu capul pe ele.
În această poziţie, relaxează umerii, gâtul, maxilarul şi spatele.
Concentrază-te pe respiraţie: inspiră şi umflă abdomenul, apoi toracele. Acest lucru îţi va ridica umerii. Expiră, evacuând tot aerul. Repetă de mai multe ori, concentrându-te pe respiraţie.
Dacă la început nu reuşeşti să adormi, nu e grav. Continuă să respiri profund, o să te destindă. Cu antrenament o să reuşeşti să faci aceste sieste flash.
Siesta relaxantă
Siesta relaxantă durează între 10 şi 30 de minute şi este eficientă pentru a recâştiga concentrarea.
Aşază-te cât mai confortabil pe scaunul de birou şi închide ochii. Încearcă să îţi conştientizezi corpul: vizualizează picioarele, trunchiul, braţele, palmele, gâtul, capul. Lasă muşchii să se relaxeze şi pune mâinile pe genunchi, lând capul să pice uşor în faţă.
Lasă somnul să te cuprindă. Chiar dacă nu va dura mult, este eficient. Dacă simţi că este periculos şi că ai putea dormi mai mult decât îţi permiţi, poţi pune ceasul să sune.
Siesta regală
Siesta regală poate dura între o oră şi jumăttae şi două ore. Este foarte probabil să nu îţi poţi permite aşa ceva. Dar dacă este posibil, trebuie să ştii că este cea mai eficientă şi îţi va permite să faci un ciclu complet al somnului.
Închide uşa biroului. Dacă lucrezi în open space, încearcă să stai într-o încăpere liniştită sau chiar în maşină. Ideal este să începi această siestă imediat după prânz, cam la 13.30-14.
Aşază-te într-o poziţie cât mai confortabilă şi respiră abdominal. Inspiră şi umflă abdomenul, expiră şi goleşte abdomenul. Dacă organismul tău are nevoie de somn, vei adormi. Dacă nu, nu te forţa să adormi şi mai ales nu te enerva pentru că nu poţi adormi.
La trezire, deschide ochii încet şi întinde-ţi oasele înainte de a te ridica.
Aşa cum îţi spuneam, este puţin probabil să faci asta la birou, dar poţi să te gândeşti la o siestă mai ales în timpul călătoriilor de afaceri, când somnul tău va fi bulversat.
Dacă eşti şeful unei companii şi nu înţelegi la ce poate folosi siesta, venim şi cu cifre. Un studiu al Universităţii Harvard din 2011 a arătat că lipsa somnului duce la pierderi de 63 de miliarde de dolari în fiecare an peste ocean.
Aşa că ai putea da chiar tu tonul, oficializând faptul că ţi se întâmplă să moţăi două minute cu capul pe birou după-amiaza.
Iar dacă ai fonduri, te poţi gândi la biroul care se transformă în pat sau la o cabină mobilă.