Cum obţinem echilibrul interior?

„Oamenii echilibrați sunt capabili să recunoască absolut corect emoțiile în ei înșiși și în ceilalți, să se autoobserve, să eticheteze corect emoțiile și să repoziționeze situațiile generatoare de emoții puternice, astfel încât să își recapete repede echilibrul atunci când și-l pierd. Totodată, ei își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și stări și consideră că pot alege cum vor să reacționeze la orice vine din exterior. În sensul acesta, o anecdotă circulă despre Dalai Lama care, fiind întrebat la un moment dat, dacă nu se enervează niciodată, ar fi răspuns:«Ba sigur că mă enervez, doar că aleg să nu stau mult acolo»."

Stima de sine

Pentru Alis Anagnostakis, stima de sine este „alfa și omega unei vieți trăite armonios și împlinit”. „Stima de sine nu se confundă cu imaginea de sine, care este fluctuantă și depinde de succesul pe care îl obții, de părerea altora și, în general, de factori externi. Cu toții ne naștem cu o stimă de sine sănătoasă, spune coachul.

„Este acea încredere instinctuală a bebelușului în viața însăși și în propria persoană, încredere care îi permite să încerce de mii de ori și să eșueze tot de atâtea ori fără să fie descurajat. De obicei stima de sine începe să fie afectată din copilăria mică, atunci când adulții din jurul copilului încep să îi dea feedback, pozitiv sau negativ (sunt la fel de nocive ambele) – pentru că lauda sau critica mută încrederea copilului din interior în exterior și îi creează nevoia de validare, nevoia de a-i mulțumi pe adulți sau, dacă e criticat excesiv, convingerea că nu e destul de bun, că ceva e în neregulă cu el.”

Conform psihologului Nathaniel Branden – una dintre autoritățile mondiale pe subiectul stimei de sine (o carte minunată scrisă de el este „Six Pillars of Self Esteem”) – stima de sine este o combinație între respectul de sine și încrederea în propriile capacități. Aici intră convingerea că putem să facem lucruri, să învățăm, să depășim obstacolele pe care le întâlnim și, în general, că suntem capabili să rezolvăm provocările vieții și să ne autodepășim. Cercetările lui Branden arată că există șase modalități prin care ne putem crește stima de sine – alegerea de a trăi conștient, acceptarea de sine, responsabilitatea pentru propria fericire, asertivitatea, construirea unui sens în viață și practica integrității personale.

Cum ne creștem capacitatea de concentrare, de a fi prezenți?

Practicile de mindfulness au intrat în mainstream și au transformat ceea ce era odată un set de practici spirituale complexe în exerciții simple pe care oricine interesat de o „igienă a minții” le poate practica. Reprezintă cel mai simplu și mai la îndemână instrument pentru creșterea capacității de concentrare. 10 minute de meditație pe zi, timp de 30 de zile, schimbă structura creierului, activând zone responsabile de atenție, concentrare și echilibru emoțional.

Pentru cei interesați de practicile mindfulness, Alis Anagnostakis recomandă aplicația Headspace pentru smartphone și cartea „Buddha’s Brain" a lui Rick Hanson – o carte despre cercetări cu călugări tibetani care au acceptat să vină în universități prestigioase și să mediteze în timpul unui RMN pentru a le fi studiate creierele în timpul meditației. Rezultatele au fost fabuloase.

Introvertiți și extravertiți

Deși o împărțire de genul ăsta este limitativă – oamenii nu sunt introverți sau extraverți, ci sunt în foarte multe feluri și se pot găsi oriunde pe spectrul între introvertit și extravertit, Alis Anagnostakis spune că dacă păstrăm etichetele astea, introverții preferă spațiul personal, au nevoie de singurătate pentru a se încărca energetic, pe când extravertiții preferă interacțiunea. „Ambele tipologii au avantaje și dezavantaje . O supercarte pe tema asta este „Quiet – the hidden power of introverts" a lui Susan Cain. Ea spune că extravertiților le place zgomotul și au nevoie să fie stimulați, în timp ce introvertiții preferă să fie singuri și să gândească."

„Introverții sunt deseori foarte sensibili, și un mediu prea agitat îi deranjează (există cercetări care arată că diferențele sunt cerebrale – creierul introverților e pur și simplu mai sensibil). Extravertiților deseori le este mai ușor în lumea modernă, care prețuiește stilul exuberant.”

Inteligența spirituală

Inteligență spirituală înseamnă capacitatea de a te conecta cu lumea – dincolo de interesele și nevoile tale de moment –, viață trăită conștient (prin asta Alice Anagnostakis înțelege o atitudine de interdependență, înțelegerea conexiunilor între oameni, oameni și natură, oameni și planet, în general).

Tot parte din inteligența spirituală este nevoia de a defini un sens, o misiune în viață pe care să ți-o urmărești, care să implice modul în care vei alege să îți aduci contribuția la o lume mai bună. „Oamenii inteligenți spiritual sunt conectați cu ei înșiși și cu lumea exterioară la un nivel mult mai profund decât o persoană obișnuită. Privesc lumea nu ca pe o adunătură disparată de indivizi, ci ca pe un tot unitar, văd și apreciază că toți și toate sunt interconectate și trăiesc în consecință.”

„Viktor Frankl, în cartea „Omul în căutarea sensului vieții", vorbește magnific despre subiectul ăsta și despre nevoia de sens ca o nevoie fundamental umană care, atunci când nu e împlinită, duce la crize și nefericire profundă”, comentează ea.

Ce pot face profesioniștii care se simt fericiți/împliniți doar prin muncă să își mențină relații armonioase cu cei din jur? Munca excesivă poate fi o modalitate de a hrăni imaginea de sine. Alice lucrează cu foarte mulți oameni care au dezechilibre între viața personală și cea profesională.„ Nu cred că problema asta e una simplă și că poate fi rezolvată printr-un set de tehnici. De foarte multe ori, spune ea, munca în exces e un refugiu, o fugă de ceva – o discuție prea lungă pentru un articol. Cred că are legătură și cu stima de sine versus imaginea de sine.”

Nimeni nu poate fi responsabil de starea de fericire a altcuiva. Dacă acceptăm acest lucru, nimeni nu ne poate „fura” fericirea, pentru că suntem singurii responsabili de ea.

Totuși, în organizații, liderii pot fi cei care creează un mediu favorabil în care oamenii să se poată manifesta liber, să facă lucruri cu sens și să fie, pe cale de consecință, mai fericiți. „Cred că există o legătură directă între fericirea personală a liderului și mediul pe care îl construiește în organizație și mai cred că liderii care au ei înșiși un echilibru personal și o misiune care îi animă transmit acea inspirație care îi poate ajuta pe oameni să fie cele mai bune versiuni ale lor la birou.”