“Vieţile perfecte” prezentate în social media cresc anxietatea şi depresia în rândul femeilor tinere
Social media și urmărirea "perfecțiunii" ar putea fi cauza alimentării stărilor de anxietate şi depresie în rândul femeilor tinere, care înregistrează rate tot mai mari, avertizează experții. Un nou raport de la NHS Digital arată un salt al numărului de femei cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani care se confruntă cu probleme de sănătate mintală și un decalaj tot mai mare între suferinzii de sex feminin şi masculin. Mai mult de un sfert (26%) dintre femeile tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani prezintă simptome îngrijorătoare de trei ori mai mare decât rata pentru bărbații de aceeași vârstă (9%), scrie dailymail.co.uk.
Aproximativ un sfert dintre femeile tinere s-au automutilat (cel mai frecvent prin folosirea de obiecte ascuţite) în comparație cu 10% dintre bărbații de aceeași vârstă. Dacă în 1993, probabilitatea ca femeile tinere să prezinte simptome comune de tulburare a sănătăţii mentale (CMD- common mental health disorder symptoms) era doar de două ori mai mare decât cea a bărbaților, acum sunt de trei ori mai multe «şansele» ca ele să le experimenteze. Cele mai frecvente simptome sunt iritabilitate, îngrijorare, depresie, anxietate, sentimente de panică, de constrângere și probleme cu somnul. În timp ce rata simptomelor de tulburări mentale (CMD) este în scădere în rândul bărbaţilor, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul femeilor, care suferă o creştere de la 10% în 1993 la 15% în 2014.
Femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani sunt, de asemenea, cel mai probabil să cadă în patima alcoolului, în comparație cu femeile din alte grupe de vârstă și au rate ridicate de tulburare de stres post-traumatic. Sally McManus, autorul principal al studiului, de la Centrul Național de Cercetare Socială (NatCen), a declarat pentru publicaţia britanică Daily Mail că în urma cercetărilor a rezultat faptul că în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au avut "rate foarte mari" de anxietate și depresie.
Ea a spus că era cunoscut faptul că femeile suferă din cauza violenței și a abuzului, dar a adăugat că femeile tinere care au participat la studiu sunt "prima generaţie în era social media a ubicuităţii".
(Definiţia dexonline pentru ubicuitate este “calitatea de a fi prezent pretutindeni, sau în mai multe locuri în același timp. Totul e o simplă iluzie, persoana fiind una singură, cu darul vrăjitoresc al ubicuității”.)
Dr. Hayley van Zwanenberg, directorul clinic al centrelor de well-being din Prior (The Priory Hospital Woodbourne) afirmă că "tinerii din ziua de azi – generația «touch screen» – văd internetul ca pe prietenul lor, dar pentru mulți este de fapt o imensă oglindă deformantă, prezentând o lume de «oameni perfecţi» cu «vieţi perfecte», aceştia comparând şi judecându-se pe sine foarte aspru. " Acest lucru este valabil mai ales în cazul femeilor, care sunt preocupate mai mult decât bărbaţii de felul în care arată, de greutatea corporală și de aspectul lor, ca urmare a imaginilor de perfecţiune care abundă în social media. Această îngrijorare e combustibilul perfect pentru alimentarea tulburărilor de alimentaţie, stres, și automutilare."
Studiul Național de Sănătate și Bunăstare 2014 ( National Study of Health and Wellbeing) a fost bazat pe răspunsurile a 7500 de persoane. Acelaşi studiu a arătat că în toate grupele de vârstă, în Anglia, un adult din şase are o tulburare de ordin mental (CMD) iar raportul este de o femeie din cinci şi un bărbat din opt. O persoană din trei cu tulburări mintale primeşte tratament în prezent pentru problema ei, de la unul din patru în 2007. O cincime dintre adulți (20,6%) au raportat că s-au gândit să-şi ia viața la un moment dat, iar acest lucru a fost mai frecvent la femei (22,4%) decât la bărbați (18,7%). Specialiştii au declarat că o combinație de factori este cauza probabilă a creșterii depresiei, anxietăţii și auto-vătămării în rândul tinerilor. "Tinerii ajung la vârsta la care sunt apţi de muncă în vremuri de incertitudine economică, având mari şanse de a experimenta probleme asociate cu datorii, șomaj și sărăcie, toate acestea afectând bunăstarea”.
Aceeaşi specialişti recomandă tinerilor să evite site-urile care sunt susceptibile de a declanșa sentimente negative și / sau de comportament și de a lua o pauză de social media, dacă se simt vulnerabili.