Arta sau viata!
Asta zice Silviu Dancu, PR la Institutul Polonez, care deseneaza si scrie inca dinainte de prima sa amintire. Si ce-a fost mai intai, desenul sau scrisul? Raspunsul, usor de intuit, este: desenul. Pasiunea pentru desen a inceput atunci cand traia inca in lumea pozelor, a povestilor si a desenelor animate. A simtit, atunci, nevoia de a se exprima altfel decat verbal si a inceput sa deseneze.
Primele sale desene nu ilustrau casute imprejmuite de garduri de lemn, sub norii pufosi si bucalati, ci razboaie, foc si para: "Umpleam foi intregi cu batalii imaginare, purtate de popoare care nu aveau cum sa se cunoasca (pentru simplul motiv ca era destul de improbabil din punct de vedere istoric ca romanii lui Cezar sa traga un perdaf serios nemtilor nazisti). Asa ca erau batalii atemporale, dar prin nimic inferioare in termeni de strategie, anvergura si victime celor care chiar s-au intamplat si se vor mai intampla in lume". Apoi, a trecut la desene mai complicate. Omuletii, care initial erau niste cerculete, au inceput sa prinda contur odata cu descoperirea anatomiei corpului uman si a formelor feminine.
A avut si un moment de glorie, dupa cum, chiar Silviu Dancu, spune. Acesta a fost atunci cand a reprodus in copie o bancnota de 100 de lei, cea cu Balcescu, cu care a reusit sa pacaleasca o multime de oameni care se aplecau sa ridice banii. Dupa cativa ani in care a experimentat "tainele desenului tehnic", a facut Scoala Populara de Arta si, in 1997, a avut parte de prima si singura expozitie, intitulata "Debut", in clubul din Constanta al lui Harry Tavitian.
Desenele lui au o singura tema: omul. "Nu pot sa desenez ceva abstract sau neinsufletit. Daca nu apare un ochi sau o gura sau o mana, ceva, cat de cat antropomorfic, nu ma pronunt! In texte, asisderea. Dar cum, de regula, scriu la persoana I singular, e clar ca vorbesc despre lumea din mintea mea", explica Silviu Dancu.
In ceea ce priveste textele pe care le scrie, acestea s-au bucurat de o si mai mare popularitate, pentru ca au fost publicate in reviste precum: Tomis, Areopag si in Suplimentul Cultural de la Observatorul din Constanta. Pentru prima poveste pe care a scris-o, s-a documentat serios, a luat la puricat Atlasul Geografic, a citit despre curenti, noduri si mile marine, tipuri de vase si de submarine, pentru a crea un SF de aventura. "Am scris mereu, din momentul in care am vazut ca-mi place: compuneri pline de talc, comentarii literare, eseuri sau scrisori de dragoste – in numele unor prieteni mai nepriceputi – si niciodata poezie".
Temele pe care le abordeaza in textele sale se invart in jurul vietii urbane si a metroului. De obicei, se lasa inspirat de cheful de viata, umor, femei si lectura. "Ma cramponez de un detaliu, mi se pare ca un aspect anume, un pasaj, un cuvant chiar, o traducere sau un zambet are ceva ca o poveste ce poate fi dezvoltata".
Pentru ca am vorbit despre arta, ar trebui sa ne supunem unui exercitiu. Daca nu ar fi existat media, cum ar fi fost ilustrat cutremurul economic actual? Oare cum ar fi aratat Wall Street-ul de acum, sub pensula lui Rembrandt? Dar Karl Popper, ar mai fi fost in stare sa conceapa vreo teorie? Nu cumva n-ar mai fi avut timp de asta din cauza restructurarilor?