Managementul masinilor clasice
La inceputul anilor '80 si-a cumparat un Volkswagen Karmann Ghia Coupe, vechi de zece ani. Cu masina achizitionata, a inceput sa-si imbunatateasca cu "mai mult sau mai putin succes" modul de a conduce masinile. Desi era foarte indragostit de acel model, masina s-a uzat si a fost nevoit sa o vanda. Dar, dupa 20 de ani, a descoperit o masina decapotabila din 1964, un Volkswagen Karmann Ghia Cabrio, pastrat in conditii bune si a cumparat-o.
Friedrich Niemann se afla in Romania din septembrie 2005, de cand a preluat conducerea hotelului Hilton, iar de un an a adus masina in tara.
Pentru ca nu are decat o singura masina clasica, Friedrich Niemann nu considera ca achizitionarea acesteia reprezinta chiar o colectie, cu toate ca nu l-ar deranja sa mai adauge si alte modele de masini. Nu s-a considerat niciodata un inginer iscusit si nu se pricepe la repararea masinilor, ci doar la "lucrurile minore". Cu toate acestea, Friedrich Niemann ne-a marturisit cu nostalgie ca are o feblete pentru masinile clasice si a adaugat ca, de obicei, cand se plimba si vede cate o "frumusete" de masina, se opreste sa o admire.
Senzatia pe care i-o ofera condusul masinii depinde foarte mult de locul in care se afla. De exemplu, in Bucuresti, e putin speriat pentru ca masina este destul de mica, cu un motor pe masura si nu e prevazuta cu masuri de siguranta, cum ar fi airbaguri sau centuri. Cel mai mult ii place sa calatoreasca cu masina la tara, nu conteaza unde anume.
Investitia
Friedrich Niemann spune cu parere de rau ca nu investeste suficient de mult in masina. El crede ca este destul de costisitoare intretinerea unei astfel de masini, dar considera ca aceste costuri nu sporesc, neaparat, valoarea masinii.
Nu este membru al vreunui club care sa fie preocupat de masinile vechi, prefera mai degraba sa reprezinte el propriul club.
Din pacate, Friedrich Niemann nu are destul timp pentru masina lui. De exemplu, anul trecut a condus-o doar o data sau de doua ori, pentru ca vara vremea este insuportabila.
Alte pasiuni…
In afara de pasiunea pentru masini, principalul hobby, spune el, este profesia lui. De ce? Pentru ca ii place foarte mult sa calatoreasca, sa intalneasca si sa cunoasca alti oameni. In acelasi timp, este foarte interesat de mancarurile si bauturile bune.
In sezonul de iarna ii place foarte mult sa schieze pe cei mai inalti munti posibili.
Pentru ca cea mai mare parte a timpului si-o petrece in Bucuresti, Friedrich Niemann este pregatit sa faca fata conditiilor de drum, de aceea, conduce un Jeep, pentru ca este o masina puternica si mare care trebuie sa faca fata starii soselelor din Romania.
Mai mult, masina ii confera siguranta impotriva numarului mare de soferi romani care nu respecta regulile de circulatie, si care, spune el, sunt responsabili de cele mai multe accidente.
"Sansele de supravietuire sunt mai bune cu o masina mare si puternica", concluzioneaza el.
Ii place sa calatoreasca atat in Romania, cat si in afara ei. Il atrag foarte mult zonele din jurul muntilor Carpati, Transilvania sau Portile de Fier. Ii place sa admire foarte mult privelistea, satele si orasele.
In ceea ce priveste brandurile de masini este foarte deschis. Ii plac masinile traditionale germane, precum Audi, BMW sau Mercedes Benz, dar si Maserati, Jaguar sau Mini Cooper.