Managementul sistemic (II)

Comunitatilor de practica, denumite si retele de invatare, grupuri tematice sau cluburi tehnice, le este comuna invatarea experientiala care inseamna impartasirea cunostintelor orizontal, in special prin lucrul impreuna in cadrul unor echipe permanente sau temporare, pe baza de proiect. Functionarea lor se bazeaza, deci pe comunicare, pe experienta comuna si, ca atitudine, pe un puternic sentiment de apartenenta la organizatie si pe identificarea cu realizarile acesteia. Sunt retele informale ale organizatiei – aliante, prietenii, canale informale de comunicare – un sistem de relatii care se schimba si se adapteaza mai bine la situatiile noi decat o fac structurile oficiale.

Odata prezente in organizatii, managementul isi poate propune sa le utilizeze in scopul invatarii si exersarii modului de lucru in echipa, care nu presupune doar a face lucrurile impreuna, ci si a modela comportamentele, a te dezvolta, ca individ, prin intermediul colectivului.

Interactiunea, bazata pe incredere si pe deschidere, este esentiala pentru o comunitate de practica. Politicile de sustinere a comunitatilor de practica includ programe care sa ii aduca pe oameni impreuna, sa ii ajute sa-si transforme, prin interactiune sociala, cunostintele tacite in cunostinte explicite si sa ii stimuleze sa reproduca comportamentele dezirabile.

Activitatile dezvoltate in mod obisnuit de comunitatile de practica: cererea de informatii, cautarea experientei, vizitele (benchmarking), refolosirea lucrarilor realizate anterior (planuri de afaceri, sondaje pe diverse teme, studii, proiecte de reabilitare), discutarea evolutiilor/schimbarilor, rezolvarea problemelor curente sunt procese naturale, nestructurate in politici organizationale. Insa, eficacitatea firmei depinde in buna masura de modul in care sunt valorificate rezultatele acestor activitati.