Sanofi – rețeta unei companii sănătoase
Pentru o companie farmaceutică precum Sanofi, sănătatea este, prin excelență, pilonul central în toate cele peste 100 de țări în care activează. Atât pe plan intern, cât și extern, responsabilitatea individuală și preocuparea proactivă pentru propria stare de sănătate este încurajată. Starea de bine a angajaţilor este o prioritate asumată prin implementarea unui sistem complex de beneficii, programe și proiecte dedicate prevenirii și diminuării factorilor de risc pentru sănătate şi totodată menținerii unui tonus pozitiv.
Angajați productivi și sănătoși
Dincolo de controalele medicale periodice extinse – comparativ cu ceea ce prevede legislația în vigoare –, fiecare angajat Sanofi beneficiază de acces la servicii medicale private, care acoperă toată sfera de consultații și investigaţii clinice şi paraclinice, inclusiv imagistică. Pe de altă parte, există asigurări în baza cărora angajații beneficiază de indemnizaţii pentru orice fel de intervenții chirurgicale, boli grave, arsuri, fracturi, pentru fiecare zi de spitalizare sau de concediu medical etc.
Compania are o politică de sănătate și siguranță în muncă foarte bine pusă la punct. Aceasta reprezintă baza în implementarea diverselor traininguri, workshopuri și campanii interne dedicate. „Un exemplu sunt cursurile de condus defensiv, oferite colegilor al căror job implică multe ore de șofat, pentru a-i ajuta să prevină situaţiile neplăcute sau periculoase ce pot apărea în trafic. Pe de altă parte, colegii cu activitate de birou beneficiază de un program flexibil de lucru și de posibilitatea de a lucra o zi pe săptămână de acasă. Prin aceste inițiative încercăm să asigurăm un plus de confort, fiecare dintre colegii mei având posibilitatea să-și organizeze programul de muncă cât mai potrivit și mai eficient”, precizează Roxana Cîlțea, Head of Human Resources Sanofi Romania & Moldova.
Programe de dezvoltare personală și work-life balance
Compania oferă suport educațional și practic pentru menținerea unei stări personale de sănătate cât mai bune prin dezvoltarea de campanii complexe dedicate prevenirii unor afecțiuni cronice, precum diabetul sau bolile cardiovasculare până la inițiative devenite deja rutină, precum: „Fructe proaspete pentru angajați” în fiecare săptămână sau „On site chair massage” la birou. „Avem o multitudine de inițiative, cu focus în diverse zone, de la stil de viață la dezvoltare personală și menținerea echilibrului viață personală–profesională: workshopuri despre alimentație, cursuri de combatere a stresului; susținerea participării la diverse maratoane/competiții sportive; workshopuri de make-up, fashion și business dress code; cursuri de management al schimbării și al timpului ș.a.”, explică Roxana Cîlțea
Un bun exemplu de proiect integrat este cel al diviziei de operațiuni industriale – din fabrica de medicamente Zentiva, dezvoltat sub conceptul „Fabrica de Bunăstare”. Angajații fabricii sunt încurajați să participe la competiții sportive, să facă voluntariat, au parte de sesiuni dedicate în zona de relaxare, stres, organizarea timpului și prioritizarea activității cotidiene etc.
„În ansamblu, proiectele interne pe care le dezvoltăm îi ajută pe colegii noştri să conştientizeze mai bine contribuţia pe care o au, prin munca lor, la bunăstarea pacienţilor din România, iar o condiție primordială pentru a reuși acest lucru este ca ei înșiși să fie într-o stare de sănătate excelentă. Totodată, le arătăm că suntem la curent cu preocupările, cu zonele lor de interes sau cu zonele în care doresc să își îmbunătățească abilitățile. Îmbrățișăm diversitatea și o valorificăm. Încercăm să capitalizăm fiecare talent. Tot ceea ce ne aseamănă și ne deosebește.”
O cultură organizaţională puternică include conceptul de sănătate în toţi pilonii săi de susţinere – pornind de la o strategie de business sănătoasă, la relaţiile de lucru şi un mediu pozitiv până la starea de sănătate a angajaţilor. Coroborate, toate aceste aspecte se traduc printr-o motivaţie superioară, o productivitate crescută și reducerea absenteismului din cauze medicale. Cercetările despre eficienţa organizaţională la nivelul marilor companii arată că investiţiile în programe și beneficii care au în centru sănătatea angajaţilor generează economii semnificative, un grad crescut de retenţie a angajaţilor performanţi și un nivel ridicat de atragere de noi talente.
„Personal, vin cu drag la birou în fiecare zi. Și nu sunt singura. Am șansa să interacționez frecvent cu colegi din diverse arii de activitate, iar dedicarea și pasiunea pe care le manifestă față de profesie, față de companie și echipă sunt uimitoare. Sunt mândră că fac parte dintr-o echipă în care colaborarea și sprijinul reciproc sunt valori comune, iar bucuriile și provocările profesionale și personale sunt împărtășite în egală măsură”, spune Roxana Cîlțea.
Câți angajați aveți? Care este rata anuală de angajare?
Echipa Sanofi România numără în total aproximativ 800 de angajaţi, implicaţi atât în diviziile comerciale, cât şi în zona de operațiuni industriale. De câțiva ani, am dezvoltat două proiecte menite să atragă tinere talente în cadrul unității noastre de producție: Zentiva Express (pentru liceenii din anii terminali) și Zentiva University (pentru studenții din anii terminali la universități de profil), grație cărora echipa din operațiuni industriale reușește anual să atingă o creștere de circa 10% a ratei de angajare.
Câte ore se lucrează pe zi? Câte zile de concediu își pot lua anual?
Programul de lucru în Sanofi este de opt ore, iar numărul de zile de concediu depășește prevederile legislaţiei în vigoare, crescând direct proporțional cu nivelul de senioritate în companie și cu vârsta angajatului.
Ce spații de relaxare există în cadrul companiei?
În sediul în care ne-am relocat în iunie 2015, am încercat să încurajăm colaborarea și comunicarea între colegi, realizând un echilibru între zonele de open space, zonele de relaxare şi sălile de întâlnire. Spațiile cu plante vii contribuie la crearea unui mediu de lucru plăcut. Zonele pentru întâlniri informale, izolate fonic și decorate, la rândul lor, cu plante ornamentale oferă o atmosferă pozitivă şi ajută la deconectare. În plus, așa cum am mai menționat, o zi pe săptămână colegii pot beneficia de masaj la birou, iar cei care lucrează în fabrica Zentiva se bucură și de o zi de kinetoterapie și o sală de sport utilizată pentru activități fizice de deconectare/relaxare.
Dincolo de ce se întâmplă în timpul programului, este importantă o conexiune bună cu pulsul oraşului și cu viața „de după job”, așa încât, sediul nostru se află în proximitatea unor centre comerciale importante şi oferă accesul facil la diferite opţiuni de petrecere a timpului liber după terminarea orelor de program.
Cum reuşiţi să-i păstraţi pe angajaţi într-un domeniu destul de nişat cum este cel farmaceutic?
Printr-o comunicare bidirecţională, coerentă, deschisă şi onestă, transpunem strategia companiei-mamă în proiecte concrete la nivel local, punând accent și subliniind rolul fiecărui angajat la succesul comun, indiferent de poziția pe care o ocupă. Chiar dacă poate părea un clișeu, datorită investiţiilor în dezvoltarea competenţelor angajaţilor şi a oportunităţilor de avansare şi dezvoltare a carierei, precum și prin intermediul programelor de evaluare a performanţelor ce deschid oportunităţi stimulative de recompensare în funcţie de rezultate, compania Sanofi este un loc în care oamenii muncesc cu drag și dedicare.
Acest articol a apărut în numărul 229 al Revistei CARIERE, din iulie 2016.