Ștefan Liiceanu aduce un colț din Japonia pe Calea Victoriei

Takumi înseamnă „artizan” în limba japoneză, iar majoritatea obiectelor aduse din Țara Soarelui Răsare sunt lucrate manual, după obiceiul local, de către mici firme producătoare. Mai mult, când ajung la destinatar, vin împreună cu povestea din spatele obiectului, la redactarea căreia a lucrat chiar Ștefan Liiceanu. De la cuțite din oțel japonez și ceainice din ceramică, fontă sau lemn, la evantaie din mătase pictată manual, păpuși de lemn Kokeshi și obiecte de vestimentație, gama de produse trebuie să reflecte în mod corect, fidel şi onest esenţa Japoniei. „Asta mi-am propus în primul rând. Ideea magazinului este să fie, pe de o parte, un spaţiu comercial care să ofere o gama variată de produse din care să ai posibilitatea să alegi cadouri frumoase pentru cei dragi sau persoanele importante, pe de altă parte, trebuie să fie şi un loc cultural.”

Librăriile Humanitas au vândut și până acum, în ultimii doi ani, cadouri japoneze, dar într-o sortimentație redusă. Veniți în căutare de cărți, clienții s-au lăsat convinși să ia acasă și o păpuşă Kokeshi, un evantai elegant sau un ceainic. Reacția lor la produsele nespecifice librăriilor l-a convins pe Ștefan că ar putea încerca să extindă gama într-un magazin specializat, așa cum se întâmplă la Londra sau Paris, mai ales că avea deja spațiul: fosta Librărie Humanitas din Fundul Curții, care fusese uitată de cititori, și se punea problema închiderii. „Librăria nu mai era vizitată, era un loc aproape mort. Clienţii noştri se duceau mai degrabă la librăriile Kreţulescu sau la Cişmigiu. Mai ales după deschiderea librăriei de la Cişmigiu a început să se accentueze fenomenul acesta. Astfel că librăria era pe minus în mod constant. Nu se întâmpla mai nimic acolo. Veneau câțiva clienţi pe zi, dar nu în număr suficient cât să justifice existența ei. S-a pus problema să închidem acea librărie pentru că totuşi nu suntem o societate non-profit şi avem, natural, nişte costuri de acoperit. Dar în acelaşi timp, pentru că a fost prima librărie Humanitas şi e un loc atât de deosebit, cu o istorie aparte, într-un spațiu istoric al capitalei, am vrut să-i dăm un suflu nou şi am căutat o altă formulă.”

Magazinul de produse japoneze e o încercare, o testare a pieței. A pornit de la o observație pe care Ștefan a făcut-o de când s-a întors în țară și a privit mai de aproape cum funcționează librăriile. „Am văzut cât de importantă este diversitatea pe care o oferi clientului şi cât de mult câştigi dacă nu faci exact așa cum fac toţi ceilalţi. Sunt multe produse pe care le găsești peste tot și am observat că de fiecare dată când aduceam un produs nou din Europa – din gama de muzică sau papetărie-, care nu se vindea în altă parte, era primit foarte bine. Așa am înţeles că trebuie să aduci mereu ceva nou clienţilor ca să ai un aer proaspăt, să se bucure de ceva diferit. Mi-am spus: am stat atâţia ani în Japonia, de ce să nu încerc? Mai ales că produsele japoneze sunt cu adevărat frumoase și în România nu există aproape deloc”.

Ștefan Liiceanu, fiul filosofului Gabriel Liiceanu și al specialistului în psihologie Aurora Liiceanu, a plecat în Japonia la 19 ani. Și-a făcut studiile acolo, a învățat limba și a lucrat apoi în domeniul financiar-bancar. S-a întors în țară în 2011, când spune că a simțit că un ciclu de viață se încheiase. „M-am întors să rămân. Am stat 17 ani în total în Japonia, dar voiam ceva nou. În plus, stilul de viaţă de acolo era foarte dificil. Era foarte mult de muncă. În firma noastră trebuia să ajungi la birou la 7:30 dimineaţa şi plecai cel mai devreme la 20:30. O zi din weekend trebuia sacrificată pentru muncă, nu-ţi spunea nimeni ce zi, tu alegeai. Dar volumul de muncă era atât de mare încât dacă nu munceai, săptămâna următoare nu terminai ce aveai de făcut. Evident, munca era recunoscută şi apreciată, dar era prea mult”.

Nu-i lipsește domeniul financiar, nu s-ar mai întoarce să lucreze în bancă, dar experiența pe care a căpătat-o îi este de ajutor în ceea ce face. În întocmirea planurilor magazinului și a colecției Povestea Banilor pe care o coordonează la Editura Humanitas. „Orice proiect economic sau orice întreprindere presupune multe cifre şi multe analize regulate ale acestor cifre. Evident, poți să-ţi imaginezi o afacere aşa, generic, şi să pui câteva cifre pe hârtie: dacă investesc atât şi se vinde atât, câştig sau pierd cam atât. Pare simplu. Dar, până la urmă, diavolul e în detalii, cum se spune. Practic, toate cunoştinţele cantitative pe care le-am învăţat acolo, din domeniul finanţelor, mă ajută aici, la analiza minuțioasă a cifrelor care surprind conturul și evoluția afacerii pe care o gestionăm. Nu m-aş întoarce la o bancă pentru că acum consider că pot să fac lucruri care să-mi aducă un mai mare sentiment de împlinire. Pot să fac şi acest magazin, pot să contribui şi prin colecţia Povestea Banilor la educația financiară a românilor, care e, de altfel, foarte slabă. Deja au apărut patru cărţi şi sunt în curs de apariție alte trei.”

În Japonia s-a întors în toamna trecută pentru a consolida legătura cu producatorii niponi, pe care o stabilise, cu dificultate, anterior. Cei mai mulți erau reticenți să facă exporturi, mai ales către o piață aflată la așa mare depărtare. Un semn de încredere le-a dat însă faptul că Ștefan le vorbea limba. „Când am început să caut furnizori pentru produsele din Librăriile Humanitas, în urmă cu peste doi ani, am pornit de pe Internet. Am trimis scrisori de prezentare, cine sunt, ce doresc să fac, dar am fost respins de multe ori, uneori nici nu mi s-a răspuns. Cel mai tipic răspuns era: noi nu exportăm, în principiu, iar România…nu știm de România. Până la urmă am găsit totuși nişte parteneri şi am început colaborarea timp de doi ani. În noiembrie anul trecut am fost din nou în Japonia să ne întâlnim şi faţă în faţă. Contează foarte mult să ştii japoneză (pentru că ei nu prea ştiu limba engleză), dar și obiceiurile de business de acolo”.

Echipa care se ocupă de magazin este formată în total din cinci persoane, români cu unele cunoștințe de cultură japoneză. În afara de Ștefan, doar una dintre ele vorbește, la nivel minimal, japoneza. De aceea implicarea antreprenorului este esențială. „Am foarte mare ajutor din partea echipei de aici, dar când e vorba de a face o comandă, de a scrie emailuri în japoneză, de a vorbi la telefon, de a alege produse sau de a pune întrebări detaliate partenerilor din Japonia, evident că e sarcina mea. Trebuie să identific produsele, să fiu sigur că nu sunt probleme la inventariere sau gestiune, pentru că pe toate cutiile produselor scrie în japoneză. La magazin voi fi prezent cel puţin o bună perioadă, ca să mă asigur că produsele sunt bine prezentate”. Ștefan Liiceanu știe ce vinde și îi face o evidentă plăcere să vorbească despre obiectele pe care le-a adus din viața sa trecută. „Toate produsele pe care le aducem au o poveste. De pildă, despre un ceainic din fontă pot să spun unde a fost făcut, cum a fost făcut, că familia care îl produce are o vechime de 15 generaţii, pot să povestesc cum se bea ceaiul – sunt o serie de informaţii care n-au nicio legătură cu viaţa noastră de aici, din România, dar sunt fascinante din punct de vedere cultural, estetic, istoric. În fiecare cutie de produs va fi pus un pliant cu povestea lui, cu fotografia produsului. Japonia are foarte mult de oferit și sper ca astfel lumea să cunoască mai multe despre această țară. Am o dublă satisfacţie cu magazinul acesta: întâi pentru că fac un serviciu Japoniei, pentru că aduc produsele lor aici şi imaginea lor în ochii noştri este mult mai clară. În acelaşi timp sunt mulţumit dacă populaţia de aici se bucură de un concept nou şi poate să înveţe mai mult despre Japonia. Orice lucru frumos, necunoscut, dar deosebit, care este pus în faţa ochilor cuiva îi îmbogăţeşte experienţa.”

Nu crede că are cu adevărat concurență în România. Spune că produsele care se vând acum sunt de cele mai multe ori copii scumpe sau rare obiecte autentic japoneze, la prețuri exorbitante. „Mi se pare ne-etic ce se întâmplă la noi în ţară. Am văzut pus la vânzare într-un mall din București un ceainic de fontă al firmei Iwachu, pe care îl am și eu în portofoliu, la preţul de 800 de lei. Acel obiect costă în Japonia 220 de lei. Cu tot cu costul transportului, taxele vamale și adaosul comercial, mai mult de 300-350 de lei nu poţi să ceri pe el. Nu înţeleg de ce retailerii de la noi fac asta. În Japonia şi în orice ţară civilizată ideea e să faci profit din volum, nu din valoare. Adică e mai bine să vinzi mai ieftin, dar mult şi constant, mulțumind cât mai mulți clienți, decât să ţii lucrurile la preţuri mari pe raft pentru doar câțiva care își permit și sunt indiferenți sau ignoranți față de preț. Eu nu cred că se vând prea multe ceainice la preţul acela impudic. E posibil ca magazinul respectiv să fi importat acel ceainic prin foarte mulţi intermediari şi preţul să fi crescut astfel exagerat, dar atunci comerciantul n-are ce să caute în afacerea aceasta dacă nu-i aduce cumpărătorului produsul cât mai ieftin”.

Pentru a ține prețurile la un nivel acceptabil pentru români, Ștefan Liiceanu a decis să pună un adaos comercial mai mic lucrurilor valoroase din start (din cauza manoperei și transportului) și să compenseze din ceea ce câștigă la produsele mai ieftine și ușor vandabile. „Marja pe care o putem cere pentru efortul onest nu este prea mare. Am gândit această formulă: pentru obiectele mai scumpe avem un adaos mai mic. Sunt şi obiecte cu 5% adaos. Şi în acelaşi timp, obiectele care sunt mult mai ieftine au un adaos mai mare. Obiectele mai ieftine, care se vând mai uşor, trebuie să susţină obiectele de lux şi artizanale care chiar vor împodobi magazinul”. A investit până acum aproximativ 40 de mii de euro, cea mai mare parte în marfă. Amenajarea magazinului a costat și ea. „A fost o mare bătaie de cap, dar a ieşit surprinzător de frumos. Mihail Coșulețu, director de creație al Grupului Humanitas, un artist foarte talentat, a replicat minunat atmosfera japoneză în magazin, după ce a studiat vreo două luni tot felul de albume, poze, i-am arătat şi eu colecţia mea de albume din Japonia”.

Planurile prevăd ca până la începutul anului viitor să observe ce se întâmplă cu magazinul, fără să ia vreo decizie privind dezvoltarea viitoare. „Avem suficient de mult timp să vindem toată marfa aceasta, dar din experienţa librăriilor știu că sezonalitatea vânzărilor e foarte importantă. În plus, magazinul nu este cunoscut încă. Mă aştept ca în lunile de vară să fie puţină lume, Bucureștiul se golește, iar magazinul va fi încă la început, ceea ce ar putea duce la o pierdere temporară, dar în utima parte a anului, mai ales în decembrie, fiind și luna cadourilor, putem să recuperăm din această posibilă pierdere. La 1 ianuarie vrem să tragem linia şi abia atunci ne vom uita la rezultate. Până atunci ne permitem şi pierderi, deși nu ni le dorim, dar asta însemnă a-ți asuma un risc pe termen mediu-lung. Ne permitem şi să aşteptăm să treacă lunile mai slabe. Dacă însă la sfârşitul unui ciclu întreg, care este practic un an, nu avem un profit care să justifice tot efortul nostru măcar într-o anumită măsură, evident asta va fi o problemă”.