Tonul face muzica
Orice mesaj este ascultat si cu mintea si cu inima. Daca inima aude zgomote in loc de muzica, intelegerea mesajului va fi distorsio-nata. Tonul vocii, ritmul vorbirii sau alte caracteristici paraverbale raman in noi ca un ecou, iar raspunsul la mesajul primit se va formula in functie de acest ecou.
De obicei, suntem tentati sa acuzam interlocutorul de lipsa de atentie, fara a ne preocupa de modul in care am transmis mesajul. Se spune despre cei cu o dictie defectuoasa ca “vorbesc cu prune in gura". In acest caz, primitorul mesajului intelege, eventual, doar o parte din ce s-a spus. Daca si tonul vocii este agresiv sau poruncitor, e clar ca acesta nu va indrazni sa rosteasca o formula simpla: “va rog sa repetati" sau “am nevoie sa vorbiti mai clar… mai incet… mai limpede". Raspunsul pe care il asteptam ne va dezamagi si nici macar nu ne dam seama ca o parte din vina ne apartine.
Daca dorim sa ne imbunatatim comunicarea si relatiile cu ceilalti, ar fi de dorit sa ne preocupe si limbajul paraverbal. Ca vorbitori putem sa ne ajutam de inregistrari audio, sa ne ascultam si sa identificam ce nu ne place, apoi sa exersam si sa facem schimbari. O alta cale utila este de a solicita un feedback legat de comunicarea noastra, sa aflam de la cei din jur cum ne aud in diverse situatii. Un alt exercitiu este ascultarea interioara, sa identificam de unde vine tonul agresiv, zeflemitor sau flegmatic. Am ceva cu interlocutorul, am venit nervos din trafic sau de acasa, sunt enervat de o discutie anterioara, se trezesc in mine emotii negative legate de experiente din trecut? Toate aceste aspecte sunt agenti care polueaza comunicarea cu ceilalti. Calitatea raspunsului asteptat va depinde si de tonul folosit.
Dictia se poate imbunatati prin diverse exercitii: exagerati pronuntarea cuvintelor, a sunetelor. Faceti acest lucru in oglinda si incercati sa identificati rolul muschilor faciali, al limbii, al buzelor, vorbiti tinand un creion intre dinti. Daca aveti prezentatori radio sau TV pe care ii admirati pentru felul in care vorbesc, incercati sa-i imitati.
Daca doriti ca cineva din anturaj sa-si imbunatateasca limbajul paraverbal, aveti grija cum formulati aceasta cerere. Poate cel in cauza nu este constient de felul in care vorbeste sau de consecintele provocate. Nu va formulati observatiile ca pe un repros, in acest caz nici una dintre persoanele angajate in comunicare nu are sansa sa schimbe ceva in bine. In primul rand, observati care dintre aspectele care va deranjeaza la altii va apartin, luati-va responsabilitatea de a le remedia si apoi ajutati-i si pe ceilalti.
Orice persoana are nevoie sa se preocupe de imbunatatirea limbajului paraverbal. Ne plangem de poluarea aerului, a apei, chiar de poluare sonora, dar nu vedem cat de des si prin cate mijloace poluam comunicarea.