Revoluția pe piața muncii post-pandemică: cum se mai pot motiva angajații?
Piața muncii s-a schimbat extraordinar de mult în ultimele 15 luni, odată cu începerea pandemiei. Dacă, la început, munca de acasă a devenit o necesitate, treptat angajații și companiile s-au adaptat. Așa că astăzi se vorbește foarte mult de faptul că nu ne vom mai întoarce la birou ca înainte, iar totul va fi hibrid. Companiile își pun în această privință problema motivației angajaților.
Dincolo de beneficiile financiare ale unui job, pentru mulți angajați contează în continuare cultura companiei, modul în care se simt acolo, cum interacționează cu managerii, dar și cu ceilalți colegi. Din punctul acesta de vedere, pandemia a provocat schimbări definitive, spun specialiștii. Companii cu o cultură organizațională solidă au trebuit să se schimbe cu totul pentru a se adapta unei munci hibride, cu ședințe pe Zoom, dialoguri pe chat și cu angajați care lucrează de acasă.
Din acest motiv, din ce în ce mai mulți angajatori trebuie să-și regândească modul în care își motivează angajații. Munca de acasă a dus și la schimbarea unor priorități, dar a accentuat și individualismul. Conform unui sondaj realizat în luna mai în România, 52% din oameni consideră că lucrează mai bine singuri decât în echipă, iar acest lucru a fost împins și de munca de acasă.
De asemenea, nouă din zece angajați din România își doresc acum flexibilitate în alegerea locului de unde muncesc, dar și al programului de muncă. Nevoile oamenilor s-au schimbat în perioada aceasta. Peste jumătate din angajații din România ar alege un program de lucru flexibil dacă ar putea opta pentru această variantă. Așadar, companiile trebuie să învețe să-și motiveze angajații care ar prefera să lucreze prin telemuncă două sau trei zile pe săptămână.
Depresia pandemică, o luptă pentru fiecare angajator
Provocările oricărei companii erau mari înainte de pandemie. Acum cu atât mai mult, pentru că pentru mulți angajați problemele apărute între timp sau backgroundul lor au dus la acumularea depresiei.
Un studiu internațional Gartner arată că 29% din forța de muncă la nivel global se descrie ca având depresie din cauza pandemiei de Covid-19. Din acest motiv, firmele trebuie să fie deschise față de angajați și să afle mereu cum se simt aceștia, pentru a putea să anticipe problemele sau să le ofere beneficii adaptate nevoilor.
Dacă, înainte de pandemie, nevoile angajaților variau de la beneficii legate de abonamente la sala de fitness și bonuri de masă la cărți gratuite, acum psihoterapia e importantă. Unul din cinci angajați din România ar vrea ca firma să ofere beneficii extrasalariale care țin de psihoterapie.
„Discuția despre beneficiile pentru angajați nu mai poate fi purtată doar în biroul de Resurse Umane. E momentul să întrebăm angajații ce nevoi au și apoi să analizăm capacitatea organizației de a le oferi beneficii relevante. Faptul că oamenii simt nevoia de a fi susținuți financiar pentru servicii de terapie ar trebui să fie un indicator clar pentru companii despre nevoia de wellbeing pe care o au angajații. În final, odată ce oamenii sunt bine, companiile au și ele de câștigat”, afirmă Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram, companie românească unde angajații pot oferi ratinguri angajatorilor.
Modelul hibrid, preferat de angajați și angajatori
Modelul hibrid, care combină munca de la birou cu cea de acasă, e preferată atât de angajați, cât și de angajatori, pentru că oferă acea flexibilitate dorită de oameni.
„Echipa noastră este pregătită să revină la birou într-un mod nou, dinamic, un model hibrid între acasă și birou. Eforturile noastre se vor concentra pe alinierea aspectelor muncii (claritatea rolului fiecăruia, volumul de muncă, echilibrul dintre muncă și familie, interferența stresului familial cu lucrul) cu caracteristicile individuale ale colegilor relevante pentru performanța muncii (autoeficiență, determinarea obiectivelor, auto organizare, conștiinciozitate)”, spune Daniel Metz, Președinte al Bordului Executiv NTT DATA Romania.
Conform specialiștilor, provocarea muncii hibride vine din oferirea de șanse egale tuturor angajaților. Un studiu Harvard Business School menționează faptul că echipele hibride pot avea dificultăți din faptul că angajații de la birou pot avea un sentiment de superioritate că sunt la sediul central, că fac parte dintr-o echipă selectă, în timp ce angajații de acasă ar putea să se simtă excluși. Din acest motiv, managerii companiilor vor trebui să se adapteze și să ofere suport și leadership tuturor angajaților pentru a manageria această situație.
Managerii cei mai buni vor trebui să ofere suport angajaților și să le înțeleagă nevoile. Epoca în care angajații puteau fi forțați să facă orice, mai ales odată cu venirea Generației Z pe piața muncii, a trecut. Astfel, angajații trebuie să fie ascultați și să se ia decizii bazate pe nevoile lor, mai ales că au fost supuși unui stres suplimentar în ultimele luni. Astfel, mulți angajați vor putea suferi de anxietate față de revenirea la birou, deci ei trebuie ascultați, nu forțați.
O altă prioritate ar fi incluziunea într-o echipă hibridă. Astfel, motivația trebuie să vină din faptul că angajații care sunt la birou sau cei care sunt de acasă să se simtă pe poziții egale.
În plus, în mod constant, departamentele de HR trebuie să facă sondaje despre nivelul de stres al angajaților și, pentru că productivitatea a crescut, să monitorizeze și nivelul de burnout din cadrul echipei, pentru a se putea adapta în jurul angajaților.
Ce alte beneficii vor angajații ca să fie motivați
Ce pot face managerii pentru a putea să mențină ritmul bun al unei companii? Astfel, conform unui sondaj realizat în România, 12% din angajați vor ca firma să le ofere tehnologia necesară pentru a-și desfășura activitatea. Chiar dacă lucrăm de acasă trebuie să avem o conexiune bună la internet, dispozitive de calitate, dar și scaune comode.
De asemenea, angajații și-ar dori ca firma să ofere abonamente la o companie care produce și livrează mâncare acasă, 11% vor abonament la sală, iar 10% doresc asigurare medicală la o clinică privată. În plus, mulți angajați doresc ca firma să plătească și pentru teste de coronavirus, iar unii și-ar dori chiar și un abonament la platforme de streaming de filme.
Acest lucru arată cum s-a schimbat forța de muncă și motivația. Piața muncii, chiar dacă cifrele nu o arată, e sub o mare presiune, deoarece în mai puțin de un an jumătate tot ce știam despre management s-a schimbat.
Sursa foto: Shutterstock