Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Citește-te acum

Ionela Mihuleac – Promotoarea culturii Cucuteni

Ionela Mihuleac este unul dintre „misionarii” artei românești. Născută în satul Cucuteni, ea și-a făcut un scop din a promova cultura arhaică descoperită aici. Sau, mai bine spus, a încercat s-o scoată la lumină în cele mai nebănuite forme. Înainte de toate, a pictat porțile caselor din sat cu elemente specifice Cucuteniului. Mai apoi, s-a apucat de olărit, ca să poată transpune pe ceramică aceleași elemente. În cele din urmă, desi poate părea incredibil, a dedicat acestei culturi un sanctuar – o casă mare, frumoasă, plămădită chiar de artistă, din chirpici. An de an, aici au loc ateliere în care artiști din toate colțurile lumii află despre Cucuteni și despre arta românească în general. „De când eram copil m-a fascinat această cultură. Ulterior, studiind istoria artelor, a început să mi se pară extraordinară, mai ales că ține de identitatea poporului roman. Cred că alte civilizații își valorizează mult mai bine elementele de cultură, chiar dacă e vorba de mai puțin”, spune artista.

Citește integral profilul Ionelei Mihuleac aici:

https://revistacariere.ro/leadership/oameni-care-ne-inspira/ionela-mihuleac-artista-care-a-facut-arta-romanesca-si-cultura-cucuteni-cunoscute-in-intreaga-lume/


Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 CITESTE