Cavalerii audienţei
„In a perfect world, the Editorial Guidelines would consist of one sentence: use your own best judgement.“ (Mark Thompson, Director General BBC)
Televiziunea se obligă să prezinte aspectele cele mai semnificative din viaţa unei societăţi, inclusiv pe cele care au relevanţă pentru dezvoltarea ei pozitivă. Suntem tentaţi să spunem că încrederea publicului este valoarea supremă pe care televiziunea o are, iar ea poate fi câştigată prin imparţialitate şi onestitate. La modul ideal, pentru a satisface corect dreptul cetăţeanului la informare, ştirea nu poate fi tratată ca o marfă, iar calitatea şi conţinutul ei nu ar trebui să fie compromise de dragul audienţei.
Respectul adevărului presupune şi educarea capacităţii jurnaliştilor de a-l discerne şi de a-l prezenta astfel încât informarea publicului să fie maximă. Totuşi, puţine producţii jurnalistice iau această misiune drept literă de lege, în sensul valorilor promovate de CEDO. Libertatea de exprimare presupune şi difuzarea de idei şi informaţii care şochează, contrariază sau deranjează, dacă interesul public o cere.
Lumea reală conţine violenţă, aşa că este rezonabil ca televiziunea să o reflecte, dacă scopul este informarea şi avertizarea publicului. Pentru respectarea demnităţii umane, realizatorii materialelor de televiziune se supun unor reguli speciale care ne protejază de „excesul de realism“.
Au staţiile TV un rol major de influenţă socială? Părerile sunt împărţite – iar rezultatele neconcludente. S-a cercetat, de exemplu, asocierea dintre consumul de televiziune cu violenţa la copii sau cu formarea opţiunii de vot. Specialiştii spun că televiziunea influenţează prin promovarea unor modele, a unor „reţete“ şi stiluri de viaţă, pe care le prezintă drept dezirabile. Iar dacă televiziunea este singura noastră fereastră către lume, cu siguranţă ne va influenţa.
Ne putem apăra procesând critic ceea ce vedem însă pentru aceasta este nevoie ca educaţia noastră să includă exerciţiul gândirii critice. Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, spune că în Germania astfel de cursuri se fac în şcoală. „Acolo înveţi cum să citeşti ziarul, cum să interpretezi ceea ce vezi la televizor, cum să separi informaţia de opinie – şi de reclamă. Astfel am putea mânui altfel telecomanda, apărându-ne de manipulare.
Reacţionează societatea civilă, respectiv ONG-urile, când se încalcă legile sau codurile deontologice? „Nu poţi reacţiona la fiecare vulgaritate spusă pe ecran; protestul are şi el regulile lui. Dacă îl foloseşti prea des şi pentru mize mărunte, se toceşte, îşi pierde efectul.“– afirmă Avădani, adăugând că principalul rol al televiziunii este să informeze şi să distreze, nu să formeze. „Formarea presupune interacţiune între formator şi cel «format».
Or, televiziunea este un consum cu «transfer unilateral» peste tot în lume. Diferenţele de la ţară la ţară ţin de cultura locului, de legislaţie, de interferenţa statului. Rolul de paznic al moravurilor cade în sarcina televiziunilor publice, care au în grijă să păstreze valorile importante ale societaţii.
Din păcate, televiziunile româneşti fac abuz de putere şi fabrică spectacole de circ cu vedete de carton şi dezbateri de tip talk-show-uri cu mult «talk» şi puţin «show» iar dezbaterea pe teme de interes civic major a fost înlocuită cu personaje care se ceartă, vorbind în acelaşi timp.“. Avădani avertizează că televiziunea – în forma ei de până acum – este depăşită, iar posturile de televiziune trebuie să se reinventeze, să furnizeze conţinut unui public tot mai exigent, mai mobil şi mai independent.
Bazându-se pe investigaţii şi dezvăluiri, corespondenţii speciali „România, te iubesc!“ aduc în faţa publicului un cocktail de anchete, radiografii de fenomene, reportaje de culise, interviuri, analize jurnalistice, bine condimentate cu atitudine, spectacol de imagine şi realitate.
„România, te iubesc!“, o emisiune jurnalistică a departamentului de ştiri al Pro Tv, prezentată de Cristian Leonte, îşi propune să facă dezvăluiri remarcabile şi să le arate românilor realitatea care „nu se vede cu ochiul liber“.
Citeste si:
Cătălin Ştefănescu: Un fior de inspiraţie
Carmen Avram: În slujba interesului public
Liana Stanciu: În slujba unei cauze nobile
Într-un timp de emisie de 60 de minute, în fiecare duminică, Cristian Leonte şi corespondenţii speciali Paula Herlo, Anca Nastasi, Alex Dima, Cosmin Savu şi Rareş Năstase – jurnaliştii care investighează cazurile ce urmează să fie prezentate în emisiune – aduc în atenţia telespectatorilor subiecte impresionante şi teme sociale copleşitoare.
Înainte de închiderea ediţiei noastre, la „România, te iubesc!“, Anca Nastasi pregătea un nou reportaj despre soluţiile posibile pentru un sistem agricol eficient. În aceeaşi ediţie, telespectatorii urmau să afle de ce nu e de ajuns să produci mult şi bun şi de ce este nevoie să vinzi inteligent, respectiv care e atuul micului fermier în faţa fermei industriale şi ce şanse are curentul eco să devină o ramură importantă a agriculturii româneşti.
Cristian Leonte, gazda emisiunii, se declară„onorat şi mândru“ de misiunea care îi revine în calitate de prezentator. „Este greu să nu fiu impresionat de poveştile incredibile din emisiune. Subiectele sunt foarte puternice şi oamenii care ne urmăresc simt că pot schimba ceva. Chiar dacă e numai felul în care privesc o situaţie sau un om“.
În concluzie
Formatul şi conţinutul programelor TV au o influenţă importantă asupra comportamentului, alegerilor şi modului în care ne raportăm la societate.
Există întotdeauna o alternativă la fascinaţia pe care o exercită micile ecrane asupra noastră. Putem alege să petrecem mai mult timp în interacţiune directă cu ceilalţi, vorbind cu prietenii, citind. Antropologul Alexandru Bălăşescu atenţionează că gradul de deprimare creşte proporţional cu timpul petrecut în faţa televizorului. Un efect interesant este impactul exercitat asupra solidarităţii sociale. Un studiu recent din SUA arată că odată cu creşterea numărului de ore petrecute în faţa micului ecran (5 ore în medie, zilnic, în cazul americanilor) – solidaritatea scade. În acelaşi timp s-a constatat că familiile sărace petrec mai mult timp în faţa televizorului şi au mai multe aparate TV, plasarea unui ecran în camera copilului fiind o ceva obişnuit. Legat de aceasta, medicii atenţionează că ar fi indicat să evităm să lăsăm copiii sub 2 ani să urmărească prea mult televizorul pentru că ar avea o influenţă negativă asupra dezvoltării neuronale. (vezi: www.projectsyndicate.org).
Bălăşescu semnalează că putem protesta prin mijloacele obişnuite ale societăţii civile faţă de emisiunile cu limbaj suburban, care incită la sexualitate sau violenţă. Însă nu e o datorie care revine strict societăţii civile, atât timp cât există organisme speciale precum Consiliul Audiovizualului, care poate fi sesizat de către cei îngrijoraţi de conţinutul posturilor TV. În lupta de idei pentru rolul televiziunii, argumentul economic nu va putea fi nicicând eliminat: posturile emit ceea ce publicul cere, lucru greu verificabil. „Ratingul nu ne spune ce fac oamenii la ei acasă în timp ce televizorul e deschis pe un anumit program.“
Dezbaterile pe teme de interes civic major şi reportajele de investigaţie sunt rare tot din pricina argumentului comercial: se pare că este mult mai ieftin să produci cancan-uri decât analize serioase într-un format atractiv.
Televiziunea are un rol formator mai puternic decât ne închipuim, nu numai prin conţinut, ci şi prin formă. În ceea ce priveşte conţinutul, ne apropiem mai mult de modelul italian: cu mult entertainment şi mai puţin content, spre deosebire de programele din Franţa, unde există un raport echilibrat între ştirile cu adevărat semnificative, dezbateri, programe culturale şi divertisment.
În sfârşit, oamenii care se pricep, nu au o părere prea bună despre televiziune – şi dacă este să încheiem în registul tragic-comic care domină grilele de program, pe motiv că asta cere audienţa, ar fi foarte nimerit să-l parafrazăm pe Kurt Vonnegut: „Dacă ai o moarte groaznică la televizor, nu ai murit în van. Ne-ai oferit divertisment.“
Citeste si:
Cătălin Ştefănescu: Un fior de inspiraţie
Carmen Avram: În slujba interesului public
Liana Stanciu: În slujba unei cauze nobile
