Chris Nel: Cum să eșuezi sănătos, ca să ai un succes spectaculos

În perioada dificilă prin care trecem ca urmare a pandemiei de coronavirus, ne sunt utile ideile lui Chris Nel, care a trecut prin război, despre cum să gestionăm situațiile de criză, pe ce să ne concentrăm, cum să le depășim. De mare actualitate este și ceea ce Chris Nel a declarat pentru Revista CARIERE într-un interviu anterior – După ce am trecut prin război, sunt mai mândru că sunt om. Întrebat la ce i-a fost greu să facă față, din comportamentul civililor, atunci când a fost lăsat la vatră prima oară, Chris Nel a răspuns: „I-am găsit pe civili foarte concentrați pe drepturi și foarte puțin preocupați de responsabilități. Mi s-a părut a fi o atitudine egoistă și egocentrică”.

Interviul de mai jos este preluat din numărul 264, februarie 2020, al Revistei CARIERE.

În plin eșec, ce-ți vine în minte prima dată? Dar în inimă? Este important să cunoști și să înțelegi aceste prime reacții, pentru că ele sunt cele care îți pavează calea spre succes. Cum ar fi dacă, în loc de teamă și de nevoia de a gestiona, ai simți curiozitate și nevoia de a explora?

Scriitorul Truman Capote spunea că „eșecul este ingredientul care dă savoare succesului”. Cum ar fi dacă am înscrie și eșecul printre lucrurile de dorit în viață și profesie – pentru rolul formator pe care-l are, pentru cunoașterea de sine pe care ne-o prilejuiește, pentru învățămintele și experiența pe care ni le dăruiește? Cum ar fi dacă și eșecul s-ar înscrie printre ”marile noastre speranțe”? E bine să știm să ne dorim să eșuăm repede și la timp, cât încă suntem în cea mai bună stare de conștientizare, iar prețul de plătit nu este încă excesiv de mare.

Chris Nel este un om de acțiune. Analizează situația rapid și clar. Oferă prompt soluții clare și succinte. Țintește direct esența problemei. Și asta nu pentru că are toate răspunsurile, nu pentru că nu dă greș, ci pentru că știe că, în situații de schimbare, de nesiguranță, de ambiguitate și de criză, este mai important să acționezi rapid și să pornești într-o direcție, chiar dacă ulterior o vei corecta. L-am invitat să ne vorbească despre cum să transformăm eșecul într-un ingredient potrivit pentru succes.

Chris Nel – co-fondator al Quest Leadership Ltd și este Master Facilitator și Coach Kouzes & Posner. Chris a făcut parte din Trupele Comando ale Marinei Regale Britanice și a luptat în Irlanda de Nord, Hong Kong, Cipru, Norvegia, Belize, Brunei și în conflictele din Golf. A lucrat cu echipele executive ale organizațiilor FTSE / Fortune500 și a fost consultant și apoi partener în Tom Peters Company.

Ați primit sarcina de a reduce eșecul în lume. De unde începeți?

Aș începe prin a face o reformă a învățământului. De la vârste fragede, copiii sunt învățați că pentru a avea succes și a fi bun trebuie să-i dai profesorului răspunsurile pe care acesta le așteaptă sau pe care le știe. Prin urmare, ceea ce învață copiii, de fapt, este să evite greșeala. În consecință, majoritatea dintre ei vor performa sub așteptări și nu-și vor îndeplini potențialul.

Ce este interesant, ce este de dorit la eșec?

Dacă reușești să-ți ții în frâu și să-ți valorifici teama pe care o simți la gândul eșecului, asta te va ajuta să examinezi și să explorezi ceea ce încă îți scapă, ceea ce încă nu ai înțeles. Fiecare descoperire științifică este, în realitate, o poveste a eșecurilor. Oamenii de știință de succes nu se trezesc într-o bună dimineață sub puterea unei intuiții divine care să-i ajute să dezlege problema care îi frământă. Dimpotrivă, fac experiemente peste experimente și trec printr-o mulțime de eșecuri. Unii dintre ei renunță. Câștigătorii Premiului Nobel, de exemplu, nu renunță.

Cântăriți eșecul, apoi căutați să identificați în eșec
un volum egal de învățare.

Care ar fi un mod ideal de a eșua? Cum arată un eșec bun? Prin ce este bun un eșec?

Cred că un mod ideal de a eșua este să supraviețuiești eșecului. Din eșecul căruia nu-i supraviețuiești nu poți învăța. Să ne gândim, de exemplu, la copiii care învață să trească strada. Dacă vor sta mereu agățați de mâna părinților, nu vor învăța nimic. Dacă vor fi lăsați singuri să învețe să treacă strada, atunci probabil că vor fi implicați într-un accident. Idealul este undeva între cele două alternative. Rolul părinților este să-i dezvolte copilului, treptat, capacitatea de a face alegerea corectă, ajutându-l să ajungă să ia decizii singur, fără să sufere un accident.

În plin eșec, care ar fi câteva obiective simple, gestionabile, cu rost pe care le-am putea seta pentru a depăși momentul critic?

E util să ai un Jurnal de învățare. În care chiar să scrii. Scrie în jurnal toate eșecurile cu care te confrunți, greșelile pe care le faci. Stabilește o oră pe săptămână în care să convertești descrierea eșecului, a greșelii într-o lecție personală. Asigură-te că stai de vorbă cu un prieten despre lecția pe care ai învățat-o.

Care ar fi 2-3 motive moderne din cauza cărora oamenii și companiile eșuează?

Sistemul educațional „modern”. Presiunea ca totul să-ți iasă bine „din prima”. Obiectivele și viziunea pe termen scurt. Faptul că profitul este văzut ca măsură unică a succesului.

Care ar fi 2-3 idei liniștitoare, reparatoare cu ajutorul cărora am putea restaura calmul și încrederea atunci când ne confruntăm cu un eșec?

Mergeți acasă și îmbrățișați-vă copii. Stați de vorbă cu cineva care a supraviețuit cancerului. Întrebați-i cât de importantă este „marea” voastră problemă. Uitați-vă la știri. Comparativ cu titlurile știrilor, cât de mare este problema voastră? Cântăriți eșecul, apoi căutați să identificați în eșec o cantitate egală de învățare.

Care ar fi 2-3 iluzii generate de eșec care ar putea să denatureze ambițiile oamenilor și să le direcționeze eronat?

Eșecul este adeseori văzut ca fiind o cauză pentru retrogradare sau un factor distructiv pentru carieră. Eu aș părăsi (și chiar am făcut-o, dar asta-i altă poveste) o companie care nu m-ar întreba ce am învățat dintr-un eșec și care nu m-ar chema să mă asigur că organizația beneficiază de ce am învățat eu din eșecul meu.

Ce îi preocupă pe oameni de obicei, în caz de eșec? Ce ar fi mai util să-i preocupe, în schimb?

Cred că oamenii își fac griji că vor fi judecați. I-aș încuraja să aibă suficientă încredere în sine pentru a se preocupa mai curând de ceea ce au de învățat, în loc să se gândească la cum sunt văzuți, evaluați sau percepuți.

Oamenii își fac griji că vor fi judecați,
în loc să se gândească la ce au de învățat.

Care ar fi o modalitate mai corectă de a percepe eșecul?

Poate spun un lucru banal, dar eșecul este, cu adevărat, o oportunitate de îmbunătățire. Ne dă ocazia să devenim mai buni, să facem lucrurile mai bine.

Care este reacția oportună la eșec?

Atunci când ne confruntăm cu un eșec, este important să conștientizăm că, în acel moment, aceea este doar o situație. Situația se va transforma în eșec numai dacă nu învățăm nimic din ea.

Dacă ați putea schimba o reacție obișnuită pe care oamenii o au la eșec, care ar fi aceea și cu ce ați înlocui-o?

Văd că oamenii renunță și apoi văd că renunță și să mai încerce din nou. Aș schimba această reacție propunându-le să-și pună următoarele întrebări: Când am eșuat, încercam să fac ceva bun, valoros, captivant? Ce s-a întâmplat? Prin urmare, ce am învățat din acest ‘experiment’? În concluzie, ce ar trebui să fac altfel data viitoare? Apoi îi îndemn să încerce până reușesc.

Există niște indicatoare ale eșecului care de obicei rămân nedetectate? Există vreun tipar subtil al eșecului, la care am putea fi atenți?

Cred că aceste indicatoare diferă de la un om la altul, pentru că și oamenii sunt diferiți. În ce mă privește, constat că, atunci când eșecul îmi dă târcoale, ajung să proiectez șocul sau furia eșecului asupra altor situații și devin nesigur și stresat în legătură cu lucruri care, în aparență, sunt nesemnificative. De exemplu, în plan fizic, devin mult mai competitiv decât sunt în mod obișnuit (îmi intensific efortul la ciclism).

De asemenea, am nevoie de mai multe încurajări decât de obicei pentru a-mi desfășura activitatea obișnuită – de exemplu, am nevoie de feedback din partea clienților sau a publicului. În general, soția sau prietenii mei sunt cei care mă întreabă: Ce se întâmplă? Nu ești tu însuți. De obicei, acela este un semn că eșuez undeva, dar încă nu mi-am dat seama unde sau nu încă nu sunt pregătit să recunosc eșecul.

Care este cel mai practic lucru pe care-l avem de înțeles dintr-un eșec?

Simplul fapt că acum ești în măsură să reflectezi la eșecul tău înseamnă că eșecul nu te-a „omorât”, așa că ai ocazia să înveți din el.

Ce nu înțeleg oamenii, când vine vorba de eșec?

Oamenii nu înțeleg că eșecul nu te transformă într-un ratat, că dacă greșești sau eșuezi nu înseamnă neapărat că vei fi perceput ca un ratat. Cel mai adesea oamenii nu înțeleg utilitatea eșecului.

Întreabă-te:
„Când am eșuat, încercam să fac ceva bun, valoros, captivant?”

Ce transformă succesul în eșec, înainte să ne dăm seama? Ce ne orbește?

Ne orbește orgoliul, care ne cere să punem succesul pe seama propriilor noastre abilități și cunoștințe și să credem că meritul pentru reușitele noastre ni se datorează nouă și discernământului nostru. În realitate, succesul poate fi rezultatul unui cumul fericit de circumstanțe favorabile. Această abordare, dacă nu este stăvilită de smerenie sau de familie și de prieteni, conduce la aroganță, delăsare, încredere exagerată, mândrie, vanitate, etc. Toate acestea nu fac altceva decât să mărească următorul risc și să ridice și mai mult culmea de pe care se va produce căderea. Așa ajungem să jucăm un meci precaut și defensiv care, în mod paradoxal, crește probabilitatea eșecului.

Care sunt oportunitățile la care tindem să rămânem orbi, în plin eșec?

Rămânem orbi la învățare, pierdem din vedere oportunitatea de învățare! Devine mai important să ne protejăm orgoliul decât să extragem și să accesăm învățămintele pe care eșecul ni le pune la dispoziție.

Ce ne alimentează reziliența? Ce ne alimentează rezistența?

Cred că oamenii cei mai rezilienți în fața eșecului sunt cei care simt că fac o muncă cu rost, care are sens pentru ei, oamenii care acționează cu un scop clar, în care cred. În astfel de situații, eșecul este văzut mai mult ca simplu obstacol în drumul spre împlinirea scopului, motiv pentru care oamenilor le este mai ușor să se concentreze pe ce este de învățat din acea experiență pentru a putea merge mai departe.

De asemenea, oamenii care sunt rezilienți atunci când se confruntă cu capcanele eșecului sunt cei care au puterea interioară ce vine din încrederea în sine. Cred că această forță este hrănită în copilărie și este mai greu de dezvoltat la maturitate.

Pe de altă parte, oamenii care fac o muncă ce nu are rost pentru ei, pe care o găsesc zadarnică (oamenii care nu fac altceva decât să-și schimbe timpul pe bani) e prea puțin probabil să fie foarte rezilienți. Prin urmare, cred că senzația de rost, de scop, de sens este aceea care ne alimentează reziliența și este unul din principalele motive pentru care merită să-ți dezvolți abilitățile de leadership într-o organizație care dorește să prospere și merită să înveți din eșecuri.

„A nu eșua” este opusul lui „a reuși”.

Credeți că există o legătură între conștiința propriei valori și iertarea de sine?

Da, deși probabil că nu este o legătură de cauzalitate directă. Cred că oamenii care în copilărie au parte de iubire și cresc într-o atmosferă de siguranță, la maturitate ajung să aibă conștiința propriei valori și să manifeste o iubire de sine sănătoasă. Nu este vorba despre narcisism, ci despre încrederea că ai dreptul să exiști, să fii aici, să ai o opinie, să faci greșeli, să înveți.

Din păcate, sunt mulți oamenii care în copilărie nu au avut ocazia să-și dezvolte suficientă încredere în sine, care să îi ajute să treacă peste vocea autocriticii ce începe să ne răsune tuturor în minte la maturitate, atunci când lucrurile nu merg bine. Aceștia sunt oamenii care au crescut într-o atmosferă în care erau judecați cu ușurință, care au avut parte de multe condiționări negative, de comparații denigrante și care s-au confruntat cu tot felul de comportamente corozive, atât acasă, cât și la școală. Ce învață ei este să nu greșească, să nu eșueze. Dar a nu eșua nu este același lucru cu a reuși. În realitate, a nu eșua este chiar opusul lui a reuși.

Articol preluat din numărul 264, februarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.