Compasiunea în leadership e ca drojdia în cozonac
Bunica obișnuia să facă singură cozonacii, iar copilului din mine i se părea fascinant tot ritualul prin care coca se transforma în bunătăți. Mă captiva modul în care ceva moale și maleabil creștea și se frăgezea în același timp, devenind acel desert delicios pe care îl știm cu toții.
La asta m-a dus gândul când am dat peste The Excellence Dividend, cartea specialistului în management Tom Peters. Ca mulți alții, el reliefează importanța abilităților soft (”soft skils”) în vremurile în care trăim.
Ba el merge mai departe și notează că ”Hard is soft. Soft is hard”. Cu alte cuvinte, competențele hard (alea care țin de tehnicalități, cifre, statistici etc.) trec în planul secund, iar cele soft (care țin de oameni, relații, interacțiuni, cultură, valori etc.) primează. Sau așa ar trebui. Pentru că ele sunt de fapt cele care fac organizația să crească și, în același timp, să rămână proaspătă și bine legată.
Iar liantul care unește toate componentele soft și le face să lucreze bine împreună este compasiunea.
Dacă vreți, compasiunea are rolul drojdiei din cozonac, care descompune zaharurile în dioxid de carbon, având ca efect creșterea aluatului și frăgezirea acestuia prin bulele de gaz. Cozonacul rezultat este potrivit de tare. Adică nu e la fel de moale ca o cocă, dar nici atât de tare încât să nu-l poți mânca.
Tot așa, compasiunea este ”ingredientul” care ajută o organizație să crească din interior spre exterior, totodată rămânând proaspătă și bine legată.
Diferența dintre compasiune și milă
Limba română definește compasiunea prin ”milă” și ”compătimire”. Doar că în leadershipul modern avem nevoie de compasiune care să însemne că îți pasă și că ai disponibilitatea de a-i ajuta dezinteresat pe ceilalți atunci când au nevoie.
Un psiholog a explicat pentru Revista CARIERE într-un mod plastic diferența dintre milă și compasiune – mila este sentimentul care îl coboară pe cel vizat la statutul de victimă fără scăpare, în timp ce compasiunea îl ridică pe cel vizat la condiția de învingător, de persoană care își depășește condiția vitregă în care se află.
Un exemplu de lider care manifestă compasiune (în sensul aceluia care își pune oamenii pe primul loc și se gândește în primul rând la ei, fiind pregătit să îi ajute dezinteresat când au nevoie) este Phil Lynch, fostul președinte al Reuters America.
După tragedia de la 11 septembrie 2001, Lung a luat măsuri după ce a văzut, cuprins de groază, cum avioanele au intrat și au distrus turnurile World Trade Center, curmând multe vieți, inclusiv pe cele ale câtorva angajați ai agenției de presă. Colapsul clădirilor a distrus, de asemenea, toată infrastructura Reuters America, care conecta compania cu clienții.
Vă întrebați cum și-a stabilit Lung prioritățile? Ei bine, acesta a decis așa: ”Oamenii sunt primii, apoi clienții și pe urmă business-ul”, după cum relevă documentarul realizat de Monica Worline și Jane Dutton despre acel moment.
Compasiunea în viața de zi cu zi
Compasiunea are la bază empatia, inteligența emoțională, faptul că poți să simți și să înțelegi sentimentele celuilalt, după cum spune Rodica Mateian, psihoterapeut adlerian. Un lider adevărat are capacitatea de a empatiza cu cei pe care îi conduce și de a exprima și a face cunoscut acest lucru.
”Compasiunea, însă, presupune și să acționezi prin a veni în ajutorul celor care întâmpină dificultăți, fără un beneficiu personal. Pentru un lider, compasiunea presupune a simți și a înțelege situațiile cu care se confruntă cei din echipă și de a găsi soluțiile cele mai bune pentru a-i ajuta să depășească aceste situații de criză, reușind astfel ca fiecare membru al echipei să devină cea mai bună variantă a lui însuși”, mai punctează Rodica Mateian.
Deci, la ce ne referim când vorbim despre compasiune în leadership? La intenția de a contribui la fericirea și bunăstarea celorlalți. Un lider plin de compasiune are un interes real în a observa în comportamentul angajaților, nu doar faptul că ei performează și cresc profitul companiei, ci și dacă ei prosperă la nivel personal.
Asta nu înseamnă, însă, că încerci să îi mulțumești pe oameni dându-le tot ce își doresc, ci să știi să le dai ce au ei nevoie, chiar dacă ei nu realizează acest lucru. Liderii plini de compasiune au capacitatea de a înțelege cum să conducă pentru un bine mai înalt al comunității pe care o coordonează decât pentru un succes imediat sau un profit material evident.
Totuși, nu e nevoie de o situație de criză ca cea de la World Trade Center pentru ca liderii să manifeste compasiune, chiar și în viața de zi cu zi.
Marcel Schwantes, fondator și Chief Human Officer la Leadership From the Core, propune câteva practici ușor de urmat pentru ca liderul să conducă prin compasiune:
- să îndepărteze obstacolele din calea angajaților, astfel încât ei să aibă o cale cât mai liberă spre succes;
- să asculte și să înțeleagă nevoile oamenilor, iar apoi să acționeze ținând cont de ele;
- să depună un efort constant pentru a fi mai transparent și să creeze spațiul de incluziune astfel încât efortul echipei să fie cât mai bine valorificat;
- să își asume greșelile și să se asigure că va găsi soluții la problemele care apar;
- să se străduiască să se pună în locul oamenilor săi și să îi întrebe ce au nevoie ei de la el și ce îi motivează cu adevărat la munca lor.
”Sfânta treime” a leadershipului actual
Împreună cu smerenia și bunătatea, compasiunea creează un angrenaj care pune OMUL în centrul unei organizații. Adică acolo unde îi este menit să fie!