Apreciere, susținere, încredere

Viața mea profesională este un mix mereu interesant de lucru cu oamenii, în procese individuale sau în echipe. Nu există zi în care să nu cuget, reflectez sau să nu mă documentez privitor la relațiile interumane și, implicit, la cele generate de rolurile sau contextele contractuale în care ne aflăm.

Omul singur este un briliant, dar împreună cu alții poate deveni o bijuterie.

Cam așa văd eu valoarea potențialului uman în funcție de relațiile pe care acesta le trăiește, plecând de la cea cu sine și până la cea cu munca și priceperea lui, sensul lui în lume și în relație cu ceilalți.

În luna mai împărtășeam printr-o postare pe LinkedIn victoria baschetbaliștilor de la Olympiacos în Final Four, impresionată fiind de efectul galeriei asupra energiei sportivilor din arenă. Articolul scris la cald însoțit de o filmare pe care o primisem de la unul dintre fiii mei care se afla în tribune, este mai jos.

„Nu am așteptări ca postările de pe rețelele sociale să-mi aducă business, însă dacă și pe voi vă trec fiorii la filmarea de mai jos înseamnă că are sens să scriu aici. O sa intru direct în subiect până nu se diluează interesul celor pasionați de competiții.

Pentru că am trăit printre sportivi, chiar dacă nu au adus acasă victorii olimpice sau mondiale, am înțeles de mică cum este viața cuiva care trage pentru a fi campionul propriei competiții în fiecare zi. Pe drumul acesta sunt zile și perioade lungi în care nu aduni lauri, ci durere, fizică și/sau emoțională. Însă toate aceste amintiri se șterg când simți bucuria victoriei, recunoașterea campionului interior în lumea din afara ta. 

Suporterii, fanii celor care fac performanță sunt un ingredient absolut necesar în relația cu jucătorul. Indiferent cât de bine te-ai pregătit, câtă sudoare a curs, câte sacrificii ai făcut, oricărui om îi face plăcere să fie apreciat, susținut, valorizat.

Articolul din Harvard Business Review despre cele 8 comportamente care generează încredere situează pe primul loc recunoașterea excelenței, aprecierea și valorizarea celor care depun efort. Pentru celelalte șapte vă las link-ul să aflați singuri. https://hbr.org/2017/01/the-neuroscience-of-trust

Când mă gândesc la sentimentul de încredere într-o relație interumană includ, implicit, relația cu sinele având în minte efectul major obținut dintr-un proces de executive coaching. (statisticile International Coaching Federation menționează o creștere a încrederii în sine în proporție de peste 80%).

Performanța în sport este unul dintre cei mai stabili predictori ai performanței în business. Este și unul dintre crezurile mele și mă bucur că nu sunt singura care gândește astfel. Lista liderilor din diverse domenii care au făcut performanță sportivă la începutul vieții lor este lungă și sunt sigură că fiecare dintre cei care citiți aceste rânduri aveți deja pe cineva în mintea voastră.

Dar mă întorc la susținere, la apreciere, la gloria împărtășită, comportamente care eliberează oxitocină în creierul celui care se bucură de această valorizare. Acest hormon alimentează o relație de încredere care este greu de destabilizat în situații mai puțin favorabile. Este acel liant al unei echipe care rămâne memorabilă chiar și atunci când drumurile membrilor acesteia se despart.

Lucrând permanent cu echipe de lideri ne uităm îndeaproape la modul în care aceștia trăiesc în organizație pentru a înțelege ce tip de interferențe aplatizează performanța lor împreună.

Unul dintre momentele de reflecție are legătură cu scuza permanentă a lipsei de timp. Timp pentru a te gândi, la tine și la ceilalți, la cum și ce ne unește, ce admirăm și ce nu ni se potrivește în relația cu fiecare dintre cei cu care lucrăm. De aici și regretul că prea rar, sau chiar deloc, spunem celor din preajma noastră cât contează în viața noastră și cum ne îmbogățește relația cu ei.

Acest mix de sentimente l-am regăsit în scandările fanilor echipei Olympiacos, finalistă în Euroleague. O trăire autentică, puternică, transmisă jucătorilor care intrau în meci. Cu siguranță, așa cum mie mi s-a facut „piele de gaină” auzindu-i, și fiecare dintre acești sportivi s-au simțit împuterniciți și mai încrezători în ei înșiși și în echipa pe care au format-o. Imaginile care însoțesc gândurile mele sunt din arena în care cel puțin unul din doi spectatori erau fani ai Olympiacos Piraeus (Grecia)”.

Final Four – încredere manifestată

La cinci luni de la acest eveniment, încă menționez și ilustrez cu filmarea importanța acestui liant în procesele de team coaching pe care le susțin în proiectele de transformare organizațională. În orice echipă funcționează acest fin barometru al încrederii. El iese la iveală imediat în modul de exprimare al managerilor care vorbesc despre „ei” și „noi”, în relația dintre echipele de suport și cele din front office/vânzări/teritoriu și se coagulează în discuții în care „noi” și „voi” se antrenează pentru a fi cu cinci minute mai deștept decât interlocutorul. Acesta este momentul în care ne este limpede că avem nevoie să schimbăm paradigma de existență profesională, indiferent câte sisteme performante sau servicii și produse calitative avem în piață. Lupta se duce în interior și nici în afara companiei abordarea nu este cea mai constructivă.

Încrederea este un sentiment, un proces afectiv care se naște și crește din experiențe emoționale relevante. Proba încrederii se face la greu, în condiții neprielnice, și tot atunci își aduce beneficiile.

În condiții normale este ușor de neglijat și pentru asta avem nevoie să ne reamintim constant că relațiile au nevoie să fie îngrijite și alimentate, dar mai ales să creăm contextele în care să manifestăm și exprimăm această emoție.

Foto credit: pixabay