Cum decide angajatorul cu cât să te plătească. 7 factori-cheie care îți influențează salariul
Pentru companii, plata salariilor presupune un calcul complex, care ia în considerare o multitudine de factori. În primul rând, pentru fiecare angajat, un angajator este obligat să plătească niște contribuții sociale. De exemplu, plata unui salariu minim brut pe economie de 1.250 lei îl costă pe angajator 1.538 lei. Suma brută primită de angajat este supusă și ea impozitării și plății contribuțiilor.
Pentru că aceste calcule sunt influențate de atât de mulți parametri, numeroase companii folosesc un astfel de program de salarii, care îi ajută să gestioneze cu ușurință calcularea remunerațiilor, inclusiv a primelor sau avansurilor, și să evite orice eroare care ar putea aduce pierderi companiei sau nemulțumiri din partea angajaților.
Pe lângă aspectele care țin de domeniul financiar, salariul unui angajat mai este influențat și de acești șapte factori:
-
Reputația corporației. O companie cu o reputație de excepție va vrea să atragă oameni talentați, capabili, a căror experiență și „know-how” să contribuie la derularea cu succes a proiectelor sau campaniilor și la dezvoltarea firmei. Însă angajații valoroși costă, iar pentru a-i reține în companie, trebuie să le oferi salarii competitive, peste media pieței.
-
Cererea și oferta. Cu cât este mai greu de găsit un om specializat într-un anumit domeniu, cu atât mai bine plătit va fi. Acesta este motivul pentru care angajații din domeniul IT câștigă salarii atât de bune sau vorbitorii de limbi rare au o remunerație cu până la 30% mai mare decât colegii lor.
-
Experiența și educația. Experiența în câmpul de muncă este foarte importantă în stabilirea salariului, în timp ce și educația poate cântări greu, mai ales dacă un candidat a absolvit cursurile unei universități de prestigiu internațional.
-
Poziția scoasă la concurs. Salariile urmează și ele ierarhia din cadrul unei companii. Salariul unui angajat pe o poziție de top management ia în calcul responsabilitățile mari pe care le are acesta, numărul de oameni pe care îi are în subordine, precum și proiectele de care acesta se ocupă.
-
Performanța la locul de muncă. Un angajat care are rezultate bune va fi plătit mai bine de compania pentru care lucrează, pentru a fi motivat în continuare și a rămâne loial firmei. De altfel, aceștia sunt și salariații care primesc bonusuri de performanță și măriri de salariu.
-
Cum se situează compania pe piață. O companie aflată în dezvoltare își permite să își plătească bine angajații. Însă firmele care au pierderi financiare mari pot ajunge să facă reduceri salariale, restructurări și reduceri de personal.
-
Costul traiului. Multe companii ajustează salariile angajaților în funcție de costul traiului, astfel încât angajații să facă față inflației și să reușească să-și plătească ratele sau chiriile.
Bineînțeles, nu toate companiile țin cont de acești factori, însă acestea sunt și cele în care angajații nu petrec foarte mult timp. Salariul unui angajat trebuie privit ca o investiție: un om bun pe domeniul său va avea și pretenții salariale mai mari, însă experiența lui poate contribui enorm la dezvoltarea unei companii de succes.
Sursă foto: Shutterstock/ Copyright: wavebreakmedia