Cum transformăm Bucureștiul într-un oraș „verde“, chiar de la locul de muncă
Statistic, Bucureștiul ocupa locul 4 în topul celor mai poluate capitale europene, publicat anul acesta de Organizația Mondială a Sănătății. Și chiar dacă nivelul poluării nu a ajuns însă la cote alarmante – este de 23 de micrograme de particule ultra-fine pe metru pătrat – măsuri importante trebuie luate acum, înainte să fie prea târziu.
Cum însă autoritățile locale nu par să aibă nicio strategie coerentă în acest sens, iată ce putem face fiecare dintre noi, pentru o Capitală mai eco:
-
Alege un mijloc de transport „verde“
Primul lucru pe care îl poți face pentru un București mai „verde“ este renunțarea la mersul cu mașina la lucru. Da, este mai comod așa, însă, pe de altă parte, nimeni nu îți dă înapoi orele petrecute în traficul infernal din Capitală și nici nervii distruși în acest fel. În plus, mașinile emit cantități impresionante de dioxid de carbon, care poluează atmosfera și contribuie la formarea gazelor de seră.
Iată câteva metode simple prin care poți circula simplu, ușor și eco spre serviciu:
-
Cu ajutorul unui astfel de dispozitiv, în mare vogă acum și ușor de condus și depozitat;
-
Împarte o mașină cu mai mulți colegi, reducând astfel numărul automobilelor din trafic;
-
Ia metroul, tramvaiul sau autobuzul;
-
Ia bicicleta sau mergi pe jos, dacă locuiești în apropierea serviciului;
-
Investește într-o mașină electrică sau într-un hibrid.
2. Redu consumul de energie
Pentru mule persoane care au o muncă sedentară, folosirea computerului este o componentă esențială a jobului. Însă chiar și așa există metode prin care se poate reduce consumul de energie electrică. La acest capitol trebuie să se implice inclusiv angajatorii, care să:
-
Investească în computere și printere care au o componentă eco și un sistem prin care reduc consumul de energie. Sunt cele pe care există un autocolant cu o stea pe el și cuvântul „energie“ scris în engleză (n.r. energy);
-
Schimbe desktop-urile cu notebook-uri, care cosumă mult mai puțină energie.
În plus, poți să:
-
Setezi computerul pentru a salva energie comutându-l în modul „sleep“ de fiecare dată când părăsești biroul;
-
Nu folosești niciun screensaver;
-
Oprești calculatorul de fiecare dată când pleci de la birou;
-
Scoți din priză toată aparatura de la birou. Periferice precum imprimantele, boxele sau scanner-ele consumă energie chiar și atunci când sunt oprite;
-
Înlocuiești becurile cu halogen cu LED-uri. Acestea consumă cu până la 75% mai puțină energie și au o durată de viață de zece ori mai mare;
-
Închizi toate luminile de fiecare dată când părăsești biroul;
-
Închizi proiectoarele și ecranele din camerele de conferințe și să le scoți din priză când nu sunt folosite;
-
Folosești sisteme de încălzire care să aibă o componentă eco;
-
Pentru ca spațiul să fie eficient din punct de vedere termic, iarna poți trage jaluzelele și lăsa razele soarelui să încălzească încăpere. Vara, în schimb, acoperă geamurile, pentru a reduce disconfortul termic.
3. Redu consumul de hârtie
Nu trebuie să printezi orice mail și document marcat drept important. Iată care sunt strategiile prin care poți renunța aproape total la hârtie:
-
Păstrează copiile mailurilor și documentelor importante în foldere din computer sau stochează-le pe internet, cu ajutorul unui serviciu de tip cloud;
-
Folosește hârtie deja imprimată pe o parte pentru documente care nu sunt importante;
-
Comunică cu angajații prin intermediul mailurilor;
-
Folosește doar un șervețel de hârtie atunci când te ștergi pe mâini.
Când totuși nu ai altă alternativă și trebuie să folosești neapărat hârtie:
-
Cumpără hârtie reciclată;
-
Încearcă să cauți hârtie organică, făcută din bambus, bumbac sau cânepă;
-
Imprimă pe ambele fețe ale colii;
-
Stochează și refolosește cutiile vechi;
-
Folosește hârtie deja imprimată pentru notițe care nu sunt importante.
Tu ce metode folosești pentru un București mai eco?
Sursă foto: Shutterstock.com