Ecuația unei cariere de succes. Cât de importanți sunt anii de facultate
„N-ai nevoie de diplomă“ sau „Uită tot ce-ai învățat în școală“ sunt lucrurile descurajante pe care tinerii români le aud din ce în ce mai des după ce ies de pe băncile facultăților. Problema este una complexă, iar frustrarea angajatorilor de înțeles. De multe ori trebuie să formeze tineri prost pregătiți, într-un sistem de învățământ prăfuit și de mult depășit.
A privi însă anii de facultate ca pe o zonă-tampon între adolescență și începutul vieții de adult este o strategie greșită. Aceștia sunt anii în care viitoarea ta cariera poate prinde contur, anii de care, dacă profiți, vei putea „trișa“ startul și vei putea obține un avantaj în fața altor mii de candidați la posturile de junior ce vor ieși odată cu tine de pe băncile facultății.
Nu irosi așadar acești ani doar pe ieșiri în cluburi și distracție. Profită de orice șansă și acolo unde ți se pare că programa e depășita de realitatea de pe piața muncii, caută-ți singur materiale didactice. Internetul e plin de cărți pe care le poți descarca la liber, iar marile centre universitare pun la dispoziția studenților o mulțime biblioteci bine dotate.
Cât despre notele mari, acestea nu te vor ajuta în carieră, însă îți pot deschide drumul spre studiul la o universitate de top din Europa, unde probabil puțini părinți români își pot trimite copiii, fără ajutorul unei burse de la stat.
De altfel, importanța educației în viața unui tânăr profesionist este subliniata și de mari oameni de afaceri români. Printre ei, Liviu Tudor, președintele Genesis Property și cel mai mare proprietar de clădiri de birouri de la noi din țară, care declară că: „Nu există limite pentru ceea ce poţi obţine prin educaţie“.
Iată ce trebuie să faci, așadar, pe plan academic în acești ani, pentru a fura startul în carieră și a atrage atenția angajatorilor în căutare de tineri absolvenți, pe care să-i formeze:
-
Facultatea nu înseamnă numai cursuri
Angajații sunt interesați de studenții care au excelat la școală, dar și în afara ei. Activitățile extra-curriculare sunt în acest context foarte importante. Implică-te în viața socială a campusului, fă voluntariat, participă la cât mai multe evenimente publice. Nu numai că vei prinde încredere în forțele proprii, dar îți vei dezvolta și importante abilități de comunicare și socializare. În plus, poți lega prietenii și relații care să-ți fie de folos pe viitor. Și, nu în ultimul rând, vei avea ce trece la CV, pe lângă anii de facultate pe care îi are toată lumea.
-
Opționalele neobișnuite atrag atenția
Orice curs opțional sau facultativ exotic, abia intrat în sistemul din România, va atrage atenția unui angajator. Trebuie să știi cum să-l „vinzi“ însă în CV – adică să-l scoți în evidență într-un mod care va sări în ochii unui potențial angajator. Un consultant în carieră sau chiar un profesor cu care te înțelegi bine te pot ajuta să faci asta.
Astfel de cursuri pot fi și plătite, dacă nu le găsești în programa facultății pe care ai ales-o. Dă o căutare pe Google și s-ar putea să descoperi mici comori.
-
Relațiile cu profesorii sunt cruciale și deschid uși importante
Poate că te plictisești la cursuri, poate că sunt, așa cum aminteam și mai sus, plictisitoare. Poate că simți, pe bună dreptate, că îți irosești degeaba timpul. Însă relațiile cu profesorii tăi îți pot deschide uși importante în carieră. Așadar, tratează-i cu respectul cuvenit și profită de ajutorul pe care ți-l pot oferi, de sfaturile și de sprijinul lor. Îți pot deveni modele de viață, îndrumători și prieteni pentru tot restul vieții. Prețuiește, așadar, aceste relații și învață să le cultivi.
Ce măsuri ai luat pentru un start de succes în carieră? Ai de gând să rămâi în România sau te gândești să cauți un job peste hotare?
Sursa foto: Shutterstock.com