Interviu cu actorul, regizorul și scenaristul Radu Iacoban: „Succes am, dar celebru nu sunt”

• „Regia, pentru mine, înseamnă autocunoaștere, curiozitate și studiu cu scopul de a explora orizonturi noi”

• „Succesul, pentru mine, este norocul de a munci în continuare. În momentul ăsta pot spune că am succes. Celebru nu sunt, că nu apar pe sticlă.”

S-a născut la Pașcani, dar a copilărit în Banat, iar în câteva vacanțe de vară a mers în Italia, la părinții săi, să muncească.

„Timișoara e un super oraș, pe care îl vizitez de fiecare dată cu multă plăcere. În momentul de față nu am cum să mă întorc acolo, fiindcă am foarte multe lucruri care mă leagă de București. Dar niciodată să nu spui niciodată”, spune Radu Iacoban.

„Visul” de a deveni actor a fost mai degrabă o ambiție și o provocare, motiv pentru care a început să studieze teatru la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, iar ulterior s-a transferat la București, unde a terminat studiile.

„Vis pot spune că a fost atunci când eram în liceu și jucam în spectacole de amatori. Ulterior a trebuit să mă trezesc încet-încet și să încerc să înțeleg noua realitate”, spune actorul.

Confirmă faptul că a simțit că viața de actor e ceea ce își dorea cu adevărat, din moment ce a studiat să fie actor și după aceea a avut norocul să și profeseze. E clar că nu își dorea să fie altceva. „Da, la momentul ăla a fi actor era ceva mulțumitor”, confirmă tânărul artist.

A trăit o experinență frumoasă, alături de oameni talentați în spectacolul „Nils’ Fucked Up Day” în New York: „Cred că fiecare a învățat ceva din reprezentațiile cu Nils. Și faptul că jucam în română și engleză sau ro-engleză ne amuza tare mult. Ștefan Peca a scris și regizat un show foarte mișto care ințial a ridicat sprâncene în rândul spectatorilor români din cauza limbajului licențios. În New York cred am înjurat mai mult și n-am avut problema asta. Dar, na. Ei sunt „un pic” mai deschiși și au o istorie care îi ajută”.

Deși era un actor bun, mulțumit, și-a dat seama că vrea mai mult și anume să spună povești. „Eu m-am apucat de regie pentru că îmi doream să spun povești. Regia, pentru mine, înseamnă autocunoaștere, curiozitate și studiu cu scopul de a explora orizonturi noi. Cu cât e mai mare „misterul” care ți se așterne în față, cu atât mai mare e plăcerea de a realiza spectacolul”, spune Radu Iacoban.

În piesa „Constelaţii” a fost și regizor, și actor, reuşind să-și îndeplinească cu brio ambele roluri. „Munca la acest spectacol a fost istovitoare, deoarece trebuia să gestionez cele două aspecte cu grijă și responsabilitate. Norocul meu a fost că am lucrat cu Ana Ularu, care mi-a oferit grijă, atenție și sfaturi bune de fiecare dată când încrederea mea cobora vertiginos spre zero, și cu Tudor Prodan care ne-a ajutat la desțelenirea unor scene și la construcția spațiului spectacolului”.

Piesa „Constelații”, o poveste despre o relaţie şi despre potențialele aspecte ale unei relaţii, a jucat-o alături de Ana Ularu, care i-a fost parteneră și în viața reală, dar au reușit să îmbine ambele planuri (profesional și personal). Radu spune că reușita acestei combinații se traduce prin „profesionalism și dorința de a spune și de a face cât mai multe”.

Un singur lucru e important: Produsul pe care îl livrezi

A pus în scenă și o piesă istorică, „Richard al II-lea”, capodoperă a lui Shakespeare. Un spectacol respins de conformiști, dar apreciat de publicul deschis la minte și la suflet. „Spectacolul are un traseu foarte interesant. A fost respins de conformiștii care își doresc să vadă un Shakespeare clasic, dar e vizionat și apreciat de publicul deschis la minte și la suflet. Mă bucură să văd tineri care vin la spectacol și care răspund la stimulii poveștii cât se poate de imediat. Richard e un text complicat care necesită niscaiva cunoștințe de istorie a Angliei, dar, împreună cu actorii și cu scenograful, am reușit să “traducem” dinamic aceste aspecte și să venim în întâmpinarea publicului, ajutându-l să înțeleagă și să rezoneze mai ușor cu povestea. E un Shakespeare suprinzător, nou și cool. Pentru că… suntem în 2018.”

„Charleston” este acel film care provoacă o avalanșă de sentimente în rândul spectatorilor. Radu Iacoban recunoaște că a trecut și el prin toate stările. „Prima oară când am citit scenariul am trecut prin toate stările posibile. Era o alternanță love – hate față de Sebastian, era în mod paradoxal mai multă înțelegere pentru personajul lui Șerban, era un râsu’-plânsu’ când am citit scena în care urma să joace domnul Victor Rebengiuc. Mai târziu, când am început lucrul efectiv la rol, am devenit din ce în ce mai subiectiv, mai atent la rol și mai puțin la impresia pe care o dă per ansamblu filmul. Oricum, văzând reacțiile spectatorilor după terminarea proiecțiilor, mi-am dat seama că impresia inițială – de cititor de scenariu – nu s-a schimbat. Asta însemnă că Andrei a realizat filmul pe care și-l dorea”, povesteşte acesta.

Totodată, Radu crede că atunci când mergi la un spectacol de teatru, trebuie să lași așteptările și preconcepțiile acasă și să fii cât mai natural: „Nu spun că tot ce se prezintă publicului nu ar trebui să formeze în timp o părere, dar cred că atunci când a început spectacolul, ține de ambele părți participante – actori și spectatori – să încerce să lase garda jos și să fie cât mai virgini în simțuri și gândire.”
Anul acesta a participat și la Transilvania International Film Festival (TIFF), organizat la Cluj, despre care spune că „E un loc de întâlnire extrem de necesar pentru mediul cultural și un nucleu de networking care poate pune bazele pentru proiecte viitoare”.

Plantează seminţele, ai răbdare, aşteaptă, iar ele vor creşte la momentul potrivit

Despre experiențele de viață, Radu Iacoban spune că tot ceea ce ți se întâmplă merge undeva în zona subconștientului și „tot ce trebuie să faci e să aștepți momentul potrivit pentru ca acea experiență să devină folositoare”. A fost și împătimit de jocuri pe dispozitive electronice, povestește Radu. „Un gamer sedentar. Nu jucam jocuri în rețea cu alții, jucam… doar ca să mă joc. Dar mi-am dat seama că starea asta de onanie nu prea ajută și m-am oprit”.

În trecut, a avut peste 90 de kilograme, însă a reușit să slăbească. Care a fost motivația? „Ce motivație să existe? Te pui pe un cântar, te ia cu amețeală și depresii, vrei să scapi și te apuci de slăbit. Cam asta a fost”, explică tânărul actor, acum într-o formă fizică impecabilă.

După ce a experimentat și actoria, și dramaturgia, și regia, îi este imposibil să se oprească doar la una dintre aceste fațete ale omului de teatru și film: „Nu există alegeri, există oportunități de a munci. Încerc să îmi fac treaba bine acolo unde apare o nouă provocare și nu fac diferența între ele. Un singur lucru e important. Produsul pe care îl livrezi. Fiecare spectacol m-a învățat ceva prețios, fără de care urmatorul spectacol ar fi fost imposibil de realizat.”