Munca și credințele care o alimentează
Imagine de Janeke88 de la Pixabay
Sunt prezentă în câmpul muncii de peste 22 de ani și am trecut prin mai multe etape în relația mea cu munca: de la obligație până la sens, exprimare de sine și împlinire. Nu am avut de-a lungul timpului multe hobby-uri, însă pot spune că iubesc meseria de coach și de antreprenor, iubesc munca pe care o fac. Pot spune despre mine că sunt workoholică, însă într-un sens pozitiv. În ultima perioadă am avut timp să reflectez pe tema muncii și a credințelor care au impact în modul în care abordăm munca, dar și să observ în proiectele de coaching echipe în câmpul muncii și impactul credințelor individuale și colective despre muncă, în rezultatele și trăirile atinse de ei. Pentru o perspectivă mai largă, poate fi util să citești și articolele pe tema muncii la români, scrise de Daniel David.
Acest articol este o invitație la reflecție personală pe acest subiect. Îmi place cum spunea, simplu, Socrate, că, „o viață neexaminată, nu merită trăită”. În practica de coaching de peste 14 ani, am învățat să examinez filozofia despre viață și despre muncă, deoarece acestea acționează ca o pârghie – odată schimbat ceva în aceste puncte, impactul este vizibil în întreaga viață.
Filosofia noastră despre muncă (etimologic filos – iubit, sofia – înțelepciune) este, în înțelegerea mea, iubirea pentru adevăr și înțelepciune și pentru ceea ce considerăm a fi adevărat pentru noi: credințe, asumpții, valori, opinii. Credințele noastre despre muncă informează în mod conștient și inconștient modul în care muncim, rezultatele pe care le atingem și toate trăirile asociate muncii și rezultatelor noastre.
În dinamica și complexitatea actuală a muncii, observ cum ne luăm foarte rar timp să reflectăm la credințele noastre și impactul pe care îl au în viața noastră. De exemplu, una dintre credințele mele despre muncă, auzită în familie, la părinții mei, a fost că „trebuie să muncesc din greu, dacă vreau să am bani. Munca nu este ușoară, pune mana pe carte!” Mulți ani am muncit pană la epuizare ca să dovedesc că merit salariul primit sau banii pe care îi câștigam. Chiar și după ce am ales să fiu antreprenor, să fiu pe cont propriu, era la fel, munceam mult pentru bani puțini. Aveam mereu în minte că trebuie să învăț bine („să pun mana pe carte”), că munca este grea!
Această credință m-a ajutat să prețuiesc învățarea și să muncesc mult pentru reușită, însă ca să ating rezultate noi, diferite, am învățat să păstrez partea care servește potențialul meu și să schimb partea care stă în calea progresului meu.
Te invit și pe tine, cititorule, la un exercițiu simplu de reflecție personală despre modul în care aplici filosofia ta în muncă și modul în care o deturnezi. Cateva întrebări pot fi:
- Care este filosofia ta despre muncă?
- Ce credințe ai despre muncă? De unde vin acestea?
- Ce impact au aceste credințe în viața ta?
- Ce găsești a fi acceptabil în muncă și ce este inacceptabil?
- Când îi asculți pe alții vorbind despre munca lor, ce te atinge sau emoționează? Cu ce rezonezi? Ce dezaprobi?
Te invit să te uiți la răspunsurile tale, poate este ceva aici care merită revăzut, reconsiderat, în ideea în care o credință sau mentalitate nouă ar putea să servească mult mai bine potențialul tău.
În timp ce credințele noastre personale au impact în viața noastră și în mediul în care noi acționăm, noi muncim împreună cu alții, în grupuri, echipe și organizații.
Un mod de a înțelege corelațiile între impactul credințelor individuale și cele colective, organizaționale, este să ne gândim la un ocean. În timp ce organizația este un ocean, cu propria sa cultură și credințe colective, individual, fiecare dintre noi suntem o picătură sau un val în acel ocean.
Multe organizații angajează oameni inteligenți, competenți, cu asumpția că munca lor va produce rezultatele dorite în organizație. Frecvent, oameni inteligenți, competenți, au mari dificultăți în muncă și atingerea rezultatelor dorite în organizația respectivă, din lipsa mediului fertil (propice muncii creative, cu valoare adăugată), eficienței scăzute, lipsa colaborării și, uneori, a unui proces decizional slab.
Munca în echipă este foarte apreciată în mediul organizațional, însă eu cunosc puțini manageri care sunt realmente pricepuți la a crea un cadru de lucru care să faciliteze munca în echipă și colaborarea. Acestea sunt două dimensiuni cheie pentru rezultate sustenabile, satisfacție, motivație și angajament.
Adesea, observ că managerii care au responsabilitatea de a crea cadrul pentru muncă sănătoasă și eficientă, care produce rezultatele dorite, acționează din mentalitatea de specialiști și fac preponderent activități care au un impact scăzut în crearea cadrului potrivit pentru întreaga echipă.
O idee dezvoltată în ultima perioadă este cea a inteligenței echipei – acea sinergie în care multe minți care lucrează împreună, se pot susține și corecta reciproc în erorile de gândire sau se pot provoca reciproc în crearea de idei și soluții noi. În practica organizațională, această sinergie este o excepție.
De regulă, eu am întâlnit mult mai multe echipe în care gandirea colectivă eșuează, uneori cu costuri foarte mari. Gândirea și inteligența colectivă necesită muncă reală în echipă și colaborare, într-un sens pozitiv. Sună simplu să colaborăm, o facem de când lumea și pământul, însă observ cum o bună colaborare înseamnă frecvent compromis de ambele părți „eu las ceva de la mine, tu lași ceva de la tine”. Exercițiul colaborării atinge credințele noastre despre muncă, fricile pe care le trăim legat de a împărți cu alții ceea ce noi știm, avem și facem.
Cum ar fi dacă colaborarea ar însemna și crearea a ceva nou, împreună? Eu pun ceva de la mine, tu pui ceva de la tine și împreună creăm ceva ce nici eu, nici tu, nu puteam crea individiual. Colaborarea în sensul ei de creație a ceva nou, fie o idee, soluție, perspectivă, opinie, tehnologie etc., ne cere să avem o mentalitate de parteneriat. Ne cere comportamente care servesc o strategie de tip câștig – câștig.
Deși sunt manageri în organizațiile din Romania cu care împărtășesc acest fel de gândire despre performanță și colaborare, care și acționează în această direcție, cred că suntem abia la începutul schimbărilor organizaționale. Suntem abia în etapa de pionierat. Observ din ce în ce mai multe resurse și cercetări în acest sens, care validează și ne arată că această nouă paradigmă organizațională are mare potențial să creeze rezultatele dorite pentru noi toți, să crească angajamentul și învățarea continuă, înlocuind treptat practicile actuale care generează angajament scăzut, performanță medie, lipsă de motivație și echilibru.
