Nimic nu va mai fi ca înainte, pentru că noi înșine vom fi alții – Micro-manual de adaptare evolutivă

Lecțiile pandemiei COVID-19 trebuie învățate din mers. Printr-o ironică simetrie, orașele lumii se pustiesc, sau sunt traversate, cu teamă, de persoane cu fața mascată: un soi de auto-terorism defetist și defensiv. Au explodat, de asemenea, opiniile, ceea ce acoperă mai mult decât până acum diferența dintre expertiză și gălăgia subiectivă, etalată pe social media. Nu lipsesc profețiile pentru ”lumea de după”, gândită imanent sau eshatologic. Acesta fiind contextul, să desprindem câteva reflecții din observarea stării de fapt.

1. Societatea de consum – hedonistă și materialistă – s-a însoțit cu progresele reale ale științei, tehnologiei și medicinei – pentru a oculta tema morții. Ne-am obișnuit cu moartea invizibilă, aseptică, în spital, prin decuplarea anonimă a echipamentelor din saloanele de terapie intensivă. Pur și simplu nu mai producem cultură bazată pe meditația asupra unui fenomen imparabil, care nu ocolește nicio ființă vie. De aici și suprareacția la care asistăm și care pune guvernele sub o presiune înzecită: vrem, întotdeauna, zero casualties. Percepem moartea ca pe un accident produs de o reperabilă disfuncție a statului-providențial. Ideologia post-modernă a victimizării și evoluția sferei juridice ne fac să cerem mereu ”daune” și să căutăm vinovatul de serviciu. În fața unei pandemii cu mortalitate de sub 5 %, ne comportăm ca și cum ar fi vorba despre de una cu pagube de 50%. Poate că, înainte de a presa pentru legiferarea euthanasiei, am face bine să detabuizăm propria mortalitate, chiar dacă ea presupune re-dramatizarea condiției umane. Moartea are și ea dreptul la o viață socială diurnă, la o palpitație filozofică și religioasă, nu doar la restricții medico-legale…

2. Expunerea continuă la subiectul pandemiei generează o stare de panică vizibil contagioasă, care poate paraliza economia globală, deteriorând viața umană mai mult decât virusul, inclusiv în statistica deceselor premature. Combaterea panicii colective – prin informație corectă, izolarea celor care propagă fake news apocaliptice și o sănătoasă doză de umor – pare a fi un obiectiv la fel de important ca reacția sistemului medical sau producerea unui vaccin anti-viral în timp util. Această luptă e în primul rând civică, deci necesită solidarizarea pro-activă a cetățenilor (încă) lucizi. A limita panica va naște practici socioculturale noi, orientate spre autonomia mai mare a indivizilor auto-organizați. Pe de o parte, deglobalizarea resuscită egoismele naționaliste, pe de altă parte, dezamăgirea inexorabilă în fața unor guverne de la care așteptăm prea mult va produce o durabilă dezvrăjire a politicii: va trebui să reinventăm democrația și dincolo de mecanismele ei clasice.

3. Să fim optimiști, privind istoria. Perioadele de criză accelerează inovația științifică și tehnologică. Tot așa cum actualizează potențialul unor schimbări frânate (în vremuri ”normale”) de inerția culturală a ordinii stabilite. Sunt convins, bunăoară, că perioada carantinei va dovedi că telemunca poate fi asumată într-un număr imens de domenii (mai ales în sfera serviciilor). Internetul permitea demult această revoluție a organizării sociale a muncii, dar ea a fost stopată pentru că omul e social și pentru că șefii de întreprinderi renunță greu la ritualurile corporale ale puterii. S-ar putea (deși asta va perturba o vreme sectorul construcțiilor și real estate) ca, în viitorul proxim, oferta de telemuncă să apară în majoritatea contractelor, ceea ce va stimula și domeniul cyber-security. Asta nu înseamnă că, după renormalizarea situației, vom permanentiza preventiv distanțarea socială de tip carantină, ci doar că vom crea dispozitive juridico-organizaționale mai flexibile (nu putem face de fiecare dată efortul actual de repliere fără costuri inutil de mari).

Cele schițate mai sus nu sunt predicții. Nimeni nu poate anticipa spirala evenimentelor. Ar fi însă stupid să nu extragem din această formă globală de război cu un adversar nevăzut toate lecțiile economice, morale și spirituale pe care actuala confruntare le scoate la lumină. Nimic nu va mai fi ca înainte, pentru că noi înșine vom fi alții, să sperăm mai buni.

Teodor BACONSCHI -

antropolog religios, scriitor, diplomat, teolog și politician roman.