Păpușarul și păpușa
Au trecut deja trei ani de când am fost în lockdown, de când ne-am confruntat cu o situație despre care unii citiseră doar prin cărți. Tot ce a venit cu pandemia însă a lăsat urme destul de adânci, care nu se șterg cu una, cu două. Urme în economie, sigur, dar, mai important, în atât de mulți oameni.
Distanțarea socială, teama pentru propria sănătate, regândirea modului de lucru, reașezarea în familii, școala de acasă și, probabil, multe altele, și-au pus amprenta asupra modului în care interacționăm, a nivelului de stres, a sănătății fizice și psihice.
E drept că se vorbea despre oboseala minții și înainte de pandemie. În februarie 2020 lucram cu un client la un posibil program de sănătate mintală pentru organizația de care era responsabil. Nu am mai apucat să implementăm, în martie picau planurile unul cate unul.
Revenind în prezent, trebuie să recunosc că mare a fost mirarea mea când, în sala de așteptare a unei clinici, am întâlnit oameni tineri ce așteptau la psihiatrie. Oare cu ce se pot confrunta? Atât de tineri… Deunăzi, la neurolog, unde am mers pentru o durere acută de cap, la fel: înainte și după mine, două fete foarte tinere, poate 20 de ani. Sper doar că era ceva de rutină.
Altfel, dacă ne uităm la contextul general sau în organizații, vedem că foarte mulți oameni se plâng de oboseală, de prea mult stres, de diverse probleme de sănătate. Oboseala a devenit cronică pentru foarte mulți. Culmea e că își iau vacanțe de câte o săptămână, două, însă pare că e insuficient.
Am însă și câteva exemple de oameni care nu suferă de această oboseală cronică. Nu e ca și cum nu ar lucra și ei foarte mult. O astfel de persoană lucrează într-o firmă mare, are un nivel mare de responsabilitate. Are familie, copii, călătorește mult. Dar reușește să aibă preocupări suficient de diverse, astfel încât rutina să nu o alieneze. Pe lângă mișcarea pe care o face cu regularitate, are grijă să mănânce sănătos, învață continuu, merge la diverse cursuri, se întâlnește cu oameni cu care poate schimba idei, cu prieteni.
O altă persoană este antreprenoare. Veți spune că e diferit, că nu are același stres. Așa este, nu e același, e diferit, ceea ce nu înseamnă neapărat că e mai mic. Preocupările date de plata salariilor oamenilor, de a aduce suficienți clienți, de a-și promova zilnic firma, activitatea, iată câteva dintre subiectele care îl pot ține treaz pe un om nopți la rând. Și totuși, ea găsește mereu ceva bun de zis fiecărui client, pare mereu bine dispusă. E ca și cum și-a impus să aibă o stare bună și o are, nu se lasă trasă în jos.
Nu e singura persoană de acest fel. Am o imagine preferată care, în opinia mea, ilustrează foarte bine aceasta idee: cea a unui păpușar care ține în mâini o păpușă și are grijă ca păpușa să-și facă numărul fără a o lăsa pe jos. Numai imaginați-vă ce tristă e o păpușă cu toate sforile abandonate, întinse pe lângă ea. Păpușarul și păpușa suntem, în imaginea mea, fiecare dintre noi. Fiecare e responsabil să se țină pe sine în echilibru. Nu este însă atât de simplu de pus în practică pe cât este de spus.
Iată câteva tipuri de acțiuni pe care cred că le fac acești oameni care reușesc să fie propriii păpușari:
Ei acționează, își ocupă timpul, fac ceva, nu stau și așteaptă să le vină motivația. Starea lor bună vine o dată cu acțiunea. Pare că ei au înțeles că apatia nu e bună; că acțiunea are mai multe șanse să ne motiveze decât inacțiunea. Acțiunea poate crea motivație. Iar starea bună vine după sau în același timp cu acțiunea.
Apoi, au înțeles și acceptat că un grad de stres e bun pentru a crește. Performanța vine cu efort, unul bine dozat și urmat și de odihnă, din când în când.
Își iau vacanțe periodic, chiar dacă unele mai scurte, câte un weekend prelungit. Detașarea de cotidian le aduce energie, alte perspective, îi ajută să se uite la activitatea lor din alte unghiuri. Știți că uneori nu mai vedem pădurea de copaci, suntem atât de prinși în ce facem că uităm să ne oprim și să privim din alt unghi. E ca atunci când ai fi pe un vapor, în cala vaporului, preocupat de funcționarea mecanismelor. Din când în când însă e util să te ridici, să mergi pe punte, ca să vezi ce e în jur, să vezi largul, potențialitățile.
Au grijă să mănânce echilibrat. Știu, toate lumea știe că e bine să mănânci echilibrat. Câți dintre noi însă avem grijă să și implementăm ceea ce știm?
Dorm suficient încât să aibă energie a doua zi. Studiile arată că e nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte pentru o funcționare bună a creierului. Se pare că sunt și unii care au nevoie de mai puțin. Dar, dacă dormim puțin, pentru că ni se pare nouă că nu am avea nevoie de mai mult, iar a doua zi suntem irascibili, obosiți, nu ne putem concentra, atunci măcar să ne ascultăm corpul, el sigur ne transmite semnale.
Au în jur oameni care îi susțin, le dau alte perspective, într-un mod constructiv. Este mare lucru să ți-i alegi corect pe cei de care te înconjori.
Acceptă că nu există echilibru perfect în viață, că viața profesională este parte din Viață cu majusculă, iar într-o vreme pui mai mult efort într-o parte, apoi în altă parte, apoi în cealaltă și tot așa. Perfecțiunea este o himeră și, deși standardele lor sunt înalte, acceptă că sunt perfect imperfecți și viața este la fel.
Caută permanent să se cunoască, să se înțeleagă și să se gestioneze mai bine pe ei înșiși. Nu îți poți încarca bateriile repede dacă nu știi cum, ce anume te ajută să te refaci, ce anume îți ia energia, ce te supără și ce te bucură. Aceasta presupune un proces de autoreflecție și autoreglare. Și, mai mult decât atât, o atitudine smerită, deschisă către învățare.
Își limitează timpul pe rețelele sociale. Sunt acolo, însă cu măsură.
Filtrează evenimentele la care merg. Timpul este o resursă prețioasă, așadar au grijă să nu o irosească.
Aș atrage atenția asupra unor capcane care pot să joace feste și celor care cred că se gestionează bine pe ei înșiși:
Dacă îți place ce faci, nu riști să fii stresat, în burnout. Lor le place ce fac, sunt mulțumiți, fac eforturi mari, depun multă energie și mult timp pentru activitatea profesională. Așteptarea lor este că, dacă lor le pasă atât de mult, și celor din jur să le pese la fel. Și, pentru că nu se întâmplă, de multe ori, se supără, enervează, fac și mai mult, și intră într-un cerc vicios. Burnout-ul nu îi scutește nici pe ei.
E bine să fii mereu disponibil, să răspunzi repede clienților interni și externi. A fi mereu disponibil și a răspunde rapid cererilor nu este un semn neapărat bun, însă. Mai degrabă e bine să învățăm să punem limite, să ne respectăm pe noi și pe ceilalți. Nimeni nu va aprecia că răspunzi și la 1 noaptea, dimpotrivă, va considera că nu aveai ce face. Îmi amintesc de un client străin care mi-a spus, acum vreo 20 de ani, că nu e ok că răspund atât de repede, că nimeni nu va aprecia, dimpotrivă.
Trebuie să depui mult efort, să lucrezi mult. Da, dar cât de mult? Unde tragi linie și respecți nevoia de repaus a corpului și a creierului? Unde mai lași loc și relației cu ceilalți?
E bine să ai standarde cât mai înalte, acestea duc la progres. Asta îmi spunea cineva acum câțiva ani. Da, doar că atunci când standardele sunt prea înalte și niciodată de atins, atunci devin un chin pentru mintea, sufletul și corpul individului. O spun în cunoștință de cauză. Prin urmare, este esențial să avem grijă la ceea ce ne spunem nouă înșine, cum ne purtăm cu ființa noastră. Să nu o lăsăm să cadă pe panta inerției, a lenei minții, dar nici să o biciuim. Și încă ceva, starea noastră de echilibru este responsabilitate individuală, nu aș da-o în outsourcing nici managerului, nici omului de HR.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 285
Pentru abonare, click aici
