Puterea vizualizării succesului tău!
Una dintre provocările cele mai mari ale cuiva care conduce oameni, companii, firme mai mici sau mai mari este aceea de a convinge, de a atrage energia și dedicația oamenilor să pună în practică planurile și obiectivele cu dăruire și pasiune. Uneori pare un dialog al surzilor și, pur și simplu, nu te poți conecta în acel fel care să facă lucrurile simple și rapide. Sunt prea mulți factori de controlat, se întâmplă lucrurile prea repede în jurul tău, oamenii parcă nu înțeleg sau au alte interese sau vin din ce în ce mai nepregătiți. Astfel, presiunea și stresul se acumulează și ceea ce părea o realizare profesională și o confirmare a valorii tale îți stârnește întrebări de genul: ce mi-au trebuit mie toate astea?
Și într-un astfel de moment, îți aduci aminte recomandarea lui Stephen Covey: pornește cu finalul în minte! Imaginează-ți cum ar fi să fi reușit deja, să fi realizat ceea ce ți-ai propus, să fi răspuns cerințelor șefilor, clienților, echipei, administrației și oricărei alte părți care are ceva de solicitat, de cerut și pe care trebuie s-o influențezi și să o convingi.
Dar, pentru a putea începe cu finalul în minte, e important să înțelegi foarte bine destinația. Una dintre întrebările fundamentale la care un lider ar trebui să răspundă este: cine vrei să fii? Da, este corect, nu ce-ți propui să faci, nu ce iți propui să obții, și contează cine vrei să fii atunci când vei fi reușit? Și mai este o întrebare: cum va arăta destinația ta atunci când vei fi reușit?
Vă propun să testați acest exercițiu aparent simplu de vizualizare. Spun aparent deoarece solicită mutarea energiei tale de-acum când totul este, deși dificil, tangibil, într-o zonă a imaginației potențial greu de distins, în care nu ceea ce știi deja contează ci una în care intuiția ta va seta regulile. Bună idee ar fi să vă aduceți aminte de faptul că toți marii campioni, de la Muhammad Ali la Tiger Woods, făceau acest exercițiu de vizualizare înaintea fiecărui meci sau turneu. Mulți campioni povestesc cum, înaintea unui meci important sau a unei competiții cu miză mare, își imaginează felul în care vor reuși și pun aceste lucruri pe hârtie chiar și de cincisprezece ori. Cu cât îți poți imagina mai în detaliu locul în care vei ajunge, ce înseamnă respectivul succes, sentimentul pe care îl vei avea, sentimentul și bucuria pe care oamenii din echipa ta le vor avea, mulțumirea clienților tăi sau prețuirea familiei tale, cu atât mai mult mintea ta și întreaga ta experiență și intuiție vor lucra pentru a te conduce acolo.
Sunt trei lucruri simple ce pot fi făcute pentru a reuși în acest exercițiu de vizualizare și a-i resimți puterea.
1. Scrie-ți obiectivele pe hârtie. Clare, specifice, care să te motiveze și să te pună la încercare, care să atragă interesul celor cu care lucrezi, de la echipă la clienții tăi. Mulți păstrăm obiceiul de a ne face un “to do list” și ideea de “nu am timp suficient” nu va dispărea probabil niciodată. Provocarea este însă de a ieși din alergarea îndeplinirii acestui “to do list” și de a ne seta mintea pentru a se concentra pe unul sau două obiective importante a căror rezultate de succes ni le putem imagina în detaliu și despre care știm că vor face diferența.
2. Stai de vorbă cu tine însuți. Deși e spațiul cel mai sigur, jocul de confidențialitate este sută la sută asigurat, de multe ori să stăm de vorbă cu noi cât se poate de sincer și de autentic. Vocea egoului e de multe ori mai puternică și ne împinge către destinații care nu sunt neapărat ale noastre. Studiile au arătat că este mai benefic pentru adulți să stea de vorbă cu ei înșiși pentru o varietate de scopuri. De la reflecția la evenimente trecute, asupra unor decizii pe care le-ai luat la repetiția pentru conversații importante, prezentări sau discursuri în fața unei audiențe cu miză mare, până la descrierea cu oricât de multă fantezie a unui viitor extraordinar pe care ți-l dorești. Aceste forme de discurs personal motivațional și aspirațional te ajută pur și simplu să accepți mult mai ușor efortul și etapele pe care trebuie să le parcurgi pentru a obține succesul la care te gândești. Astfel, te poți automotiva și poți clarifica fiecare obiectiv pe care ți-l propui.
3. Privește aceste obiective, ale companiei, ale echipei tale și din perspectiva personală. “What is in it for me?”are sens chiar dacă poate părea egoist și puțin împotriva teoriilor de leadership transformațional sau cele în care rolul de lider este acela de a-i servi pe cei din jur. Nu avem de fapt nicio contradicție, nu poți cere angajamentul și dedicarea oamenilor tăi atât timp cât tu nu ești în armonie, echilibru și asumare a tuturor acestor obiective și realizări despre care vorbim. Care este costul tău personal pentru atingerea acestor obiective? Este vorba de timpul cu familia, este vorba de sănătate, de stres, de faptul că muncești încă 10 -12 ore pe zi și mersul la sală este doar un element în “to do list-ul personal”, fiind de multe ori o corvoadă de care însă ai promis că te ții. Deci, completează tabloul de mai sus, cu ce reprezintă cu adevărat pentru tine aceste obiective și, ca într-o schemă logică, revino la întrebarea numărul unu: și dacă ajung la destinație cine voi fi?
Mai ales pentru managerii și liderii care au depășit pragul celor 40 de ani, care au parcurs pașii importanți în dezvoltarea lor profesională și personală, de multe ori conduși de valul dezvoltării companiilor în care lucrează, de ambițiile șefilor lor, de cerințele clienților și de nevoia de a obține cota de piață, vine momentul în care vizualizarea despre care vă vorbesc în acest articol este un exercițiu obligatoriu. În următorii doi-trei ani, o nouă generație – copiii născuți după anul două mii – vor intra în companiile noastre și ne vor deveni colegi. Deja prezentele contradicții cu generația Y, vor deveni mai acute, deoarece viteza pe care o așteaptă cei la început de drum ca viteză de croazieră a dezvoltărilor profesionale în companii este cu mult mai mare decât viteza la care suntem obișnuiți să funcționăm. De aceea înțelege destinația către care mergem, capacitatea noastră de a descrie parcursul, etapele, efortul, satisfacția și bucuria reușitei vor fi cele care fac diferența între a motiva și a obține angajamentul acestor tineri și a ne menține pe noi într-o poziție de echilibru profesional și personal.
Deci vă invit să luați o foaie de hârtie albă, curată și să începeți să vă desenați fiecare plan pe termen lung!
Vă invit la un exercițiu de vizualizare despre cum puteți demara schimbările în viața voastră de lideri la Romanian Executive Summit Cluj, în data de 25 mai 2017.
Madi Rădulescu, MBA, PCC
Managing Partner MMM Consulting
Cu peste 20 de ani de experiență în training și consultanță, în proiecte derulate în 11 piețe, la nivelul cel mai înalt în organizație (top și middle management), Madi Rădulescu este Managing Partner al MMM Consulting și face parte din Comunitatea Liderilor Inspirați. Este Master Trainer pentru Modelul de încredere Persona Global. Are mai multe roluri profesionale ca de exemplu Consultant de HR, trainer în management strategic, managementul performanței și managementul schimbării, facilitator de workshopuri si Executive si team coach.