Cum s-a schimbat piața imobiliarelor din România în ultimul deceniu

Investitorii români își fac tot mai puternic simțită prezența pe piața imobiliară locală: în ultimii 10 ani, au alocat aproape 1,8 miliarde de euro pentru achiziții de proprietăți comerciale în România. De peste nouă ori mai mult decât în intervalul 2005–2014, potrivit celui mai recent raport publicat de Colliers.
Această sumă reprezintă aproximativ 20% din volumul total al tranzacțiilor încheiate în România între 2015 și 2025, un salt remarcabil mai ales dacă avem în vedere faptul că, în deceniul anterior, investițiile locale nu depășeau 200 de milioane de euro – adică sub 4% din totalul tranzacțiilor din acea perioadă.
„Piața imobiliară locală reprezintă, într-o măsură, o oglindă a economiei locale. Maturizarea treptată din ultimele decenii se traduce printr-un număr tot mai mare de antreprenori locali care caută să-și diversifice portofoliile și să valorifice surplusul de capital în alte sectoare economice – iar sectorul imobiliar rămâne una dintre opțiunile interesante. Dacă între 2005 și 2014 investitorii străini au dominat piața, în ultimul deceniu, investitorii români au ajuns să aibă cea mai mare pondere individuală în totalul tranzacțiilor imobiliare”, a spus Robert Miklo, Partner | Head of Capital Markets Romania, Colliers
Cine este liderul detașat al investițiilor locale
Analiza Colliers subliniază că investițiile locale au fost puternic influențate de un jucător dominant: Paval Holding. Conform raportului, cele mai mari șase tranzacții realizate de investitori români în ultimul deceniu – în frunte cu această companie – au cumulat aproape jumătate din volumul total al investițiilor locale.
„Analizând profilul celor mai activi investitori români, se remarcă o diferență semnificativă între liderul pieței, Paval Holding, și restul jucătorilor. Cele mai mari șase tranzacții realizate în ultimii 10 ani de investitori români au adunat aproape jumătate din volumul tranzacțiilor realizate de capitalul local. Dar trebuie să subliniem că și fără acest jucător, tot am fi avut o creștere substanțială, de peste patru ori, a volumelor alocate de investitorii români în ultimul deceniu față de perioada precedentă. Acest aspect atestă maturizarea sectorului de real estate românesc, precum și a economiei locale, care creează tot mai mulți campioni locali. În mod firesc, capitalul se acumulează în timp, prin dezvoltare economică și consolidare în timp”, adaugă Robert Miklo.
Ce preferă investitorii români?
Segmentul clădirilor de birouri rămâne cel mai atractiv pentru capitalul autohton, reprezentă aproape două treimi din volumul total al investițiilor din ultimul deceniu. Pe următoarele locuri se află proprietățile de retail (aproape 15%) și hotelurile (7%).
De altfel, interesul pentru birouri pare să revină în forță în 2025, după o perioadă în care sectorul a fost afectat de incertitudinile post-pandemice.
Tranzacțiile din primul semestru al anului
În primele șase luni ale anului 2025, piața imobiliară din România a înregistrat un volum de tranzacții de puțin peste 400 de milioane de euro, în ușoară scădere față de 424 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut, dar comparabil cu media semestrială a ultimilor ani.
Cel mai activ sector a fost retailul, care a cumulat peste 40% din volumul tranzacționat. Cea mai mare tranzacție de până acum a fost vânzarea unui portofoliu de retail park-uri de către MAS REI către fondul britanic M Core, evaluată la circa 57 milioane euro. Același fond a mai achiziționat încă două centre comerciale, ajungând să reprezinte peste o treime din totalul tranzacțiilor din semestrul I.
„În timp ce interesul pentru sectorul comercial se menține constant în ultima perioadă, iar segmentul industrial continuă să atragă atenția, deși oferta rămâne relativ restrânsă, asistăm totodată la o revenire semnificativă a interesului pentru clădirile de birouri. Tranzacția prin care clădirea Equilibrium 1, dezvoltată de Skanska, a fost achiziționată de către investitorul maghiar Granit Asset Management, respectiv cea prin care clădirea Victoria Center a fost achiziționată de Solida Capital, au fost tranzacții de referință care au adus două nume noi în piața locală. Notabilă a fost și achiziția Ethos House de către investitorul român Paval Holding. Dincolo de aceștia, se remarcă interesul din partea altor jucători noi care caută să intre pe scena imobiliară locală”, adaugă Robert Miklo.
Perspective: 2025 ar putea deveni un an de referință
Consultanții Colliers estimează că, dacă se vor concretiza tranzacțiile mari aflate în desfășurare, volumul total pentru 2025 ar putea depăși 800–900 milioane euro, ceea ce ar face din acest an unul dintre cei mai buni din ultimele decenii în privința activității investiționale pe piața imobiliară din România.