Electrica anunță rezultate solide în T1 2025: Profit net în creștere cu peste 50% și investiții finalizate integral

Grupul Electrica a înregistrat în primul trimestru al anului 2025 o creștere semnificativă a principalilor indicatori financiari. Rezultatele consolidate reflectă o evoluție susținută atât la nivelul profitabilității, cât și al investițiilor strategice.
Creșteri pe linie pentru principalii indicatori financiari
Veniturile operaționale consolidate au urcat la 3.176,2 milioane RON, în creștere cu 23,6% față de perioada similară a anului trecut, susținute de avansul pe segmentul de distribuție, cât și de dinamica favorabilă a segmentului de furnizare. EBITDA (profitul înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii și amortizării) a atins valoarea de 459,3 milioane RON și marchează o creștere de 14,6% (58,5 milioane RON), în timp ce profitul operațional a crescut cu 25,7%,a ajuns la 313,4 milioane RON.
Unul dintre cele mai relevante progrese a fost înregistrat la nivelul profitului net, care s-a majorat cu 53,2%, până la 195,7 milioane RON. Acest rezultat reflectă impactul pozitiv al majorării volumului de energie distribuită, al creșterii tarifelor și al îmbunătățirii eficienței operaționale.
Distribuția – motorul principal de creștere
Segmentul de distribuție a contribuit în mod substanțial la performanța financiară generală, cu o creștere a veniturilor de 14,8%, până la 1.298,2 milioane RON. Aceasta a fost generată în principal de o majorare de 4,8% a volumului de energie electrică distribuită, dar și de ajustarea tarifelor de distribuție începând cu 1 ianuarie 2025. Distribuție Energie Electrică România (DEER) deservește circa 3,98 milioane de utilizatori, acoperind peste 40% din teritoriul național.
În paralel, investițiile în infrastructura de distribuție au fost realizate conform planului, cu o valoare de 85,7 milioane RON pusă în funcțiune în primul trimestru, reprezentând 100% din programul trimestrial estimat.
Segmentul de furnizare
Veniturile din furnizarea de energie electrică au crescut cu 12,6%, până la 1.818,1 milioane RON, fiind susținute de:
- o creștere de 3,7% a cantității furnizate pe piața cu amănuntul;
- majorarea veniturilor din subvenții, ca urmare a costurilor de achiziție mai mari;
- aplicarea noului ghid ANRE (din 29 iulie 2024) cu privire la calculul sumelor de recuperat din plafonare.
La finalul lunii martie 2025, suma estimată pentru subvenții a ajuns la 2.398,6 milioane RON, în creștere față de 1.976,7 milioane RON la finalul anului precedent.
Electrica Furnizare deține o cotă totală de piață de 17,16% și rămâne cel mai mare furnizor din România, cu 3,5 milioane locuri de consum deservite.
Investiții strategice în energia verde
Grupul Electrica continuă extinderea în sectorul producției de energie din surse regenerabile, are proiecte ce totalizează circa 300 MW în diferite stadii de dezvoltare. Proiectul Vulturu (12 MWp) este deja racordat la Sistemul Energetic Național și se află în perioada de probe, iar proiectul Satu Mare 2 (27 MWp) este în faza finală de execuție.
Perspective și viziune strategică
„Rezultatele primului trimestru din 2025 confirmă reziliența modelului nostru de afaceri și capacitatea Grupului Electrica de performanță într-un context economic și operațional complex. Creșterea solidă a EBITDA și a profitului net este susținută, în principal, de contribuția segmentului de distribuție, precum și de evoluția echilibrată a tuturor liniilor noastre de business”, a declarat Alexandru Chiriță, CEO Electrica.
Referindu-se la direcțiile strategice asumate de companie în contextul actual al pieței energetice, acesta a mai spus: „accelerăm investițiile în infrastructură și în proiecte de energie regenerabilă, cu obiectivul clar de consolidare a poziției noastră ca jucător cheie în tranziția energetică a României. Sunt încrezător că disciplina operațională, viziunea pe termen lung și profesionalismul colegilor mei ne vor permite să livrăm valoare sustenabilă tuturor stakeholderilor și să contribuim la construirea unui viitor energetic sigur și verde pentru România“.
Date financiare consolidate – T1 2025 (în milioane RON)
Rezultate financiare – în mil. RON* | T1 2025 | T1 2024 | Δ | Δ% |
Venituri operaționale | 3.176,2 | 2.569,7 | 606,4 | 23,6% |
Cheltuieli operaționale | 2.862,8 | 2.320,4 | 542,4 | 23,4% |
Profit operațional | 313,4 | 249,3 | 64,1 | 25,7% |
EBITDA | 459,3 | 400,8 | 58,5 | 14,6% |
Rezultat financiar | (79,6) | (79,5) | (0,1) | 0,1% |
Profit net | 195,7 | 127,7 | 68,0 | 53,2% |
Sursa: Electrica
CITEȘTE ȘI: Cum creezi un dashboard minimalist pentru urmărirea avansării unui proiect în timp real
Foto: Pexels.com