Ioana Boghenco: Schimbarea este singura constantă în istoria evoluției umane și e important să ne adaptăm la noile contexte
Ponderea femeilor care ocupă funcții de conducere în România a crescut în ultimii ani, astfel că numărul companiilor în care există cel puțin o femeie care a ajuns într‑o poziție de conducere a ajuns la 62%. Am stat de vorbă cu Ioana Boghenco, general manager al Interbrands Orbico, despre puterea leadershipului feminin și despre succesul în business, dar și despre importanța găsirii unui echilibru între viața profesională și cea personală.
Ioana Boghenco crede că succesul în business, la fel ca și în viață, ține mai degrabă de principii și valori solide decât de gen. Ea este convinsă că deschiderea către schimbare reprezintă un motor principal al progresului, indiferent de cine conduce organizația respectivă.
„Sunt extrem de multe exemple de lideri de succes pe care îi admirăm și nu cred că ar trebui contorizate procentele de gen, ci mai degrabă impactul pe care l‑au avut în procesul de dezvoltare sau îmbunătățire a calității vieții în general. Schimbarea este singura constantă în istoria evoluției umane și cred că e important să o îmbrățișăm și să ne adaptăm în permanență la noile contexte, pentru a ne menține pe drumul stabilit”, este de părere liderul.
Stil de leadership democratic. Funcționează?
General managerul companiei Interbrands Orbico consideră că într‑o organizație fiecare om poate avea o contribuție valoroasă la misiunea companiei, dacă i se creează cadrul potrivit pentru exprimarea opiniilor fără teama de repercusiuni.
„Acesta este un capitol delicat, pentru că istoria noastră marcată de perioada comunistă în care ni s‑a inoculat teama de a nu greși, de a nu fi printre cei mai buni, ne împiedică de multe ori să ne exprimăm liber.
În cultura occidentală se pune mult mai mult accent pe propriile convingeri, pe proactivitate”, adaugă Ioana Boghenco, care mai spune că ea este adepta unui stil de leadership democratic, în care oamenii sunt încurajați să se exprime, pentru că e plăcut să poți contribui, să fii ascultat și apreciat. Aceasta este convinsă că în acest mod, munca fiecăruia este mai plină de semnificație.
Schimbări de „neimaginat”
Înainte de pandemie nici nu‑și imagina că unele schimbări se vor produce chiar în viața ei profesională. Ioana Boghenco își amintește că acum trei ani a făcut pasul de la producător la distribuitor. După 16 ani petrecuți în companiile Gillette și Procter & Gamble, în 2019 s‑a alăturat Grupului Orbico, cel mai mare distribuitor și furnizor de servicii logistice în industria de FMCG și Beauty din Europa. În 2021 a finalizat fuziunea a 4 companii aparținând Grupului Orbico și Interbrands în România, în urma căreia s‑a născut Interbrands Orbico, acesta devenind cel mai mare distribuitor din România, cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de Euro.
Multe ore nedormite și emoții imense
A fost un proiect de anvergură care a necesitat eforturi majore, multe ore nedormite și emoții intense. A adus împreună peste 2.000 de angajați, 1.200 de vehicule, s‑au mutat într‑un sediu nou, în depozite noi ce totalizează peste 55.000 mp, în peste 20 de locații în toată țara. „Una din cele mai mari schimbări în stilul meu de leadership a fost să reduc nivelul de perfecționism. Better done than perfect a adus rezultate peste așteptări și am realizat că timpul și energia pot fi canalizate mult mai eficient. Oamenii reprezintă principalul nostru atu, dincolo de activele care valorează sume importante, dincolo de investițiile de milioane de euro în infrastructura logistică sau IT”, își amintește liderul, care împreună cu colegii săi din echipa de management s‑a concentrat pe construirea unei echipe unite de profesioniști, puternice și independente.
Rezultatele încurajatoare din ultimii 2 ani i‑au demonstrat liderului că direcția este corectă așa că are de gând să continue eforturile de dezvoltare pe toate palierele importante de business și organizaționale.
Ideile, mai importante decât ierarhia
General managerul este de părere că ideile sunt mai importante decât ierarhia, iar liderul își dorește ca fiecare angajat al companiei să poată veni cu sugestii de dezvoltare și simplificare a procesului operațional și de management. În acest sens, anul trecut a implementat programul Best Idea în care colegii săi pot propune idei pe 5 arii de acțiune: Lideri în schimbare, Creștere excepțională, Inovație, Transformare digitală, Responsabilitate socială și Sustenabilitate. Au adunat deja peste 60 de idei, pe care le‑au selectat și premiat, iar acum sunt în proces de implementare.
Ioana Boghenco militează ca oamenii să aibă mai multă încredere în ei și în cei din jur pentru ca împreună să își urmeze drumul către obiectivele propuse. Legat de barierele întâmpinate în cariera sa, reprezentanta Interbrands Orbico este de părere că de cele mai multe ori acestea sunt interne, deși ne place să credem că vin mai degrabă din exterior.
„Prejudecățile, niște ochelari fumurii care ne împiedică să vedem soluțiile”
„În orice poziție ne‑am afla, dacă avem încredere în oamenii de lângă noi, dacă lucrăm ca o echipă unită, vom comunica deschis atât despre realizări dar și despre probleme și vom putea găsi întotdeauna soluțiile potrivite. Prejudecățile sunt ca niște ochelari fumurii care ne împiedică să vedem soluțiile”, a ținut să menționeze aceasta. Ea a mai adăugat și faptul că, încrederea este o stare greu de atins, este un proces de durată. Este convinsă că lipsa ei duce la numeroase iterații în procesul de management care încetinește viteza decizională.
„Există un training care adresează această provocare, el se numește Leading at the speed of Trust. Franklin Covey spune că încrederea este actul suprem de leadership, capabilitatea definitorie care transformă un manager într‑un leader”, atrage atenția Ioana Boghenco.
Secretul: găsirea unui echilibru
Maternitatea este, de multe ori, o piedică în viața profesională a unei femei. Însă, Ioana a avut noroc că fiul ei, Viktor, a decis sa vină pe lume mai repede decât planificase ea, imediat după facultate. A stat un an în concediu de maternitate și s‑a bucurat de primele momente din viața acestuia, pe care le consideră extrem de importante. Mama i‑a fost un sprijin de bază în creșterea copilului, ea a fost mereu aproape de ea și fiul său și practic „i‑a crescut’’ ca pe doi frați, ceea ce a făcut ca relația Ioanei cu Viktor să devină foarte apropiată. De la doi ani, Viktor a intrat în colectivitate, lucru care l‑a ajutat să devină sociabil și adaptabil în diverse circumstanțe, inclusiv atunci când s‑au mutat în Geneva, pentru un rol regional. „Cred că secretul stă în găsirea unui echilibru între viața personală și cea profesională. Eu mi‑am definit clar câteva roluri în viață pe care le prioritizez cu consecvență ‑ familia, cariera, tenisul, prietenii apropiați. Mens sana in corpore sano nu este un moft, este un must”, subliniază liderul.
Liderul s‑a ghidat după piramida lui Maslow
Ioana Boghenco speră ca experiența și parcursul său profesional să inspire și să motiveze orice femeie care își dorește o armonie între viața de familie și carieră. „Se poate. Nu fără sacrificii, e adevărat. Dar atunci când ne dorim ceva cu tot sufletul sunt convinsă că vom găsi un sistem prin care să atingem acest echilibru. Există soluții, există exemple. Sistemul reprezintă setul de alegeri personale și grupul de sprijin care poate fi compus din membri ai familiei, prieteni, specialiști în care să avem încredere și pe care să ne bazăm în drumul nostru”, crede cu tărie ea.
Liderul s‑a ghidat după harta piramidei lui Maslow, care se referă la nevoile umane, începând de la siguranță și evoluând către apartenență, încredere și auto‑dezvoltare. Acest „upgrade package’’ o ajută să aibă o viziune clară și să ajungă acolo unde își propune. „Sună corporatist, dar funcționează”, susține reprezentanta Interbrands Orbico.
Organizația Interbrands Orbico este una tânără și cu o diversitate echilibrată. Media de vârstă este de 35 de ani, 46% sunt femei și 54% bărbați. Și în funcțiile de conducere se păstrează o proporție echilibrată, 42% dintre managerii companiei fiind femei care reușesc să împletească armonios viața de familie și cariera. „Noi le oferim sprijin permanent, respectăm prioritățile de familie și încercăm să găsim soluții care să le permită femeilor să evolueze în carieră, dar să aibă și suficient timp pentru viața personală, adaugă liderul.
„Cușca cu lei” și reușita tinerelor
Cum încurajează aceasta tinerele să reușească? „Este foarte simplu, le arunc direct în ‘’cușca cu lei’’, dar stau aproape lângă ele pentru a le oferi acea plasă de siguranță de care au nevoie în perioadele grele de tranziție și adaptare la noul context, fie că vorbim de un rol nou sau de diverse provocări pe care le avem de rezolvat. Cu alte cuvinte, pornesc la drum cu încredere maximă că vom reuși împreună, ofer spațiu de învățare liber de teama de a greși, coaching on‑the‑job intens și umăr de sprijin când este nevoie”, explică Ioana Boghenco.
De cele mai multe ori, spune liderul, abordarea aceasta duce la rezultate spectaculoase și o încredere în forțele proprii crescută.
Liderul se bucură cel mai mult atunci când oamenii din echipa sa au succes și simt că se dezvoltă, pentru că așa suntem toți fericiți și împliniți. „Strălucirea din ochii lor și zâmbetele largi atunci când își ating limitele propuse îmi dau energia și motivația să continui. Rezultatele de business sunt garantate cu o astfel de rețetă”, este de părere reprezentanta Interbrands Orbico.
Promovările din interior au prioritate
Strategia organizațională la Interbrands Orbico se bazează pe diversitate. În viziunea liderului, o echipă echilibrată din toate punctele de vedere este una puternică.
La Interbrands Orbico se oferă șanse de dezvoltare egale tuturor colegilor care sunt motivați și doresc să își atingă potențialul maxim. Promovările din interior au prioritate, identifică oamenii cu potențial și îi angajează în proiecte specifice pentru dezvoltarea competențelor. Ioana Boghenco este de acord că femeile și bărbații pot avea puncte forte în arii diferite de competență, iar Interbrands Orbico încearcă să maximizeze aceste calități. „Avem nevoie în mod egal și de emoții, empatie, atenție la detaliu, dar și de pragmatism, determinare și curaj. Lucrul în echipă face ca toate aceste abilități să se completeze perfect în obținerea rezultatelor dorite”, mai explică Ioana Boghenco, care mai adaugă faptul că se bucură să vadă că numărul femeilor în poziții de conducere în companiile din România este în continuă creștere. Acest lucru arată, în perspectiva liderului, că femeile reușesc din ce în ce mai mult să cultive acea balanță sănătoasă între viețile personale și cele profesionale, iar companiile apreciază și respectă aceste eforturi, oferind șanse egale și binemeritate de dezvoltare.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 282
Pentru abonare, click aici