Lecția de leadership pe care ți-o dă cancerul: a doua șansă la viață poate să aducă adevărata viață
În 20 de ani de lucru în presa feminină am scris zeci de povești ale supraviețuitorilor de cancer. Persoane care îşi transformă impasul sau tragedia personală într-o șansă de a schimba în bine viața celor care trec prin situații similare. În toate aceste povești am regăsit acelaşi tipar care transformă tragedia personală într-o şansă de a face ceva bun pentru cei care trec prin experienţe similare. E suferinţa aceea care sublimează în ceva pozitiv, care poate face lumină în viaţa celor care trăiesc aceleaşi încercări, care traversează acelaşi zbucium, dar și a celor care au nevoie de motivație și inspirație.
Oamenii ajunși într-o situaţie-limită, așa cum sunt cei care se confruntă cu cancerul, îşi descoperă şi activează nişte resurse pe care nici nu şi le bănuiau. Mihaela Sofrone este una dintre acele persoane care au renăscut precum pasărea Phoenix din cenușa suferinței prin care a trecut în urma unui cancer de sân.
CITEȘTE ȘI: Top-managerul care face schimbul de generații în Rompetrol
Cere mereu o a doua sau a treia opinie
Cine sunt eu? Aveam 31 de ani când am constatat că am un nodul la sân. Am mers imediat la medic și mi s-a spus că am un fibroadenom mamar. Pentru a confirma diagnosticul, am mers și la un al doilea medic, fără să-i spun că mai fusesem în prealabil la un consult. Ambii mi-au spus același diagnostic și mi-au dat cam aceleași repere. Era un nodul benign. Recomandarea unuia dintre medici a fost să îl operez, iar a celuilalt a fost să consult un oncolog pentru orice eventualitate. Am discutat cu al treilea medic, ginecologul meu, care mi-a zis să stau liniștită ca nu e cazul să merg la oncolog, dar să mă operez. Erau doi medici care mă linișteau și unul care îmi ridicase un semn de întrebare. Am hotărât atunci, din teamă și din cauza faptului că eram foarte ocupată, să amân investigațiile suplimentare și sa revin peste 6 luni la control pentru repetarea ecografiei și pentru a vedea dacă s-a modificat ceva. Nu au apucat să treacă cele 6 luni, pentru că dupa 3 luni și jumatate a început să sângereze pe mamelon. Sângerarea putea fi și cauza unei patologii benigne, însă era clar semnul unei patologii asupra căreia trebuia să se intervină urgent. Am mers la un medic chirurg oncolog și mi s-a spus că indiferent de natura nodulului respectiv, intervenția chirurgicală este iminentă. Am făcut câteva investigații înainte, care nu au indicat ceva grav.
M-am setat pe ideea că este o problemă ca oricare alta, neplăcută, care poate apărea în viață
În urma intervenției chirurgicale de sectorectomie, mi s-a scos nodulul și o parte din țesutul din imprejurimile sale. După intervenție, s-a constatat că existau și celule canceroase. Acesta a fost momentul critic, în care m-am confruntat cu o realitate pe care, evident, nu mi-am dorit-o și în care nu mă regăseam pentru moment. Din fericire pentru mine, am fost tratată de medici care au știut să îmi transmită o notă optimistă din toată această poveste. Unul dintre ei, căruia îi povestisem că vreau să plec la studii în străinătate și că îmi facusem deja planul de plecare, mi-a spus că e OK, dar că va trebui să amân un an plecarea și să urmez tratamentul pentru rezolvarea acestei situații, după care voi avea tot timpul din lume să fac ceea ce-mi doresc. Când mi s-a spus că trebuie să îmi întrerup planurile pentru un an, pur și simplu m-am setat pe ideea că este o problemă ca oricare alta, neplăcută, care poate apărea în viață, dar că se va rezolva într-un interval de timp limitat. Asta a fost poate marea mea scăpare. Dacă nu ar fi pus problema așa, nu sunt sigură ca aș fi găsit resursele să mă mobilizez și să mă axez pe aspectele pozitive ale acestei experiențe.
Viața înainte de cancerul de sân. Prea fusesem nemulțumită de viață și de tot ce mi se întâmpla
După ce am analizat trecutul și am încercat să conturez niște cauze, mi-am dat seama că o perioadă foarte lungă de timp, înainte de povestea asta, fusesem nemulțumită de viață și de tot ce mi se întâmpla. Eram foarte stresată, obosită și centrată pe negativ. În contextul acesta, nu știu dacă aș fi făcut față bolii, dar modul în care a pus medicul problema mi-a dat aripi. La câteva zile după ce am primit vestea, m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că este o treabă serioasă. Evident că am plâns și m-am întrebat, la fel ca orice altă persoană, de ce a trebuit să trec și prin asta. Însă am trecut peste faza de negare mai ușor. Am acceptat problema și am fost deschisă, mi-am zis că este o problemă ca oricare alta, care se rezolvă într-un interval de timp limitat.
CITEȘTE ȘI: “Adevărurile“ cărora ar trebui să li se conformeze antreprenorii români. Dacă nu…
De la „de ce eu?” la ”de ce nu eu?!”
Sunt unele persoane care stagnează destul de mult în perioada de negare ceea ce, într-un fel, este normal. Însă cu cât se lungește mai mult perioada de negare, cu atât dăunează mai tare. Medicii mi-au recomandat să fac chimioterapie, după care mi s-a indicat pentru o siguranță mai mare să accept mastectomia. Am facut patru serii de chimioterapie, pe care nu le-am suportat foarte greu. Mi-am propus să fiu deschisă și în această privință și am încercat să fiu atentă cu tot ce mi se recomandă, am încercat să cooperez cu medicii și atunci a fost în regulă, nu a fost nici foarte ușor, dar nici foarte greu. După cele patru serii de chimioterapie a urmat a doua intervenție chirurgicală: mastectomia. Medicul care m-a operat mi-a spus că va încerca să facă intervenția în așa fel încât ulterior să pot face o reconstrucție mamară. I-am spus că nu mă interesează acest aspect. Eram foarte hotărâtă să termin odată capitolul ăsta din viața mea și nu voiam să mă mai gândesc la alte intervenții, la alte complicații. Voiam să știu că sunt vie, sănătoasă și că am liniște. Atunci consideram că nu e un aspect important.
Mastectomie, divorț, depresie
Aveam deja un copil, eram căsătorită, consideram că relația mea cu soțul nu se bazează pe acest amănunt estetic. Nu m-a interesat acest aspect foarte mult până în momentul în care am divorțat. Relația cu fostul soț a avut dificultățile ei și înainte, însă problemele s-au accentuat dupa operație. Nu știu dacă lipsa sânului a influențat despărțirea noastră, însă ea s-a întâmplat la doi ani după operație. După mastectomie, s-a constatat că intrasem în remisie totală și că nu mai sunt urme de celule canceroase. Cu toate acestea, medicul care m-a operat a insistat să mai fac două serii de chimioterapie ca să fim siguri. Le-am făcut și, în sfârșit, după ultima serie de chimioterapie m-am simțit eliberată. Atunci când medicii mi-au spus că nu mai există celule canceroase, m-am simțit norocoasă. Problema despre care nu vorbește nimeni în perioada procesului de intervenție medicală este că ulterior se instalează pe de o parte liniștea și eliberarea mult așteptată, iar pe de altă parte apar temerile recidivei. Din nefericire, la mine s-au declanșat destul de repede stările depresive despre care, de asemenea, nu mi-a spus nimeni înainte.
După „marele C” urmează „marea D”. De la cancer la depresie
Nu știu de ce nu îți spune nimeni despre depresia ce însoțește cancerul de sân. Poate pentru că nu intră în zona de intervenție medicală și poate pentru că nu există, cel puțin atunci, o echipă pluridisciplinară care să se ocupe de acest aspect. Pe lângă faptul că nu eram pregătită, confruntarea cu depresia a fost destul de urâtă și greu de suportat. Eu am plecat din țară la două săptămâni după ultima serie de chimioterapie, însă acolo, în loc să mă simt foarte bine și să mă bucur de răsfățul prietenilor mei, am început să trăiesc aceste stări pe care nu le puteam controla și care îmi erau străine. Aveam senzația că mi-a paralizat toată latura afectivă: nu-mi plăcea și nu-mi displăcea nimic, nu mă interesa nimic și pe lângă asta mă bufnea plânsul din orice. Nu era un plâns cauzat de o nemulțumire, ci se întâmpla pur și simplu, din cele mai nesemnificative motive. M-am speriat foarte tare atunci pentru că am crezut că înnebunesc. La vremea aceea nu știam foarte multe despre depresie și aș îndrăzni să spun că nici în România nu există o preocupare majoră în acest sens. Prietenii mei s-au interesat mai mult despre acest aspect și am aflat că depresia se instalează aproape în toate cazurile după terminarea tratamentului, pe de o parte din cauza efectelor adverse ale tratamentului medicamentos, iar pe de altă parte din cauza efectelor psihologice pe care le aduce cu sine întreaga experiență. În toată perioada bolii, îți analizezi viața și te gândești la ceea ce ai făcut și la ceea ce nu ai făcut. Te invadează o serie de temeri, de remușcări, de refulări. Această avalanșă din toate părțile te dezechilibrează. Nu știu de ce nu îți spune nimeni despre stările depresive care însoțesc cancerul de sân; când termini cu partea medicală, conștientizezi mai mult dezechilibrul pe partea emoțională. M-am întors în România și am încercat să cer ajutor în acest sens. Am găsit un psiholog, dar cu care am constatat că nu sunt compatibilă, așa că, după câteva ședințe, am renunțat și am început să mă tratez singură. Am reușit să fac acest lucru datorită pregătirii mele profesionale de până atunci și cu ajutorul formărilor ulterioare. Dar, dacă pregătirea mea n-ar fi fost conexă psihologiei, recuperarea ar fi fost mult mai grea și cu pierderi foarte mari, pentru că și așa a fost destul de greu. După ce m-am reechilibrat din punct de vedere psihologic, a urmat divorțul care m-a destabilizat din nou. A trebuit să reconstruiesc tot ce reușisem să clădesc până atunci.
Nevoia de a mă dezvolta permanent m-a ținut în viață
Din fericire, sunt o persoană foarte ambițioasă și simt nevoia să mă dezvolt permanent. Dacă cineva sau ceva mi-ar lua asta, n-aș mai avea motivația de a trăi. După divorț mi-am continuat studiile cu un program de master și am făcut un doctorat. Amintesc de acest lucru pentru că este important ca cei ce care trec prin experiența aceasta să înțeleagă că poți să te implici în tot ceea ce consideri că îți face bine să te dezvolți. Pe mine acest lucru m-a ajutat foarte mult în autovindecarea pe plan psihologic. Pe de altă parte, în toată perioada bolii, am învățat să mă bucur de viață. A fost o perioadă frumoasă, cu toate că aveam niște stări fiziologice care îmi dădeau bătăi de cap, în perioada aia simți că nu mai ai nimic de pierdut. Iar dacă nu mai ai nimic de pierdut, îți permiți în sfârșit să te relaxezi și să te bucuri de lucruri pe care înainte nu le apreciai. Îmi aduc aminte de o zi din perioada când făceam tratamentul în care stăteam în stație, iar autobuzul nu mai venea. Eram atât de relaxată și mă uitam la niște aranjamente florale de pe mijlocul străzii. Mi-am dat seama în momentul acela că până atunci nu văzusem acele lucruri.
Ce faci când simți că nu mai ai nimic de pierdut
Înainte stăteam în stație și mă uitam tot timpul la ceas și după autobuz, frământându-mă că trebuie să aștept și că o să întârzii. De parcă, dacă făceam toate aceste lucruri, timpul ar fi trecut mai repede sau autobuzul ar fi venit mai curând. Atitudinea este un act de voință și fiecare putem să alegem atitudinea pozitivă sau pe cea negativă față de o situație. Eu atunci am ales atitudinea pozitivă pentru că și-așa toată viața o alesesem pe cea negativă. Și m-a ajutat.
Viața de dinainte și de după cancerul de sân
Viața înainte de cancerul de sân. Orice femeie se confruntă la un moment dat cu apariția nodulilor, care sunt de diferite tipuri: unii apar din cauza dezechilibrelor hormonale și dispar la scurt timp după aceea, însă alții se mențin o perioadă mai lungă de timp. Sfatul meu este să nu îi ignorați și să mergeți la medic să îi investigați. Dacă medicul vă sugerează operația, chiar dacă vi se pare că este vorba despre un nodul de mici dimensiuni, atunci ascultați-l! Intervenția chirurgicală asupra sânului și a diferitelor formațiuni din zona aceasta este extrem de ușoară, fără dureri postoperatorii și vă poate scuti de o mulțime de neplăceri ulterior. Viața după cancerul de sân. Cancerul de sân este un tip de cancer mai special decât alte forme, iar consilierea psihologică este foarte importantă. Și asta, fiindcă această formă de cancer afectează imaginea de sine, zona vulnerabilă a feminității și, în plus, este și vizibilă. Toate acestea în contextul în care în societatea actuală perfecțiunea sânilor reprezintă una dintre valorile căutate la o femeie. Nu ignorați nevoia consilierii și nu lăsați ca efectele traumei să treacă „cu timpul”, pentru că nu trec de la sine. Apelați și folosiți orice oportunitate de intervenție în acest sens. De asemenea, consilierea și grupurile de sprijin pe tema dezvoltării post-traumă vă vor ajuta să vă reintegrați în viața de zi cu zi și să descoperiți modalități de dezvoltare, pentru că a doua șansă la viață poate să aducă adevărata viață.
Acest articol este parte din proiectul „Feminitate fără frontiere”, gândit şi realizat de Lect. Univ. Dr. Mihaela Sofrone, cu sprijinul platformei punctulpeg.ro şi a prezentat diferite aspecte ale problemelor cu care se confruntă femeile diagnosticate cu cancer de sân care au trecut printr-o mastectomie.