„IMM ReStart – Descoperă-ți potențialul” debutează pe 26 martie 2015 la Brașov
Consultanți și furnizori de soluții și resurse pentru IMM-uri, precum și traineri de renume vor oferi participanților o perspectivă 360 de grade asupra principalelor arii de interes și de dezvoltare a afacerii, printr-un format complex, ce include prezentări în plen, traininguri și workshopuri interactive. În plenul conferinței, sunt abordate subiecte din sfera consultanței fiscale, financiare și legislative. În contextul în care finanțarea activității curente și a investițiilor rămâne și în 2015 una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă antreprenorii, programul include prezentări privind oportunitățile de finanțare alternative (leasing, bursa de valori, accesare fonduri europene).
Dincolo de acestea, evenimentul de la Brașov aduce în dezbatere noutățile din domeniul reglementărilor fiscale și legislative (EY Romania), principalele riscuri pentru afaceri, soluțiile de asigurare și management al riscului (Allianz-Tiriac Asigurari), insolvență și asigurarea de credit comercial (Coface). Completând perspectiva de business, prezentările privind oportunitățile de dezvoltare personală abordează subiecte legate de motivarea personalului, relaționare sau psihologia vânzărilor, susținute de reprezentanții EY Romania și Equatorial.
Sesiunea de workshop aduce în prim plan cele mai noi instrumente și soluții din sfera tehnologiei, disponibile antreprenorilor în „era hiperconectivității”. Subiectele propuse se referă la modul corect de gestionare a software-ului (BSA), soluțiile de raportare și analiza pentru a lua cele mai bune decizii de management (SAS Romania), mobilitate și resursele de date (Microsoft Romania), optimizarea costurilor prin soluții fixe și mobile (Telekom) și, nu în ultimul rând, direct marketing, generare leaduri de vânzări, comunicare și portalurile de business (Kompass Romania).
Evenimentul de la Brașov va fi moderat de Radu Soviani. Proiectul va continua în 2015 cu evenimente organizate la Arad (28 aprilie 2015), Sibiu (12 mai 2015), Pitești (28 mai 2015), Iași (11 iunie 2015), Târgu Mureș (17 septembrie 2015), Galați/Brăila (15 octombrie 2015) și Oradea (12 noiembrie 2015).
Participarea la IMM ReStart este gratuită și se face pe baza de înscriere prealabilă.
Pentru mai multe informații despre agendă, vorbitori și înscrieri, vă rugăm să accesați site-ul oficial al evenimentului.