10 studenti romani, in Programul Scholar-Leaders al GE Foundation
GE Foundation si Institute of International Education (IIE) au anuntat castigatorii din Romania ai celei de a patra editii a programului regional Scholar-Leaders de burse universitare. Pe langa recompensa financiara, studentii vor participa la activitati suplimentare, printre care un program regional de leadership si teambuilding, organizat la Budapesta pe parcursul a trei zile.
Acestia vor urmari modul in care lucreaza un manager GE, putand astfel sa isi formeze o imagine despre viata de zi cu zi a acestuia. In calitate de bursieri, toti studentii trebuie sa se implice in servicii in folosul comunitatii si sa obtina rezultate academice excelente pe intreaga durata in care beneficiaza de bursa.
„Experienta mi-a demonstrat ca schimbarea contextului dintr-unul educational, familiar studentilor, intr-unul dinamic, de afaceri la nivel international, scoate in evidenta tot ce e mai valoros din cunostintele acumulate pana atunci. Esenta programului este schimbarea perspectivelor in vederea incurajarii unor lideri mai buni si mai puternici”, a declarat Cristian Colteanu (foto), Director Executiv Regional al GE pentru Romania, Bulgaria si Moldova.
Conform criteriilor de selectie folosite de IIE in intreaga lume, un comitet independent de selectie, alcatuit din experti de la ONG-uri si alte universitati neparticipante, i-au selectat pe castigatori dintr-o baza de candidati pe baza unei combinatii de rezultate academice excelente, activitati extrascolare remarcabile si alte criterii (de exemplu: implicarea in activitati studentesti, munca voluntara, activitati in folosul comunitatii si abilitati de lider). In Romania, programul se afla la cea de-a treia editie.
Aflati numele castigatorilor in fisierul atasat.