Adevarata Africa – superba carte postala (fotogalerie)

Nu mi-am propus sa vorbesc despre orase – Africa si salbaticia ei nu lasa memoriei locuri in care citadinul sa se strecoare – insa Durban-ul frapeaza. Cel mai mare port al Africii, cu cea mai mare comunitate indiana din afara Asiei, si-a lasat amprenta in tot ceea ce constituie contributie culturala, religioasa sau gastronomica in zona. Amestecul de populatii pare atat de neobisnuit incat, te opresti, din cand in cand, pe strada, sa admiri fetele de liceu in sari-ul traditional; minaretele se amesteca cu magazinele de condimente, rugaciunile se inalta parfumate de aromele de rasini si mirodenii.

Plajele sunt spectaculoase, fluxul si refluxul alterneaza necontenit si speram ca plasele de rechini sa fie eficiente, pe cat ni se promite. Povestea favorita a localnicilor, dornici sa-i calmeze pe turisti, prezinta o statistica a victimelor facute de rechini – “numai” 70 in cursul anului 2010, fata de 180 de cazuri, din cauza hipopotamilor. Linistitor, nu-i asa?….

Muntii Dragon

Schimbam ghidul – Lyn, descendenta a scotienilor veniti aici la inceput de secol XX, este un adevarat Larousse. Experienta si cunostintele cu lux de amanunte, in cele mai variate domenii, nu pot fi egalate decat de pasiunea ei pentru crichet – acum avem cateva saptamani sa deslusim, in sfarsit, acest sport.

Parasim coasta si ne indreptam agale spre inaltimi. E timpul sa elogiez putin infrastructura – autostrazi sau sosele secundare, racorduri, indicatoare, poduri, viaducte si tuneluri ne dau sentimentul perfectiunii atente supravegheate. Cu siguranta, Cupa Mondiala, din vara anului trecut, si-a spus cuvantul, dar ‘panglicile de asfalt’ au fost dintotdeauna creionate pe harta, de altfel uriasa, a acestui colt de lume.

Stiam ca varfurile Masivului Drakensberg ajung pana la 3500 de metri, dar suntem incantati sa ajungem acolo fara sentimentul unui urcus greu.

Giant’s Castle, rezervatia guvernamentala ce strajuieste granita cu Lesotho, adapostul nostru pentru urmatoarele zile, ne primeste in razele asfintitului. Casutele raspandite printre stanci sunt adevarati pitici in umbra piscurilor enorme. Inchidem cu grija usi si ferestre, caci altfel babuinii cei indrazneti ar fi deja musafirii sufrageriei noastre.

Dis de dimineata pornim spre Gluga Calugarului (Monk’s Cowl). Rauri si cascade, pereti de stanca golasa, vulturi impozanti – frumusetea salbatica si pustie ne insoteste la drum.

Zona este extrem de cunoscuta pentru grotele, in care, picturi rupestre stravechi, de o mare calitate artistica, povestesc despre o viata mai tihnita, despre comuniunea complicata, dar sensibila a bosimanilor cu turmele de elandzi. Le privim cuminti, ascultand legendele si marcati de povara miilor de ani ce s-au asternut peste ele.

KwaZulu Natal – chemarea Africii salbatice

Strabatem cu repeziciune peisajul: lanuri de trestie de zahar, livezi de caju, papaya sau banane, campuri de ananas – care nu creste in copaci, cum credeam noi – simtul olfactiv este pus la grea incercare, cu semne de intrebare despre feluritele arome. Satele se succed intr-o monotonie lenesa: rondavele (case traditionale rotunde cu acoperis de stuf), tarcuri pentru animale (kraak), ici si colo cate o capra sau copiii, la marginea drumului, cu care ne tocmim pentru cosuri pline de avocado si mango.

Oprim la Damazulu Cultural Village – replica turistica a unui clan traditional, cel care servea drept « caramida » de baza a razboinicului regat zulu, forta bruta, dar si politica, pe la 1820, in timpul celebrului Shaka.

In poarta, seful zulu ne invata primele cuvinte, caci in sat engleza noastra nu ar face doi bani. Apoi invatam despre despre ridicarea caselor, confectionarea arcurilor, a vesmintelor sau a impletiturilor de paie, despre obiceiurile de nunta. Cei mai curiosi pot consulta un sangoma – vindecatorul comunitatii – pentru preziceri de viitor sau diagnostic de boala. Turul ia sfarsit cu indemnul Inselo – invitatie razboinica la lupta cu bete, in ritm alert de tobe – astazi mai mult o alegere coregrafica. Ne despartim de sef printr-o strangere de mana in 3 timpi si o inghititura de « bere »– bautura locala fermentata, slab alcoolizata, care as jura ca e bors de-al nostru.

E timpul sa ne intoarcem la natura si estuarul Saint Lucia pare alegerea perfecta – ape dulci si terenuri mlastinoase, separate de mare prin dune si limbi de plaja pustie, paduri tropicale, ce se transforma in locul de adapost si joaca al familiilor de testoase, crocodili, pesti fosila, hipopotami, sacali sau rinoceri albi si negri.

Pasari de tot felul ne uluiesc cu coloritul penajului sau formele ciudate ale cuiburilor. E nemaipomenit sa vezi randunicile pregatindu-se sa-si ia zborul catre tarile europene pentru cuibarit si petrecerea verii. De obicei, era exact invers.

Vincent, masculul dominant al familiei de hipopotami, cu o ureche lipsa (stanga, dupa numele ilustrului pictor pe care-l poarta) ne priveste amenintator la trecerea vaporului, apoi mai binevoitor, odata cu departarea lui. Animal nocturn, aveam sa-l regasim mai aproape de miezul noptii, la nici 50 de metri de piscina hotelului nostru. Abia acum realizam adevarul statisticilor ce numara anual victimele hipopotamilor.

O surpriza placuta – Swaziland

Desi neprevazut initial, traseul prin Swaziland este aproape obligatoriu, caci drumul catre Johannesbourg ar avea nevoie de o ‘scurtatura‘ prin acest tinut. Dupa formalitati cu viza destul de complicate, rezolvate in timp util, iata-ne cutreierand pe dealurile cu sol rosiatic si pamant bogat, traversate de rauri repezi si limpezi.

Calitatea apei trebuie sa aiba ceva deosebit, caci tara este una din cele 3 alese de Coca-Cola pentru producerea esentelor sale, dupa retete inca secrete. Micutul regat este condus de un rege cu mana de fier, sau dictatorial dupa unele voci. Partea feminina numara, pe langa regina-mama, nu mai putin de 12 sotii oficiale si vreo 50 de concubine care se ‘bucura de atentia speciala a regelui’ – ca sa folosesc o expresie a filmelor coreene – povara coplesitoare la bugetul si asa firav al statului.

Nota personala acestui loc este intregita de drumetia calare, prin padurile de eucalipt, pana la cascada Mantenga, de vizitele la atelierele de lumanari, la piata mestesugarilor sau in satul cultural, traditie swazi de data asta – cu ritmuri ceva mai melodioase si mai ospitaliere decat cele ale vecinilor zulu.

Panorama Route

Pe mai bine de 50 de kilometri, se desfasoara Canionul raului Blyde – maluri verzi, vartejuri de apa si piatra care au format puturi de o frumusete rara. Fereastra lui Dumnezeu (God’s Window) se deschide in fata ochilor si te lasa amutit in fata spectacolului naturii: aburul se ridica din padure, plantele tropicale se agata de peretii abrupti, flori gingase rup monotonia verdelui, probabil in aceleasi ipostaze ca acum 200 de milioane de ani.

Ceva mai tarziu descoperim The Three Rondaveles – 3 rotunjimi de piatra uriase – straveche sursa de inspiratie pentru casele localnicilor. Splendidei privelisti ii tine companie soseaua R532, un numar mult prea sec si abstract, dar cunoscut de toti iubitorii de frumos, si mai ales de sutele de motociclisti, drept Panorama Route.

Vegetatia se prelungeste in urban – ajungem la Johannesbourg – cea mai mare padure citadina din lume. Parca suntem usor posomorati sa vedem cum zidiri de piatra si sticla strapung acoperisul de frunze si verdeata.

Omul, mai puternic ca oricand, dar si trufas peste masura, sfideaza puterile naturii. O inclestare David –Goliat ce s-ar putea sa nu aiba sfarsitul arhi-cunoscut…

As paria pe forta naturii !

Bobotie

Mancare traditionala a Africii de Sud, reteta inglobeaza influenta bucatariei asiatice (Malaezia si Indonezia) adusa olandezi odata cu sclavii din aceasta parte a lumii.

De fapt, colonizarea Africii de Sud de catre olandezi a inceput datorita unei decizii a Companiei Indiilor de Est de a infiinta o gradina de fructe si legume la jumatatea drumului dintre Europa si India, pentru a combate scorbutul care facea ravagii pe nave pe vremea aceea – si cum Capul Bunei Sperante era la jumatatea acestui drum – atunci iata si gradina! Amestec de carne, fructe si condimente aromate, Bobotie este un mix ideal de dulce, iute si parfumat.

Ingrediente

• 2 felii de paine alba (se vor inmuia in lapte)
• 2 cepe taiate marunt
• 25 g unt
• 2 catei de usturoi
• 1 kg carne de vita sau oaie tocata (sau amestec)
• 2 lingurite madras curry pasta (incercati amestecul Curry de la Kotanyi)
• 1 lingurita de condimente aromatice uscate (cimbru, oregano, maghiran, verdeturi provensale)
• 3 cuisoare
• 2 lingurite de piersici sau mango chutney (luati fructe din compot sau proaspete, zdrobite putin si aromate cu cardamon, nucsoara, chimen, putin coniac)
• 3 lingurite stafide
• 6 frunze de dafin
• sare si piper

Pentru “glazura”

300 ml lapte integral sau smantana slaba

2 – 3 oua

Preparare

• Incingeti bine cuptorul si intre timp lasati painea alba la inmuiat in lapte
• Caliti ceapa in unt si adaugati carnea pana capata o culoare maronie, omogena
• Se amesteca apoi cu usturoiul taiat fin, stafidele, cuisoarele, ierburile uscate, curry, fructele si feliile de paine inmuiate in lapte, stoarse si fara coaja – puteti suplimenta condimentele dupa gust
• O tava (sau un vas de Jena) se unge cu unt si se pun 2-3 foi de dafin la fund
• Se rastoarna toate compozitia anterioara si se preseaza bine, niveland la suprafata
• Pentru ‘ glazura ‘, se bate laptele (sau smantana) cu ouale intregi si se rastoarna deasupra
• Se pot adauga 2-3 frunze de dafin, ca decor
• Se lasa in cuptor, la foc potrivit, 40-45 de minute pana ce crusta devine aurie
• Pentru varianta iute – adaugati chili sau ardei iute sau chiar ginger
• Serviti cu orez preparat cu sofran sau turmenic

Complimentele vor aparea de la prima incercare!