BUSINESS ALB-NEGRU, Studiu de caz Interact
In calitate de CEO, Lavinia Oprea recunoaste ca este intr-o permanenta evaluare a oportunitatilor si ca incearca sa reactioneze la semnalele slabe din mediul exterior, fie bune, fie rele, inainte de a se produce, tocmai pentru a preveni un esec si a mimimaliza un dezastru sau pentru a beneficia din plin de oportunitatea ivita. In aceasta perioada, Nycomed Romania si-a divizat eforturile in doua directii: alinierea capitalului uman cu nevoile organizatiei (ca marime, ca numar de angajati si dezvoltarea carierei lor) si alinierea portofoliului de clienti la nevoile si oportunitatile existente in piata. In plus, compania a dezvoltat un numar semnificativ de parteneriate strategice (distribuitori strategici pentru anumite produse, mix de produse si lanturi de producatori).
Alaturi de faptul ca echipa de vanzari a crescut numeric si in curand se va dubla, CEO-ul companiei a fost preocupat de cresterea capitalul uman in cultura organizationala, in conformitate cu valorile Grupului. "Avantajul competitiv al Nycomed in Romania a fost si ramane capitalul uman", spune ea.
In plus, si-a propus sa aduca angajatii la un nivel de expertiza situat deasupra concurentei. Acesta este si motivul pentru care, in paralel cu programele dezvoltate la nivel de grup, prin Academia Nycomed, compania de consultanta locala care ii sprijina in efortul de dezvoltare manageriala si organizationala este Interact.
In ceea ce priveste schimbarile in materie de procese si operatiuni, pe parcursul timpului au schimbat sistemele de monitorizare ale echipei – atat cele de control, cat si cele de planificare a activitatii si implicit, de stimulare a cresterii performantei individuale. Mai mult decat atat, sistemele mai sus mentionate, ofera fiecarui angajat posibilitatea de a contribui constient la selectarea informatiilor de importanta majora pentru companie. De asemenea, au promovat munca in echipa, comunicarea si colaborarea intre diviziile de business, aceasta din urma reprezentand premiza lor pentru performanta companiei.
In conformitate cu nevoile unei organizatii in expansiune, incepand cu 2010, Lavinia este determinata sa schimbe structura companiei. In plus, intentioneaza sa implementeze un sistem de evaluare externa.
Intrebata ce calitati trebuie sa aiba un reprezentant medical ca sa fie si un bun om de afaceri, ea invoca dorinta de reusita, entuziasmul, aptitudinile de comunicare si implicit, cunoasterea mediului de afaceri. Toate cu scopul de a intelege si satisface nevoile clientilor. Asa se explica si alegerea simularilor de afaceri, care contribuie semnificativ la construirea abilitatilor de business ale oamenilor de vanzari de la Nycomed.
Motivele alegerii unui asemenea program, bazat pe invatare experientiala, au fost trei. "In primul rand, intelegerea muncii, constientizarea responsabilitatii individuale si de echipa, respectul fata de colegii din alte departamente, stimularea comunicarii la toate nivelurile organizationale, resuscitarea valorilor companiei, auto-evaluarea, precum si stimularea creativitatii si inovatiei la nivelul intregii echipe, cu scopul de a sustine viziunea companiei, in contextul crizei actuale. In al doilea rand, am dorit sa dezvoltam gandirea strategica a oamenilor nostri. Ne dorim sa cream oportunitati de crestere a performantei la toate nivelurile organizatiei".
"Trecand prin acest exercitiu, oamenii nostri au descoperit legatura dintre obiectivele strategice ale companiei, criteriile de performanta individuale si ale fiecarei divizii de business si rezultatele financiare asteptate de top management si investitori. Iar in al treilea rand, ne-am dorit sa intelegem mecanismul prin care ne putem construi o imagine valoroasa si credibila in piata si cum anume putem vinde si intern aceasta perspectiva".