Cât costă o divizie din Bulgaria a unei bănci grecești: 1 Euro
Pe fondul crizei din Grecia, creditorii sunt nevoiți, ca parte a unui acord de finanțare cu Uniunea Europeană, să își restricționeze operațiunile. Acest lucru se face prin vânzarea filialelor din Balcani și concentrare pe piața internă.
Prin urmare, Banca grecească Eurobank, care deţine în România Bancpost, va cumpăra circa 80 de filiale deţinute de rivala Alpha Bank în Bulgaria, a declarat o sursă din conducerea instituţiei financiare pentru Reuters.
"Preluarea va avea loc la valoarea nominală de 1 euro. Consiliile de conducere ale celor două bănci se vor întâlni în cursul zilei de 17 iulie 2015 pentru finalizarea acordului", a spus un bancher apropiat discuţiilor.
Eurobank deţine în Bulgaria o subsidiară numită Postbank, în timp ce Alpha Bank operează o reţea de sucursale coordonată din Grecia.