Ce alegeți în viață – să vă simţiți ameninţati sau provocați?

Cu toţii luăm numeroase decizii în fiecare zi, inconştient sau conştient, uneori în mod automat, cu foarte puţin efort, iar alterori agonizând în jurul dubitaţiei ore sau poate chiar zile în șir. Unii ar putea spune că femeile iau mai multe decizii decât bărbații, poate au dreptate sau poate nu, cert este că femeia a cunoscut în timp “etichete” diferite pâna când a fost (oare?) percepută ca egala barbatului, fiindcă şi-a câștigat acest drept prin propriile forţe, demonstrându-şi abilităţile în spectrul larg al nevoilor sociale.

Jocul de putere dintre femei şi bărbaţi poate fi văzut ca o decizie a ambelor părţi. Există în sine un scop al acestei competiții? Și dacă da, cum alegem să ne raportăm la regulile jocului? Ne vom simţi amenintaţi sau provocaţi de acesta?!

A venit momentul azi ca toţi să accepte faptul că o femeia nu fie doar “un ajutor”, un coleg, un subaltern, ci mult mai mult! Poate fi chiar şeful tău, vârful piramidei ierarhice, liderul de care asociaţia, organizaţia şi chiar societatea are nevoie. Tu, “bărbatul modern”, va trebui să te descurci cu asta, fiindcă acest lucru nu te face mai puţin bărbat fiindca, ghici ce, nu eşti definit prin modul în care te raportezi la femeie (!) Ai propria ta valoare, aşa cum ea o are pe a ei.

Concuram (oo, da!… şi cât de bine o facem), ne punem hainele frumoase (corporatiste sau nu) şi începem cursa fără să fim atenţi la posibilele victime colaterale, ci doar îngrijoraţi să nu ni se şifoneze rochia cea nouă sau costumul perfect călcat. Competiţiile ne fac sângele să curgă, de fapt să alerge de’a dreptu’, într-o întrecere ca la carte, cu învingători şi învinși.

Și atunci te întreb, omule modern, ce alegi: Să te laşi prins într-o alergare impunsă, simţindu-te astfel ameninţat de statutul femeii sau să te laşi provocat de ea, într-un joc al dezvoltarii personale, al scoaterii la suprafaţă a ceea ce este mai bun în tine şi… aâat, fără preocupări şi jocuri de putere adiţionale!

Aşa, într-un “meci amical” toată lumea câştigă, fiindcă scopul general devine unul personal “nealterat” de condiţionari care nu îţi aparţin. Nu eşti mai bun decât ea, ci lupţi doar pentru a arăta”ce şi cum eşti… poate chiar cum poţi fi!”

Și poate soluția este aducerea aminte a faptului cǎ suntem p[rți ale aceleiași sfere, cu tocuri sau fǎrǎ, cu toții suntem complementari. Deci, ne putem completa, dar nu ne putem ȋnlocui.

Alexandra Mirică este masterand în Psihodiagnoză și Psihoterapie Experiențială