Companiile din România cu o cultură digitală puternică au cu 21% mai mulţi angajaţi productivi
În România, companiile cu o cultură digitală puternică au cu 21% mai mulți angajați productivi și cu 31% mai mulți angajați inovatori față de companiile cu o cultură digitală slabă, potrivit studiului menţionat.
Au fost analizate tehnologiile utilizate de angajați la locul de muncă, opiniile acestora față de locul de muncă și performanța proprie, cât și relația dintre cele două.
Acesta a confirmat faptul că tehnologia poate oferi companiilor un avantaj considerabil, însă a relevat și o altă perspectivă cheie: doar tehnologia nu este suficientă. Pentru ca tehnologia să își atingă potențialul maxim de eficiență, este nevoie ca aceasta să fie însoțită de o cultură organizațională puternică.
Studiul a evidențiat faptul că, la nivel european, companiile cu o cultură digitală puternică sunt mai bine pregătite să aibă rezultate mai bune față de concurență, care este mai puțin pregătită din punctul de vedere al culturii digitale. Acestea având:
• de 5 ori mai mulți angajați care consideră că au instrumentele necesare să-și îndeplinească obiectivele profesionale;
• de 4 ori mai mulți angajați care se consideră integrați în organizație;
• de 3 ori mai mulți angajați care se consideră inovatori;
• de 2 ori mai mulți angajați care se consideră productivi.
ROMÂNII ŞI PRODUCTIVITATEA
În România, rezultatele studiului arată că într-o companie cu o puternică cultură digitală sunt cu 21% mai mulți angajați care se consideră productivi, în comparație cu o companie ce are o cultură digitală slabă.
De asemenea, în medie, angajații români din companiile care au constituit eșantionul studiului, se consideră semnificativ productivi în proporție de 14,6%, cu aproximativ 3 procente peste media europeană de 11,4%.
Ceea ce este însă cu adevărat remarcabil este faptul că rezultatele studiului relevă o accelerare puternică a creșterii productivității în companiile care, pe fondul unei culturi organizaționale puternice, construiesc adițional și o cultură digitală puternică.
Companiile care încearcă să construiască o cultură digitală solidă fără a avea baza unei culturi organizaționale dezvoltate nu reușesc să atingă performanțe notabile la nivel de productivitate.
Astfel, atunci când tehnologia inovatoare este îmbinată cu o cultură digitală și corporativă solidă, angajații pot lucra într-un mod mai inteligent, nu la un volum mai mare, ceea ce determină creșterea productivității.
De asemenea, în acest fel crește și gradul de implicare al angajaților, aceștia dobândind capacitatea de a lucra într-o stare de "flux", în care se pot concentra pe o anumită sarcină, depunând energie și pasiune pentru îndeplinirea ei.
ROMÂNII ŞI INOVAŢIA
În ceea ce privește inovația, studiul a evidențiat faptul că în România, într-o companie cu o cultură digitală puternică, sunt cu 31% mai mulți angajați care se consideră inovatori, în comparație cu o companie ce are o cultură digitală slabă.
Și la acest capitol, angajații din România sunt peste media europeană, românii considerându-se inovatori în proporție de 19,9%, în comparație cu angajații din celelalte țări europene care se consideră, în medie, inovatori în proporție de 16,9%.
Trendul ascendent observat în ceea ce privește productivitatea se replică și în ceea ce privește inovația.
În companiile cu o cultură digitală și organizațională puternică, angajații au raportat un sentiment de creativitate sporită și o mai bună colaborare, acestea fiind două caracteristici esențiale pentru competitivitatea oricărei companii.