Corina Ozon: MBA-ul contribuie la întărirea încrederii în sine şi la provocarea limitelor
Povesteşte-mi, pe scurt, parcursul tău. Te-ai născut la Timişoara…
…Într-o zi de iunie ploioasă. Cam în fiecare an, de ziua mea, plouă. Însă ploile de vară sunt pentru mine una dintre bucuriile vieţii. De mică spuneam că mă fac ziarist, deşi habar n-aveam ce înseamnă asta, mai ales că termenul „ziarist” înainte de ’89 nu era bine definit. Aflasem de la tata că există oameni care scriu în ziare, el cumpăra zilnic ziarul local. Mirosul de ziar a fost „drogul” care mi-a deschis nişte sinapse. În 1990, am intrat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. Pentru provinciala din mine a însemnat o altă lume. Cea în care m-am regăsit.
Ai terminat Facultatea de jurnalistică. De ce te-ai dus acolo? Nu era prea bine văzută…
Nu am ştiut că nu era bine văzută. Chiar aşa e? Era singura facultate de profil în ’90 şi funcţiona în spaţiul fostei Academii „Ştefan Gheorghiu”, în cadrul Universităţii Bucureşti. Din defuncta secţie de „ziaristică” au rămas câţiva profesori. Cei care predau radio, steno-dactilografie, agenţii de presă. Pe parcurs, corpul profesoral s-a înnoit, facultatea se înfrăţise cu una dintre cele mai renumite şcoli de jurnalism din Europa, cea din Lille (Franţa). Am avut profesori francezi şi contacte cu şcoala de presă franceză. Am început să lucrez la ziar încă din primul an de facultate, la „Curierul naţional”, unde am făcut şi practică. De precizat, facultatea are mai multe module: comunicare şi PR, publicitate, mass-media. Adică nu scoate gazetari pe bandă rulantă.
Apoi, ai imersat direct în presă?
Da, sistemul din facultate era astfel conceput încât să ne integrăm în presă încă din timpul studenţiei şi cred că şi acum funcţionează la fel. Am avut privilegiul de a fi în prima promoţie nouăzecistă şi mulţi dintre foştii mei colegi sunt acum directori de televiziuni, ziare, reviste, agenţii de presă. Am lucrat, tot studentă fiind, la cotidianul „Ora”, o adevărată şcoală a presei scrise. Acolo m-am format ca reporter de investigaţii.
În televiziune cum şi când ai ajuns şi cum ţi-a fost?
În 1994, ziarul „Ora” s-a desfiinţat şi am fost chemată la televiziunea Antena 1, care emitea de câteva luni. Am fost angajată în echipa de reporteri ai „Observatorului”. După peste şapte ani de muncă la ştiri, am lucrat ca editor în producţie, la Intact, încă doi ani.
De ce şi când ai renunţat la televiziune?
Am decis să plec după zece ani de televiziune, pentru că pur şi simplu am simţit că aşa trebuie să fac. Există un timp în care schimbarea se cere cumva de la sine. Simţeam că timpul meu ca jurnalist s-a consumat. Voiam să fac Relaţii Publice. Am plecat în condiţii cordiale de la televiziune, cu asigurarea că pot reveni oricând. Şi acum am păstrat legăturile cu prietenii din presă. Am urmat un masterat în PR&Comunicare la Facultatea de Jurnalism unde am absolvit, şi am pornit pe alt drum. Bagajul de jurnalist a fost excelent.
Unde lucrai când ai decis să faci MBA-ul?
Unde lucrez şi acum, la Compania Naţională „Imprimeria Naţionala” S.A., ca Şef Serviciu Relaţii Publice, Comunicare şi Documentare.
L-ai plătit tu sau firma?
Eu mi-am plătit programul, în tranşe trimestriale.
Cum l-ai ales?
A contat faptul că este un program subvenţionat parţial de guvernul francez şi Ambasada Franţei din România, iar eu sunt un vorbitoare de franceză. Altfel, majoritatea programelor MBA sunt în limba engleză, pe care o cunosc, însă nu la nivelul francezei. Am studiat topul acestor programe şi am văzut oferta Institutului Naţional de Dezvoltare Economică de pe lângă Academia de Studii Economice, împreună cu Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii din Paris. Am ţinut cont şi de părerea unui amic din Franţa, care a studiat MBA la Paris şi Londra şi mi-a recomandat acest program academic.
Cum a fost programul? Te duceai la cursuri? Cu ce frecvenţă?
Nu a fost uşor. Timp de doi ani (2008–2010), în fiecare zi de luni până joi, după job, mergeam la cursuri. Am beneficiat de exchange la CNAM Paris, prin cursuri şi studierea unor modele de management la cele mai renumite companii franceze. Acestea se desfăşoară la sfârşit de an, iar atunci îmi luam concediu.
Eşti mulţumită de alegerea făcută şi de ce ai învăţat la MBA?
Sunt foarte mulţumită. Programul m-a completat foarte bine. În plus, are dublă acreditare: CNAM Paris şi AMBA Londra.
La ce ţi-a folosit, practic, Corina, această şcoală?
La foarte multe lucruri. În primul rând, îţi schimbă viziunea asupra lucrurilor, mai exact modul de abordare. Înveţi cât este de important să-i asculţi pe oameni, înainte de a emite ipoteze şi a demara proiecte. În al doilea rând, mi-a reconfirmat faptul că munca în echipă este reţeta de succes într-o companie. Spun „reconfirmat”, pentru că ştiam ce e munca în echipă încă de când lucrasem din presă.
Dar teoretic?
Teoretic sunt aptă să conduc o companie.
Foloseşti acum în profesia ta cunoştinţele obţinute la MBA? Cât de des?
Mai tot timpul: în relaţii cu subordonaţii mei, cu colegii şi cu şefii. Modul în care îţi argumentezi deciziile sau propunerile este foarte important. Mă ajută în schiţarea proiectelor şi a rapoartelor.
Recomanzi oamenilor acest tip de şcolarizare? Cui anume?
Îl recomand oricui doreşte să cunoască în detaliu cum funcţionează o organizaţie şi care se gândeşte cu ce ar putea contribui la acest lucru.
Eşti scriitoare. Cartea ta de debut se bucură de un succes uriaş. Să nu-mi spui că şi-n această latură artistică ţi-a folosit MBA-ul…
Ba chiar mi-a folosit mult în modul de a reda interacţiunea pe nivele sociale diferite, din stradă şi până mai sus. Mă refer aici la cartea mea, „Zilele amanţilor”, şi la modul în care a fost construită. MBA-ul îţi dă această deschidere, contribuie la întărirea încrederii în sine şi la provocarea limitelor. Şi, cel mai important, te învaţă cum să le aplici.