Cum îi determini pe angajați să devină campionii brandului?
Ca urmare a procesului de rebranding, finalizat în octombrie 2014, a apărut Brand Champions Awards – un program intern lansat de Telekom Romania, în 2015 – prin care compania își propunea să încurajeze acele comportamente ale angajaților care sunt în concordanță cu valorile și promisiunile brandului Telekom. „Aceasta este nevoia de la care am pornit în programul Brand Champions Awards, ca o continuare firească a eforturilor de până atunci. Încă dinainte de rebrandingul din 2014 am înțeles că repoziționarea în piață și comunicarea de brand în extern trebuie să aibă un corespondent în comportamentul pe care îl avem în interiorul organizației”, spune Diana Adam, Specialist Proiect – Dezvoltare Organizațională, Telekom Romania.
Primul pas a fost unul de informare și educare a tuturor angajaților pe teme legate de înțelegerea brandului Telekom, rolul unui brand puternic și noua strategie a companiei.
Al doilea pas a fost lansarea Brand Champions Awards, programul prin care au dorit să construiască brandul Telekom din interior.
„Concret, acest program oferă un cadru prin care sunt evidențiate și încurajate, la nivelul întregii organizații, acele comportamente ale angajaților ce contribuie în mod direct la felul în care Telekom reușește să livreze clienților săi valorile brandului: simplitate, inovație și competență, cu o puternică orientare către client”, adaugă Diana Adam.
În acest sens, a fost creat un mecanism prin care sunt recunoscuți și recompensați cei care întruchipează cel mai bine valorile brandului Telekom și care au astfel un impact concret în business. De asemenea, prin promovarea și exemplul câștigătorilor este încurajată consecvența acestor comportamente în cadrul companiei.
Înainte de lansarea propriu-zisă însă, a fost realizat un sondaj din care a rezultat că angajații își doreau crearea unor noi oportunități de dezvoltare, corelate cu recunoașterea bunei performanțe. În acelaşi timp, organizaţia avea nevoie de o mai mare asumare de către fiecare angajat a responsabilității pe care o are ca individ asupra succesului companiei și de încurajarea unei orientări mai puternice faţă de client. Ţinând cont de aceste rezultate, a fost definit mecanismul programului, fiind centrat pe profilul unui campion al brandului Telekom. Programul efectiv se derulează într-o ediție sau două pe an.
MECANISMUL
Aspectul cel mai important pentru dezvoltarea și implementarea acestui program a fost să se stabilească ce este un campion al brandului Telekom. În acest sens, s-a pornit de la suprapunerea celor trei valori ale brandului – Simplitate, Competență și Inovație, cu valorile companiei, pentru a defini un set de 21 de indicatori de comportament ce pot fi măsurați în prima etapă de evaluare în program.
Apoi au fost stabilite patru dimensiuni de profil prin care un campion se distinge de ceilalți angajați, dimensiuni ce sunt evaluate în ultima etapă înainte de stabilirea câștigătorilor.
Piesa care completează acest puzzle a fost găsirea unei formule care să permită evaluatorilor să acceseze acele informații în baza cărora să selecteze cei zece câștigători. Aşa a fost creat primul principiu în derularea fiecărei ediții, prin care managerul direct al unui participant este cel care completează un formular de nominalizare cu astfel de informații, oferind dovezi concrete despre candidat și evidențiind legătura între acestea și un impact direct în business și în experiența clienților. Datorită rolului pe care îl au, astfel, managerii au fost provocați, dar în același timp ghidați pentru a se implica și pentru a-și reprezenta candidații la adevărata valoare. „Managerii sunt cei cărora le cerem totul, fără a primi ceva în schimb, și, până acum, nu ne-au dezamăgit”, completează Diana Adam.
În plus, pentru a avea un proces de evaluare și selecție a formularelor obiectiv și bazat pe o înțelegere clară a conținutului, cu fiecare nouă ediție sunt formate două jurii cu membri diferiți, formate din Ambasadori Telekom (agenți ai schimbării), câștigători ai edițiilor anterioare și manageri din top 100.
IMPLICAREA
„Lansarea programului, anunțarea și premierea tuturor câștigătorilor de până acum au fost realizate de către CEO, în timp ce campania de promovare a fiecărei ediții a fost susținută de participarea mai multor directori executivi. Prin implicarea CEO și a echipei de top management ca sponsori ai programului și suporteri ai Campionilor Brandului Telekom, încercăm să obținem un nivel de angajament cât mai mare în organizație și să subliniem cât de important este să respectăm promisiunea brandului Telekom prin valorile sale”, completează Diana Adam.
REZULTATUL
După cele trei ediții derulate, 30 de angajați cu experiențe variate și cu roluri diferite în companie au devenit campioni ai brandului Telekom.
Pentru recompensarea performanței lor, fiecare câștigător a primit finanțarea unuia sau mai multor programe de dezvoltare profesională în limita a 1.000 de euro. În felul acesta ei au ocazia să-și dezvolte și abilități noi, altele decât cele incluse în planul individual de dezvoltare. Printre cele mai solicitate programe de training pe care le-au ales până acum sunt cele de certificare și specializare profesională, precum: Lean Six Sigma, Managementul proiectelor, dar și HR Business Partnering, coaching, public speaking, limbi străine etc.
Cel mai important rezultat al acestui program este mesajul pe care exemplul câştigătorilor îl transmite organizaţiei: „indiferent de provocări şi dificultăţi, ne stă în putere mai mult decât credem să mişcăm lucrurile spre mai bine!”.
TESTIMONIAL
În aceeași ordine de idei, și în deplină concordanță cu mesajul menționat mai sus, Mădălina Ionescu, Campion al Brandului Telekom, consideră că „Faptul că am fost aleasă Campion al Brandului Telekom este o recunoaștere a eforturilor mele și mă determină mai mult ca oricând să mă implic cu dedicare în tot ceea ce fac. Această recunoaștere mi-a dat oportunitatea să dezvolt competențe profesionale și personale care s-au potrivit unei schimbări în cariera mea: preluarea unui rol internațional în grupul Deutsche Telekom, care îmi permite să-mi extind expertiza profesională de la rolul de Recrutor Senior la cel de Expert în HR Marketing”.
“Din mărturiile lor, am descoperit că titlul de Campion al Brandului Telekom îi face să simtă că munca lor este apreciată, ceea ce îi motivează şi îi responsabilizează şi mai mult să îţi facă munca cel puţin la fel de bine de-acum înainte. Lor le pasă în mod autentic de clienţi, fiind permanent disponibili şi construind relaţii cu ceilalţi colegi pentru a oferi cele mai bune şi rapide soluţii; sunt pasionaţi de ceea ce fac şi caută mereu să se autodepăşească. Nu se tem să provoace status-quo-ul pentru a face lucrurile mai bine; sunt adevăraţi profesionişti pe care te poţi baza fără ezitare” – DIANA ADAM, SPECIALIST PROIECT – DEZVOLTARE ORGANIZAŢIONALĂ, TELEKOM ROMÂNIA
Acest articol a fost publicat in Revista CARIERE Nr. 232/noiembrie 2016. Pentru detalii legate de abonare,
click aici