Despre dependenta de emotii si lectiile pe care ni le dam singuri

Subiectul acestui articol mi-a venit in minte observand modul cel putin ciudat in care foarte multi oameni par sa fie vesnic prinsi in anumite cercuri vicioase in vietile lor – fie isi aleg la nesfarsit acelasi tip de job care nu le face placere, in acelasi tip de companie in care au jurat sa nu mai calce vreodata, fie se implica mereu in tot felul de relatii distructive, fie, intr-un fel sau altul, repeta, in mod inexplicabil, aceleasi greseli. In tot acest timp, aceiasi oameni se declara bantuiti de ghinion, vesnic nefericiti, vesnic nemultumiti de ceea ce soarta le ofera.

Cu totii cunoastem astfel de oameni. Poate ne-am surprins si pe noi insine prinsi intr-un moment sau altul in astfel de cercuri vicioase, intrebandu-ne cu surprindere: Cum am ajuns din nou in situatia asta? Chiar n-am invatat nimic data trecuta?

Daca scenariul de mai sus nu va este strain, poate ar fi interesant sa aflati ca el nu este deloc intamplator. Ultimele cercetari din neurostiinta – o stiinta tanara, aflata la granita dintre neurologie si psihologie – ne dezvaluie un adevar cel putin surprinzator despre emotiile noastre si modul in care ele ne influenteaza deciziile. Ceea ce au descoperit cercetatorii este faptul ca nu exista decizie care sa nu aiba un substrat emotional. Mai mult decat atat, atunci cand emotiile (pozitive sau negative) sunt extrem de puternice, ele au puterea de a ne perturba foarte mult capacitatea de gandire rationala.

Dar ce sunt emotiile? In esenta ele sunt semnale pe care creierul nostru ni le da si care au rolul de a ne pregati pentru a evita o amenintare sau a obtine o recompensa. In trecutul indepartat al speciei noastre, emotia a fost cea care ne-a permis sa supravietuim (aparandu-ne de amenintarile din mediul inconjurator), dar si sa perpetuam specia (construind familii, observand oportunitatile si asigurand prosperitatea generatiei urmatoare).

Astazi, utilizand informatiile in timp real oferite de ultimele tehnologii (RMN-ul este cel mai bun exemplu in acest sens), cercetatorii au patruns in misterele acestui mecanism ancestral al emotiei. Iar ceea ce au descoperit este cel putin surprinzator.

De cate ori traim o emotie – bucurie, tristete, furie, frustrare, iubire, fericire, revolta in fata unei nedreptati, mandrie, veselie, frica – o anume parte a creierului nostru produce si lanseaza in circuitul sanguin un tip de substante (peptide). Fiecare emotie are propria “amprenta” chimica, care circula prin corp si ajunge in celulele noastre, trimitandu-le diferite semnale si pregatind astfel corpul pentru ceea ce urmeaza sa se intample – pozitiv sau negativ.

Spre exemplu, frica, una dintre cele mai puternice emotii, declanseaza un val de substante (cortisol, adrenalina), care pregatesc corpul pentru mecanismul automat de aparare (fuga, lupta sau atac, in functie de amenintarea cu care ne confruntam). Datorita acestor substante muschii se contracta, ritmul cardiac creste, tensiunea arteriala asemenea. Corpul se pregateste de actiune in fata unei amenintari directe.

Ceea ce este uimitor este ca acest mecanism functioneaza la fel si atunci cand este vorba de amenintari fizice, dar si cand ne confruntam cu amenintari sociale. Cu alte cuvinte, pentru creierul nostru, un sef furios nu este cu nimic diferit de tigrul pe care omul preistoric il avea de infruntat in jungla. Acelasi tip de substante se produc in creier, iar corpul nostru raspunde in acelasi mod.

Intelegand acest mecanism, nu ar trebui sa ne mai mire ca astazi suntem poate mai stresati decat in oricare alt moment al istoriei. Lumea din jur e plina de amenintari – incepand cu rata la banca si siguranta job-ului, si terminand cu tensiuni in familie sau intre prieteni. 90% din aceste amenintari sunt de natura sociala, insa creierul nostru nu intelege acest lucru. Corpul ne este constant inundat de substante care ne pregatesc de fuga, lupta sau atac. Din pacate aceste “molecule ale emotiei” nu ne ajuta decat in fata unor amenintari directe, pe termen scurt, si nu ne pregatesc pentru provocarile pe care le avem de infruntat in lumea moderna, ultrasociala. Dimpotriva, atunci cand astfel de substante ne inunda celulele pe termen lung, ele ne pot chiar imbolnavi – nu e deloc de mirare ca oameni din ce in ce mai tineri sufera de boli cardiovasculare.

Unul din pionierii studiului emotiilor, cercetatoarea Candance Pert, a descris in detaliu mecanismul lor intr-o carte fascinanta – “Moleculele emotiei” (“Molecules of emotion”). Dr. Pert a studiat ani de zile efectul acestor substante asupra noastra si a descoperit ca, in acelasi fel in care oamenii devin dependenti de tutun sau alcool, ei pot, daca nu sunt atenti, deveni dependenti de propriile emotii, chiar si de cele negative. Cu alte cuvinte, ca orice substanta care circula in organism in cantitati prea mari si prea mult timp, moleculele emotiei satureaza celulele, care apoi “cer” din ce in ce mai insistent substanta respectiva.

Ce inseamna asta pentru viata noastra si ce legatura exista cu cercurile vicioase de care pomeneam la inceput?

Aceste cercetari sugereaza ca, fara a fi constienti, ajungem sa “cautam” in viata noastra situatii care sa ne genereze emotiile cu care ne-am obisnuit. Daca ne enervam in fiecare zi – in trafic, la serviciu, acasa – vom ajunge in timp atat de familiarizati cu acel tip de emotie incat pur si simplu ne vom crea, fara a ne da seama, ocazii noi de enervare. In tot acest timp, latura rationala a creierului nostru va gasi scuze si justificari pentru comportamentul pe care il avem – “ceilalti sunt de vina”, “seful e absurd”, “sotul/sotia nu ma intelege”, “copiii nu asculta”, “sigur ca m-am enervat in trafic, oricum in Bucuresti e imposibil sa ramai calm la volan” – si lista scuzelor poate continua.

In tot acest timp, undeva, in subconstient, un cu totul alt mecanism se desfasoara. Corpul nostru cere acele substante cu care s-a obisnuit, chiar si atunci cand ele ii fac rau. Iar noi, care gasim prea putin timp sa ne oprim din iuresul zilnic, sa ne analizam, sa ne intelegem, ajungem sa ne comportam ca niste roboti, incapabili sa incetama perpetua acele comportamente care ne dauneaza.

Ce e de facut?

Cercetatorii au un raspuns si la aceasta intrebare. Solutia este sa invatam sa devenim mai atenti la noi si emotiile noastre. “A deveni propriul tau observator” nu este doar o metafora frumoasa, ci o solutie de a scapa din cercurile vicioase create de eventuala dependenta fata de o anumita emotie.

Mai concret, am putea incepe sa fim atenti la acele situatii repetitive din vietile noastre, acele greseli pe care le perpetuam si din care se pare ca am invatat prea putin si sa incepem sa le privim ca pe niste lectii pe care, de fapt, ni le oferim singuri. Am putea incepe sa cautam mai putine scuze si sa ne asumam o mai mare responsabilitate pentru propriile decizii. Am putea incepe sa acordam emotiilor noastre atentia si respectul cuvenit, intrebandu-ne mai des: “Eu ce simt acum?”, “De ce mi-am creat aceasta situatie?” sau “Ce am de invatat de aici?”.

Alegand, in mod constient, sa iesim de pe “pilotul automat” pe care il tot folosim in fiecare zi, am putea incepe sa descoperim lucruri surprinzatoare despre noi insine. Am putea deveni prietenii constienti, in loc de a fi sclavii inconstienti ai propriilor emotii. Am putea incepe sa “lucram cu” emotiile noastre, in loc de a “lupta impotriva” lor. Iar ca o consecinta benefica a acestui proces de auto-observare si auto-cunoastere, am putea construi relatii mai constructive cu cei din jur, utilizandu-ne propriul echilibru emotional pentru a rezolva mai usor si mai eficient provocarile sociale de zi cu zi.

Aceasta este tema de gandire pe care v-o propun saptamana asta. Ca intotdeauna, astept cu drag parerile si gandurile voastre.