Etica si estetica afacerii

Ca specialist in resurse umane, am tras multe invataminte si am luat lectii aspre pe acest taram, cel putin alunecos. Fara intentia de a supara pe cineva anume, am sa limitez acest comentariu la cateva aspecte, atat de binecunoscute noua tuturor, dar atat de intens ignorate. Poate ca ar trebui sa pornesc de la autoanaliza, asa incat cele pe care urmeaza sa vi le enumar ar fi mai usor de acceptat pentru multi. Despre activitatea de headhunting (in romaneste – "vanatoare de capete") exista multe idei si opinii contradictorii. Unii ar numi agentiile de profil "un rau necesar" datorita crizei recunoscute de talente si a taxelor care se platesc pentru aceasta munca. Altii merg mai departe si soptesc neoficial, in batjocura, "piata alba" (incercand sa te trimita cu gandul la aproape uitatul negot de sclavi din istorie). Am mai auzit chiar si expresia extrema "targ de vite" s.a.m.d.

Dupa cinci ani de lucru intens chiar in miezul problemei, eu as numi insa aceasta activitate doar o afacere ca oricare alta, o activitate care si-a dovedit de cele mai multe ori utilitatea, aducand valoare acelor angajati si angajatori care se potrivesc bransei, desi, trebuie sa recunosc si sa subliniez ca aceasta activitate continua sa nu fie corect inteleasa nici chiar de catre acestia si deci, devalorizata si subevaluata, de multi.

Ca orice activitate din domeniul resurselor umane, atat de intrinsec legata de om, headhuntingul are un vast potential si multiple consecinte, iar etica sa este, de fapt, definita de calitatea oamenilor care stau in spatele activitatii si de catre cei cu care recrutorii interactioneaza, si asupra actiunilor carora, de cele mai multe ori, recrutorii nu au control.

Asadar, recrutorii sau consultantii in domeniul recrutarii de specialisti, daca lucreaza cu succes, castiga in timp mari abilitati comerciale si de psihanaliza, si devin, de multe ori, usor cinici. Acest lucru presupune in egala masura un potential pozitiv, cat si unul negativ. Am observat consultanti care – datorita faptului ca s-au aflat de multe ori la mijloc in confruntarile ivite intre companii si manageri – au ajuns sa-si accentueze intens atat calitatile, cat si defectele sau numai unele dintre acestea. Analiza este sau ar trebui sa devina mult mai simpla decat pare. Totul este sa avem curajul sa lasam deoparte mastile macar pentru o clipa.

In comert, ca de altfel in orice activitate de negociere, cand unul vinde si celalalt cumpara, minciuna (cu sau fara voie) risca sa fie omniprezenta. Fatetele ei sunt multiple, dar esenta nu se schimba. Nu e greu sa constatam ca tactica de a gandi una, dar de a spune alta, a devenit disciplina aproape oficiala. In tehnicile de negociere existente, publicate sau comunicate verbal, aparent aceasta este cea mai usoara cale de manipulare catre castig.

"Estetizarea ofertei" contine de cele mai multe ori exagerare, promisiuni usor cam prea "entuziaste" sau, dimpotriva, insuficient de bine explicate, de tipul: "cutare lucru se poate face", dar de fapt nu s-ar cam putea, sau dimpotriva, in functie de pret "facem si dregem si aia si ailalta", cand de fapt lucrurile nu pot fi indeplinite in totalitate, cand asteptarile sunt insuficient setate, sau cand, de fapt, nici nu exista garantia totala a indeplinirii lor. Iata cum, estetica devine pe nesimtite amagire, iar amagirea devine neetica.

Ne confruntam cu oameni cu care trebuie sa interactionam si de ale caror actiuni si decizii depinde insasi painea noastra. Din pacate, avem de-a face, de prea multe ori, cu minciuna, sub diversele sale forme, totodata fiind foarte inlantuiti de nevoia de castig.

Pe de o parte, aplicantii la job fie se prefac ca stiu anumite lucruri, dar nu prea le stiu, fie promit ca merg la interviuri, dar nu se duc si nici nu anunta in prealabil; fie repeta minciunile altora cu o seninatate deplorabila; fie mint cu privire la diplome sau castiguri. Pe de alta parte, ofertantii de job induc in eroare cu privire la continutul postului si la conditiile viitoare de lucru in firma respectiva, pentru a convinge si a lua omul, dupa care "intorc foaia". Odata ajunsi pe post, oamenii fie fac jobul de mantuiala, desi s-au angajat pentru el cu asa-zisa buna-credinta (chiar am auzit ca primul instructaj pe care il fac colegii unui nou venit este "nu te stresa prea mult cu munca, pentru ca nu o sa iti faca nimeni statuie"); fie cauta si gasesc nescuzabil de repede tapi ispasitori pentru toate neajunsurile; fie mint de teama sa nu piarda o anume ocazie; fie pretind ca nu sunt chiar atat de interesati de o actiune sau oferta, cand de fapt si-ar sacrifica si propria familie ca sa fie parte din ea.

A accepta sa mintim in folosul sefului sau al clientului a devenit la fel de natural ca aerul pe care il respiram zi de zi. Ca sa nu mai pomenim de luatul vorbei inapoi sau de promisiunile prea marete pe care le facem sau invers "de sub-promisiuni" (din englezescul, "under promises"), asadar de tactica setarii asteptarilor sub sau dimpotriva peste asteptari. Sau de nerecunoasterea unei anumite vinovatii pentru ca este mult mai usor sa dai vina pe altul? Neasumarea sub orice forma, ca fateta a minciunii, iata o alta parte cam neluata in seama a eticii.

Cred ca dezbateri de acest gen se aplica in orice afacere (dar si in viata in general), numai ca suntem prea grabiti sa le lasam pe planul zece sau si mai degraba sa le dam uitarii, fie pe motiv ca sunt aberatii de moda veche fie ca nu sunt generatoare directe de venituri. Desi se pune atata accent pe mentinerea bunelor relatii, pe respectul reciproc, nu se umbla cu suficient de mult curaj si autocritica la cauzele reale ale stricarii relatiilor.

Etica de fatada

Corporatiile si companiile mari, mai ales, fac caz de etica, de loialitate si de corectitudine. Am putea insa, spre folosul tuturor, sa observam ca, pentru moment, acest capitol a cam ramas la nivel de "mit". Ne impingem de prea multe ori unii pe altii intr-o etica de fatada sau cel mult de compromis, care in acest caz nu este altceva decat pura inselatorie prin "estetizare" a businessului, pentru a cumpara consecventa si dedicarea fortei de munca. Atata timp cat nu se ocupa cu trafic ilicit sau ceva similar, deci cat timp se bazeaza pe adaugarea unei valori materiale, dar si umane catre ambele parti, vanzator si cumparator, o afacere comerciala poate fi intotdeauna facuta sa fie cat mai etica cu putinta, dar acest lucru poate fi garantat numai de catre oamenii din spatele ei.

Cred ca etica – in sensul ei pur, chiar daca pare cam simplist la prima vedere – ar trebui sa devina obiect de studiu inca din primii ani de gradinita si sa continue in serviciu ori de cate ori este posibil, pentru a nu ramane doar o vorba goala.

Estetica, in schimb, pare ca ne obsedeaza pe toate planurile, pana la a deveni robii acesteia. Desigur, frumosul este placut si important, fara indoiala trebuie cultivat si mentinut, dar cu o rata mult mai mica a "divorturilor" de la implicatiile sale etice.