Exclusiv|Jurnal de manager. Partea a 3-a: Fata in fata cu “uriasii” continentului sud-american (fotogalerie)

Parasim platourile andine pentru a fi mai aproape de mare – ne indreptam spre coasta Atlanticului. Teritorii vaste strabatute de siruri masive de munti ori brazdate de cursuri uriase de apa, pampasul cu mii de cirezi de vite manate de gauchos calare, jungla salbatica si necunoscuta, toate te asteapta sa le asculti poezia, sa le inveti istoria.

Buenos Aires versus Rio de Janeiro

Pentru noi, Buenos Aires a aparut ca o doamna eleganta, cu silueta fina, ce “respira” aerul european prin toti porii sai. Arhitectura superba, bulevarde largi – Avenida 9 Julio este considerata cea mai larga din lume cu cei 110 metri latime -, oaze de verdeata, monumente impunatoare sau zone comerciale, in care cele mai cunoscute nume ale modei stau brat la brat in vitrine. Dintr-o data ne simtim ca acasa. Il notam maxim si promitem sa revenim.

Zona Puerto Madero, un adevarat exercitiu de stilistica urbana, dovedeste gustul localnicilor pentru frumos si util. Vechile docuri, atent reconditionate, adapostesc acum terase si restaurante, resedinte exclusiviste sau mici boutique-uri pline de farmec si culoare.

Nu putem rata un steak argentinian. Necunoscatori, desigur, am comandat specialitatea casei. Tipsia cu cele peste 4 kilograme de carne a facut deliciul intregii asistente si a starnit ropote de aplauze. Zambim jenati si desfacem o sticla de Malbec de Mendoza ca sa ne ascundem stanjeneala.
Apoi ne bucuram de promenada. Palermo, Recoleta, San Telmo, zona Obeliscului sau Plaza de Mayo le parcurgem agale, scaldati de soare, liniste, inconjurati de lume buna.

Prin contrast, Rio este copilul neastamparat, cu pofta de viata, mereu in miscare si imposibil de stapanit. Nu cautati arhitectura, muzee ori cafenele sic. Fireste, ele exista, insa ochii sunt fascinati de spectacolul inaltimilor, de tancurile pravalite in mare, de plajele intesate de localnici si turisti. Orizontala nu exista, orasul trebuie vazut de sus sau de pe malul marii.

Coloana vertebrala a metropolei se sprijina pe doua repere verticale. Prima este Corcovado – muntele ales sa serveasca ca uriasa fundatie pentru Christ-ul alb ce imbrasiseaza orasul cu bratele deschise.
Cel de-a doua este Pao de Acucar (Capatana de Zahar), impunatoarea stanca ce priveste, din departarea golfului, furnicarul de ambarcatiuni ce se strecoara cu indemanare pe la poale. Atlanticul se opreste in nisipul plajelor, urcand si cobarand in ritmul fluxului si al refluxului.

Copacabana – cei mai celebri 4 kilometri de plaja din lume, atrag aici peste 3 milioane de petrecareti la fiecare trecere in noul an. Acum e ceva mai liniste: vanzatorii ambulanti isi striga marfa, incercand sa vanda de la nuci de cocos si dulciuri pana la creveti uriasi sau branza provoleta la gratar. Pasii ne duc, mai apoi, si spre Ipanema ori Leblon, replicile mai selecte ale popularei Copacabana.

Kaka versus Messi

Dar ce ar fi Argentina sau Brazilia fara fotbal? Probabil un decor mult mai sarac, fara nerv, fara inclestari pe viata si pe moarte, sau fara pasiuni starnite de cine stie ce crampei de joc dezlantuit.

In Buenos Aires patrundem in “Republica de la Boca”, fieful echipei Boca Juniors. Stadionul impunator imprima nota personala intregii imprejurimi si totul se traduce in limbajul balonului rotund – terenuri de antrenament, graffiti ce surprind momente unice ale jocului sau idoli celebri din toate timpurile. Intrebam unde putem gasi suveniruri cu River Plata si suntem priviti dusmanos-salbatic numai la amintirea numelui eternei rivale. Copii pandesc pe la garduri antrenamentele vedetelor, in speranta obtinerii unui autograf si viseaza, la randul lor, cariere, bani sau glorie.

In Rio, fotbalul e la tot pasul. Desi mai sunt 3 luni (n.r. – excursie desfasurata in luna martie a.c.), abunda, deja, semnele Cupei Mondiale. Daca Brazilia nu castiga titlul supreme, va fi o tragedie nationala. La terase, soldatii americani debarcati in permisie de pe portavioane, fac pariuri impreuna cu localnicii. Un pahar de caipirinha (vezi mai jos reteta) ajuta la un pronostic mai exact.
In fiecare noapte, la terminarea programului, chelnerii ies pe nisip, oboseala unei zile de munca dispare ca prin farmec si incing partide al caror scor nici nu conteaza. Incepe sa ploua, dar nu ne putem dezlipi de plaja, ne bucuram de placerea jocului, traim pasiunea alaturi de ei.

Tango versus Samba

Dar orasele nu pulseaza doar prin sport. Ritmurile celebre se ingemaneaza in muzica si dans. Caminito, locul de nastere al tangoului, ne primeste vesel cu stradutele viu colorate, cu expozitiile de pictura in aer liber si demonstratii de dans in micile piatete. Privitul este liber, pozele costa, insa. Turistii australieni, coborati lenes de pe vasele de croaziera, strang in brate trupuri tinere de dansatoare, imortalizand momentul. Tangoul adevarat, se dezvaluie mai pe inserat, la lumina lumanarilor din bottegas – fiecare astfel de restaurant avand propria trupa de dansatori, programul, meniul si vinul casei, un fel de tabiet ce se respecta la nivel de detaliu. Pasiune, clocot fierbinte, alunecare senzuala – dansul considerat, la origini, prea frivol la el acasa, a traversat oceanul, impunandu-se mai intai in saloanele europene de unde a revenit triumfator.

Samba, in schimb, clocoteste, irumpe in ritmuri asurzitoare, pene colorate, trupuri ciocolatii. Sa fie Africa, sa fie influenta instrumentelor americane sau picatura de latinitate, ori toate la un loc, cele ce definesc aceasta arta ridicata acum la nivel de industrie. 11 luni din an, cele 12 scoli majore de samba, creaza, inventeaza, socheaza si pun in scena noi stiluri de coregrafie, noi costume-personaj, noi care alegorice in incercarea de a cuceri gustul si inima multimii. Anul acesta, previziunile de Carnaval au fost corecte, favoritii au castigat si poate a contat ca au schimbat 52 de costume in numai 60 de minute, ducand perfectiunea, dar si imaginatia, la cote nebanuite.

Si daca tot am vorbit de diferente cu iz local, toate create de mana, gandul sau spiritul omului, am gasit un loc in care forta naturii nu tine cont de granite, nu ia in seama mandrii si ambitii nationale, ci doar ingemaneaza pamanturi si ape sub un singur nume: Cascada Iguassu. Sau mai corect cataractele de la Iguassu, caci cele 275 de caderi de apa fac mai mult decat o simpla cascada.
Se spune ca atunci cand Eleanor Roosvelt a vazut-o prima oara, ar fi suspinat Poor Niagara! – caci saraca Niagara parea o copie marunta a spectacolului de aici.
Mersul de apa lenes, intins pe mii de hectare se pravaleste abrupt in abisuri, cu forte de nedescris. Dintr-o data omul se simte marunt in fata puterii apelor si singurul lucru care-i ramane de facut este sa se bucure de priveliste.

Asa am facut si noi, ne-am afundat in padurea tropicala, jucandu-ne cu dragutii nasua nasua (ursuletii cu coada de raton), cu papagali, colibri si fluturi de tot felul – ne incarcam de caldura, lumina si culoare, pregatiti sa infruntam frigul de acasa ce nu se da dus, nici la sfarsit de martie…

Gustul Braziliei – Caipirinha

Caipirinha era, la inceputul secolului trecut, bautura traditionala a caipira, agricultorul brazilian. Astazi cu greu se asociaza aceasta denumire cu viata rurala, ci mai degraba cu plajele fierbinti din Rio de Janeiro.Caipirinha traditionala amesteca Cachaca (distilat brazilian din trestie de zahar), zahar brun, lime si gheata.

Ingrediente

• 40-50 ml de cachaca PITU;
• 2-3 lingurite zahar brun (de trestie);
• 1 lime (lamaie verde);
• gheata.

Mod de preparare

• Lamaia taiata in 8 bucati, se pune intr-un pahar clasic (de whisky), se adauga zaharul si se zdrobesc impreuna pana la dizolvarea zaharului;
• Se adauga cuburile de gheata;
• Se toarna deasupra cachaca.

Pe la jumatatea anilor ’80, au aparut primele schimbari de ingrediente – dintre cele mai cunoscute variante:

• Caipiroska, pe baza de votca;
• Caipirita, pe baza de tequila alba;
• Caipirissima, pe baza de rom jamaican.