Fondatorul Luxten: Raspunsul este in tine
Zoltan este investitorul care a cumparat in 1993 de la statul roman fabrica de becuri Electrofar Bucuresti, pe care a transformat-o intr-o afacere profitabila. El s-a retras din afaceri in 2003, iar actualmente este rezident al Principatului Monaco.
Cariereonline.ro: Uitati-va putin la noi, suntem tineri si foarte descurajati. Fara sa fi trecut prin experientele dumneavoastra…
Zoltan Boszormenyi: Ganditi-va cum stateam eu in 11 aprilie 1984 in aeroportul din Toronto, cu numai 25 de dolari in buzunar, cu o bocceluta, fara sa vorbesc limba engleza. Stateam acolo si ma gandeam ca de abia acum incepe viata. Si ia de te descurca! Aveam 30 de ani si am luat-o de la capat. Nu m-am lasat. Pur si simplu, am incercat sa-mi gasesc un loc. Am facut orice… Bine, nu m-am dus sa omor oameni, dar am luat primul job pe care l-am gasit… A fost foarte greu.
Atunci ce trebuie sa stim ca sa ne impacam cu noi insine?
Oportunitatile nu vin la om, nu iti vin acasa, nu iti bat la usa. Oportunitatile trebuie cautate. De exemplu, daca aveam o slujba care nu imi convenea, imi ziceam: nu imi place, asta ma omoara. Si imi dadeam demisia. Alta data, m-am dus sa ma angajez, dar mi-s-a spuns de la telefon ca nu am destula experienta. „Dar sunt bun!”, am zis eu. „Nici vorba”. Asta a fost discutia telefonica. M-am dus la firma respectiva si i-am zis receptionerei ca am intalnire cu managerul. Femeia mi-a zis: „Of, stiu ca domnul X uita mereu ca are intalniri, iar acum e acasa. Il sun!” Il suna: „E Zoltan aici, pentru intalnire!” „Da, da! Da-i o cafea ca vin imediat.” Si pe omul care ma refuzase pe motiv ca nu am experienta, l-am convins sa ma angajeze. Trebuie sa te uiti in jur dupa aceste oportunitati. Sa vezi ce iti place, ce ai face, sa iti dai o directie si sa mergi inspre acolo. Stiu ca de multe ori te uiti in jur iti spui: Ce sa fac? Unde sa ma duc? Nu imi place asta… Si te uiti in jur si nu vezi nimic… Dupa parerea mea, raspunsul este in tine insuti. Trebuie sa stii ce iti doresti in momentul respectiv, nu pentru eternitate. Si daca iti doresti un lucru, atunci te duci si il obtii.
Dar s-a intamplat sa aveti niste intalniri providentiale? Oameni pe care i-ati intalnit si v-au spus: Zoltan, tu ai putea face cutare lucru. Am incredere ca il vei duce pana la capat…
Nu. Niciodata! Cu tot profitul strans intr-un an, am cumparat fostul Electrofar cu un milion patru sute de dolari, aflat in faliment, cu zero echipamente de productie, cu 1.200 de oameni, care asteptau doar sa le dai salariile. Veneau dimineata si mai mult distrugeau decat produceau. In plus, ma minteau. Nu furau din fabrica cu bucata, ci lau marfa cu camionul. Le-am zis ca nu putem plati 1.200 de oameni, pentru ca suntem in faliment… „O parte dintre voi trebuie sa plece”, le-am spus „dar imediat!” si va voi rechema imediat ce ne vom redresa”. Insa in 1993 era altceva. Au fost vremuri mai bune, oamenii castigau mai bine, puterea de cumparare era mai mare. Cand am inceput sa punem la punct tehnologia si am avut bani pentru materiale bune, a fost foarte bine. Dintr-o fabrica falimentara, am adus-o pe profit intr-un an.
Dar n-am prea dormit noaptea mai ales cand trebuia sa le dau salariile muncitorilor si nu mi-am permis sa intarzii cu leafa in nici o zi. Si asa se face ca au inceput sa vina cu drag la munca, si sambata, si duminica, iar eu le plateam orele suplimentare in dolari. Si asta ii facea extrem de bucurosi!
Cum sa scapam de sentimentul ca „ne-am saturat de Romania”?
Eu m-am nascut intr-o familie foarte saraca si pentru mine lipsurile au fost un lucru normal. Umblam iarna prin Cluj cu pantofii gauriti. Insa, luam ziarul, studiam anunturile de mica publicitate, lucru foarte important. Daca tot timpul cauti si stii ce vrei, pana la urma gasesti. Trebuie sa ai tine incredere in primul rand. Sa ai incredere ca in lumea asta nenorocita tu nu te vei lasa! Vei razbi si vei izbuti! Cand eram tanar, munceam saisprezece ore fara nici o problema. Si mai mult. In comunism, am fost corector la un cotidian, lucram seara. Dormeam trei-patru ore, ma imbracam si mergeam sa zugravesc case. Camere, case, apartamente… ce apucam. In timp ce se uscau peretii, mergeam si faceam reportaje. Si de acolo mai primeam cate o suta, doua de lei.
Si greutatile pe care le intampinati nu va intimidau, nu va tineau pe loc?
Nu, ma bucuram de fiecare leu pe care il puteam face. Cand m-am casatorit la 26 de ani, aveam trei perechi de lenjerie intima, trei perechi de ciorapi si doua costume. Asta a fost zestrea mea. Nu am facut nunta, pentru ca nu ne-am permis… Ne-am strans la mama, cateva persoane, iar in noaptea nuntii am strans mobila si am zugravit incaperea, pentru ca nu imi placea…
Prin ce va mai simtiti legat de Romania?
La aproape 59 de ani, pot sa spun ca omul e ca si pomul… De aceea nu uita, pentru ca are amintirile prinse in pamant. Sotia mea ma intreaba: Ce mai cauti in Romania? Dar eu vin cu bucurie. Imi petrec verile la Predeal, asa de frumos mi se pare acolo. Monte Carlo e o alta lume, dar nu e una fericita. Acolo sunt alte nefericiri.
Herta Muller a venit in tara si era suparata pe trecutul ei; dv. cum ati reusit sa va impacati cu trecutul?
Eu i-am iertat pe toti. Herta Muller este o persoana total nefericita si nu va fi fericita oriunde va trai. Toata viata este o incercare de a intelege umilintele prin care treci. Existenta umana te supune la umilinte. Societatea produce intotdeauna aceste incercari prin care trebuie sa treci. E drept ca ceea ce se intampla in societatea noastra e anormal, insa aceasta stare nu va putea rezista. Lucrurile nu se schimba peste noapte, dar in zece ani se vor naste forte care vor genera schimbarea.
Dar cand demnitatea e importanta pentru tine, ca individ, si simti ca iti este incalcata, nu esti tentat sa te revolti?
Da, dar trebuie sa iti pui in ordine prioritatile. Tu stii cine esti, te cunosti, stii ce putere ai… Si daca tu stii cine esti si cum esti, nu poate sa vina nimeni sa iti spuna altceva. Iar cel care te umileste, o face doar ca sa te coboare la nivelul sau.
Va dau un exemplu. Am avut un coleg care m-a tradat: „Dragul meu, tu nu mi-ai luat o parte mare din averea mea, ci mi-ai luat demnitatea, oportunitatile”, i-am zis. Pana la urmă, l-am iertat…