Managerii buni spun. Supermanagerii explică și implică

Definiția unui bun manager ar putea fi mult mai detaliată decât în fraza de mai sus, dar acesta este un început destul de bun. „Lean Management” sau stilul de management Toyota îi încurajează pe lideri să acționeze în această rază de acțiune de la bine la super sau foarte bine.

Detaliind însă, putem spune că managerii care nu sunt buni doar urlă ordine. Ei folosesc doar directive și spun tot timpul angajaților ce să facă, fără nicio explicație sau un context explicativ. Poate ați întâlnit deja acest stil de conducere destul de des la locul dvs. de muncă și ați observat că în privința rezultatelor este incredibil de disfuncțional.

Există, din păcate, la fiecare loc de muncă manageri care se ghidează după cuvintele: comandă și control. Managerii care controlează și care au toate răspunsurile doresc ca angajații lor să-și lase creierul la ușă, și, de multe ori, spun asta explicit sau reușesc să răspândească mesajul într-un mod subtil.

De aceea în unele companii oamenii din prima linie se plâng că au fost angajați doar pentru a munci, nu și pentru a gândi. Unii susţin că managerii le impun să facă doar ceea ce li se spune. Este destul de evident că aceasta nu este o rețetă pentru calitate, productivitate sau pentru creșterea companiei pe termen lung.
Pentru a înțelege mai bine cele de mai sus, voi da exemplul unui angajat al unui complex rezidențial.

Este un exemplu clasic în care directorul general spune, iar angajatul execută. În acest caz, omul a încuiat ușile sălii de sport aflate la parterul complexului rezidențial, deoarece directorul a spus că ușile trebuie să fie permanent închise. De ani de zile ușile respectivului complex fuseseră tot timpul deschise, cu excepția cazului în care un rezident dorea intimitate și alegea să le închidă.

Dacă cineva îl întreabă pe respectivul angajat: „De ce sunt ușile încuiate tot timpul acum?”, angajatul răspunde: „Nu știu, managerul ne-a spus să facem asta.”

Este lipsit de respect să dai doar directive, fără a-i lăsa pe oameni să înțeleagă motivul sau motivele pentru care au fost luate aceste decizii. S-ar putea foarte bine să existe un motiv întemeiat pentru care ușile să fie încuiate acum. Managerului bun i-ar fi luat doar câteva minute pentru a-i spune angajatului motivul, iar angajatul ar avea o opinie mai bună despre sine și ar ține ușile încuiate cu motiv. În cazul în care angajații urmează directive de teamă, deoarece vine decizia „de sus”, ei nu sunt în măsură să ofere un serviciu cu implicare.

Un manager bun ar explica de ce ușile trebuie să stea acum închise. Și, dacă nu ar exista un motiv serios, nu ar face schimbarea dintr-un capriciu.

Un supermanager îi încurajează pe oameni să vină cu soluții la orice problemă, ceea ce le creează un sentiment diferit, de proprietate asupra ideii, deoarece au fost implicați în crearea sa, în procesul de luare a deciziilor. Pe scurt: managerii nepotriviți spun; managerii buni explică de ce; supermanagerii inspiră și încurajează.

În 90% dintre situațiile de la locul de muncă, managerul nu trebuie să spună oamenilor ce să facă, deşi acest lucru înseamnă ca ei să depună efort pentru a explica de ce. Supermanagerii îi angajează pe oameni în planificarea muncii lor, iar asta implică și o îmbunătățire continuă.

Supermanagerii au o grijă profundă pentru succesul și bunăstarea echipei lor. E ca și cum ar avea de-a face cu niște cai de cursă care trebuie foarte bine îngrijiți. Conștienți că dețin un activ scump, supermanagerii fac tot ce pot pentru a optimiza sănătatea, performanța și longevitatea lor, chiar dacă, în parte, motivațiile sunt egoiste. Unui supermanager îi pasă de echipa lui și este în stare „să se bată” pentru a o proteja și a o recompensa.

Managerii mari și foarte mari au o mentalitate de succes. Un manager de succes își dă seama că, în cele din urmă, propria poziție de conducere este limitată în timp, dar, dacă predă și insuflă lucrurile potrivite în oamenii cu care lucrează, filosofia sa va trăi o perioadă lungă, mult după ce managerul pleacă.