Masteratul şi doctoratul: ce schimbă semnificativ în viaţa ta?

Am renunţat la statutul oficial de coordonator de doctorat şi masterat atunci când am ales să-mi focalizez energia către oamenii care doresc cu adevărat să-şi dezvolte personalitatea şi caracterul, propriul capital uman, iar nu să colecţioneze diplome şi atestate. În fapt însă, lucrez în continuare cu persoane înscrise la un doctorat sau la un masterat, pentru că rareori profesorii universitari au şi timpul, şi interesul, şi competenţele necesare pentru a acoperi nevoile studenţilor. Unii au nevoie de un coach-mentor, în conversaţie cu care să-şi clarifice propriile interese, semne de întrebare, dileme. Alţii au nevoie să exerseze deprinderi de muncă intelectuală specifice cercetării. Alţii au nevoie să înţeleagă sursele unor blocaje sau chiar al unor stări depresive, pentru că pe parcursul unui program educativ cu standarde înalte apar adesea forme specifice de descurajare, neîncredere în sine şi anxietate, pe care un mentor cu experienţă le poate înţelege mai profund decât un psiholog sau psihoterapeut…

Ioana a finalizat un masterat prestigios în Olanda şi e angajată ca manager în specialitatea pentru care s-a pregătit, însă după angajare a descoperit că nu-i place munca respectivă. S-a bucurat de concediul pentru creşterea copilului, însă acesta se apropie de final, iar ea se întreabă ce să facă în continuare. O alternativă ar fi un alt copil – da, se gândeşte la un copil ca la o soluţie pentru a evita întoarcerea la vechiul loc de muncă! O altă alternativă pe care o vede e înscrierea la un doctorat. « Ce ar schimba semnificativ în viaţa ta un doctorat ? Ce anume poţi obţine prin doctorat şi nu poţi obţine altfel? » – o întreb. Ne reîntâlnim după mai bine de un an şi îmi spune că întrebarea aceasta a ajutat-o să înţeleagă că doctoratul nu era o soluţie pentru problemele ei.

Cazul Cristinei e diferit. Tocmai a divorţat şi are un copil adolescent, împreună cu care a decis să se mute într-un alt oraş. Caută strategii de „regăsire a echilibrului”, îmi spune ea (de construcţie a unui nou echilibru, îi propun eu; pentru că, oricât ai vrea, e imposibil să refaci un echilibru trecut, iar de cele mai multe ori nici nu e de dorit să-l refaci). Vrea să profite de universitatea din noul oraş şi să se înscrie la un doctorat. « Ce ar schimba semnificativ în viaţa ta un doctorat? » – o întreb. Simte că începe să-i « ruginească » mintea şi are nevoie să şi-o pună la treabă, îmi răspunde ; a fost întotdeauna dependentă de un angajament, de o obligaţie exterioară ca să se mobilizeze să studieze şi ar fi iluzoriu să creadă că va deveni peste noapte un autodidact. Pe de altă parte, vrea să fie un exemplu pentru fiul ei, care a început să arate dezinteres pentru studiu. În plus, va avea ocazia să întâlnească, în oraşul prea puţin cunoscut, oameni cultivaţi şi să-şi facă prieteni. Atâta vreme cât sunt urmărite într-adevăr, toate acestea sunt raţiuni pentru care chiar merită să investeşti în educaţia ta, aşa că o întreb : « Cum anume vei proceda practic ca să te asiguri că urmăreşti aceste obiective ? ». Lucrăm în continuare, prin e-mail şi telefon, la planul concret de acţiune.

Maria e manager regional într-o multinaţională, are 40+ şi e pe punctul de a fi părăsită de soţul ei, aflat şi el în « criza / tranziţia vârstei de mijloc ». Fiecare îşi caută un nou echilibru, iar ea se gândeşte să se înscrie la un masterat. La întrebarea « Ce ar schimba semnificativ în viaţa ta un masterat? » răspunsul este foarte vag, general : să se dezvolte, să facă mai mult cu viaţa ei, să-şi deschidă noi oportunităţi, nu ştie care. Îmi amintesc de o fostă studentă care a venit cândva cu aşteptări la fel de imprecise la masteratul pe care îl coordonam; pe parcurs a devenit însă cea mai performantă din an, a învăţat să vadă dincolo de limitele mediului din care venea , a îndrăznit să viseze şi a fost admisă la un program pre-doctoral la Cambridge, iar acum povesteşte că acel masterat de la care nu ştia ce să aştepte i-a schimbat viaţa. De aceea, o întreb pe Maria: « Cât timp estimezi că vei aloca zilnic pentru acest masterat ? ». Nu are prea mult timp, dar prezenţa nu e obligatorie, iar standardele nu sunt aşa de sus ca să nu facă faţă… Îi repet întrebarea iniţială : « Ce ar schimba semnificativ în viaţa ta acest masterat? », subliniind « semnificativ ». După o conversaţie coaching-style şi o săptămână de gândire, conchide că nu ar câştiga nimic ; dimpotrivă, ar avea un stres suplimentar, cheltuieli în plus şi mai puţină energie pentru copii, pentru soţ şi pentru ea însăşi. Îşi recunoaşte că ideea masteratului era mai curând un refugiu, o fugă de problemele din viaţa ei, şi decide să înfrunte aceste probleme. Se înscrie la un alt fel de « masterat », în care învaţă să găsească atitudinile, cuvintele, gesturile cele mai potrivite pentru a construi un alt fel de relaţii de familie. – Şi a reuşit !

Răzvan e şi el manager într-o multinaţională. Înscris la un MBA în Germania. Lucrăm la întărirea încrederii în sine – da, oricât ar părea de paradoxal, am văzut mulţi manageri de top care au această nevoie, iar cei mai inteligenţi o recunosc şi lucrează la ea. Îşi propune « Să finalizez OK masteratul ». « Ce înseamnă OK pentru tine? După ce anume îţi vei da seama că e OK » – îl întreb. Ţinând cont de nevoile pe care şi le-a identificat, Răzvan poate face ca acest OK să-i întărească încrederea ori, dimpotrivă, să-i aducă un plus de neîncredere. De fapt, aceste alternative stau în faţa oricui parcurge un program educativ, aşa că întrebările pe care i le adresez sunt valabile pentru oricine : care OK te va face să simţi ca ai, într-adevăr, o reuşită mare şi meritată? că poţi avea încredere 99% în capacităţile tale? care vor fi – foarte specific – acele capacităţi şi competenţe (max. 3-5) pentru care vrei ca absolvirea MBA să constituie un test absolut convingător pentru tine? cu alte cuvinte, care vor fi acele capacităţi şi competenţe pe care te vei concentra de acum încolo, pe care le vei exersa controlat cel puţin o dată în fiecare zi?

Dan e « blocat » într-un doctorat. A parcurs toate etapele formale, însă se simte incapabil să scrie lucrarea. Nu se poate concentra, se lasă distras de orice, are un deficit de energie şi încredere, iar un test on-line indică un nivel moderat de depresie… « Imaginează-ţi că ai susţinut lucrarea, ce se va schimba semnificativ în viaţa ta? » – îl întreb. « Mă voi simţi eliberat şi-atât» – îmi răspunde. Doctoratul înseamnă pentru el o capcană în care s-a lăsat prins din dorinţa de a fi acceptat şi apreciat în « lumea bună ». Iar acum se vede prizonier în propriul proiect, de care e legat cu lanţurile responsabilităţii faţă de coordonatorul pentru care are multă consideraţie şi faţă de instituţia universitară de la care a primit o finanţare. Întrucât e vorba despre o teză într-un domeniu socio-uman, combinăm conversaţia coaching-style cu o relaţie de mentorat şi training. Şi constatăm că îi lipsesc deprinderile de muncă intelectuală specifice. Ca să-şi ducă la capăt doctoratul în condiţii care să nu-i afecteze şi mai puternic echilibrul interior, Dan are nevoie să înveţe cum să citească un studiu ştiinţific, cum să scrie fişe de lectură, cum să gândească ştiinţific etc. Iar ca să facă suficiente exerciţii are nevoie de multă voinţă, autoorganizare şi autodisciplină. Dacă nu se hotărăşte ferm să iasă din zona sa de confort, singura alternativă sănătoasă este, în opinia mea, curajul de a spune « Stop ! ».

Diana trăieşte o stare de anxietate care nu o lasă să finalizeze doctoratul la care e înscrisă. Îmi povesteşte că universitatea occidentală unde studiază de mai mulţi ani le asigură studenţilor asistenţă psihologică şi, cu toate acestea, mulţi dintre colegii ei au probleme care merg uneori până la tentative de suicid. Sub influenţa psihoterapiei, caută sursele anxietăţii sale în copilărie. Îi propun să abordăm subiectul după o metodă de cercetare evidence-based, iar raportul ei interior cu părinţii devine mai echilibrat. Discutăm apoi despre multiplele provocări ale educaţiei superioare, despre schimbările pe care lecturile şi experienţele academice le provoacă în modul nostru de a interpreta faptele, în aşteptările noastre de la noi înşine şi de la ceilalţi, în standardele nostre, în (ne)mulţumirea de sine şi de alţii. Despre conflictele cu noi înşine pe care le generează această « revoluţie interioară », despre nevoia de a o continua până obţinem un echilibru şi despre direcţiile în care ar fi benefic pentru ea să o continue… În fapt, Diana resimte mai acut probleme cu care se confruntă, fără să conştientizeze, marea majoritate a posesorilor de diplome superioare.

Închei cu o recomandare. Înainte de a decide dacă vă înscrieţi într-un program educativ, sau dacă merită să îl continuaţi, luaţi o foaie (sau un computer) şi scrieţi răspunsuri detaliate la întrebările următoare :

1. Ce va schimba semnificativ în viaţa mea acest program ? Ce avantaje îmi aduce, pe care nu le pot obţine altfel ? Ce dezavantaje îmi aduce ?

2. Cum şi unde mă văd eu peste 5 ani? Dar peste 10 ani? Ce capacităţi şi competenţe îmi sunt necesare? Cum contribuie – concret, specific – masteratul / doctoratul la dezvoltarea acestora?

După ce aţi răspuns, recitiţi şi analizaţi, păstrând în minte următoarele:

1. Raţiunile pentru care scriu eu că îmi doresc masteratul / doctoratul ţin mai ales de acele lucruri care mă fac să mă simt "ca peştele în apă", pe care le-aş face în fiecare zi 16 ore din 24, chiar plătind eu ca să le fac?

2. Ori ţin, dimpotrivă, de elemente exterioare mie, cum ar fi: o conjunctură de viaţă care nu mă mulţumeşte şi din care aş vrea să scap; un model de viaţă preluat din grupurile mele de apartenenţă (rude, prieteni, soţ); o frustrare relativă (dorinţa de a nu fi "mai prejos" decât X sau Y)…?

3. Am răspuns într-adevăr la întrebările care mi-au fost adresate, sau am venit, dimpotrivă, cu un raţionament paralel? Ce spune această (eventuală) eschivă despre mine?

Poate că masteratul sau doctoratul este răspunsul cel mai bun pentru înclinaţiile şi nevoile dumneavoastră profunde. Dar poate că nu. Poate că există şi alte drumuri care vi se potrivesc mai bine, dar pe care nu aveţi cum să le vedeţi dacă nici măcar nu căutaţi, nu vă uitaţi după ele în direcţii diferite.

Elisabeta Stanciulescu este sociolog, profesor universitar. In 2008, a ales sa renunte la post si sa lucreze ca expert independent, oferind servicii de sociologie aplicata la managementul vietii si performantei, precum si consultanta pentru cercetare-dezvoltare. Mai multe detalii la: www.elisabetastanciulescu.ro