Piața de muncă este plină de masteranzi și doctoranzi care nu știu să facă nimic practic

Având-o ca model chiar pe mama sa, profesoară de istorie și director adjunct la un liceu, Flavius Nicolae Roaită (26 de ani) nu a stat pe gânduri când a ales, încă din liceu, să devină muzeograf. Încă de atunci s-a implicat în evenimentele organizate de către Muzeul Național de Istorie a României ori și-a petrecut verile pe șantierele arheologice. Astfel, la terminarea celor 3 ani de facultate, nu i-a fost greu să se integreze în colectivul cu care deja colabora, de câțiva ani. În prezent, Roaită este muzeograf gradul II în cadrul departamentului de Relații cu Publicul al instituției mai sus menționate. Revista Cariere a încercat să afle „rețeta” care i-a adus acestuia funcția dorită, precum și ce presupune aceasta.

Viața după terminarea studiilor: Ce așteptări are un tânăr absolvent de Istorie?

Roaită consideră că cel mai potrivit răspuns ar fi ce așteptări are tânărul atunci când intră la facultate. „Mulți trăiesc cu mirajul că după trei ani de studii vor fi așteptați, chiar în fața facultăţii/instituției și întâmpinați de către directorii muzeelor din București. Mulți își neglijează studiile, gradul lor de seriozitate fiind scăzut, şi nu doresc să se implice în activităţi de voluntariat. Ar fi de recomandat să o facă, pentru viitorul lor. Este adevărat că unii fac asta, dar mai mare tot atât de mare este și numărul celor care, în locul cursurilor, frecventează locuri populare pentru băut o bere rece, evident în centrul…istoric.

Tot aceia sunt cei care își capătă o faimă pentru timpul petrecut astfel, și nu pentru lecturile la bibliotecă. Lucru nepotrivit cu aspirațiile pe care le au”, povestește acesta, din vremurile studenției. „Există, de asemenea, excepţii notabile şi aici pot să dau ca exemplu studenţii de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti din anul III şi anul II care, în urma unei perioade de training, ne-au oferit un sprijin deosebit pentru desfăşurarea programului Şcoala Altfel, cu ocazia Nopţii Muzeelor sau a Nopţii Bucureştiului. O implicare frumoasă pentru care le sunt foarte recunoscător”, a mai adăugat acesta.

Cum să fii pentru a putea ajunge muzeograf

Cum salariile din sistem sunt modeste, este dificil să te acomodezi cu acest gând, mai ales că zilnic cheltui bani. Acest aspect se compensează însă cu satisfacțiile profesionale, momente care nu sunt accesibile oricui. Așadar, degeaba ai știință de carte și dorință de a lucra în domeniu dacă nu ești pasionat, dar și serios, răbdător și tolerant față de ceea ce se întâmplă în jur. Cu toate astea, în funcție de gradul de implicare, pot crește și câștigurile. Unii muzeografi reușesc să desfășoare diverse proiecte, pe fonduri europene, sporindu-și astfel și veniturile.

Aspecte care te motivează? Dar care te demotivează?

„Fiind încadrat în secția de Relații cu Publicul, ai oportunitatea de a intra în permanență în contact cu oameni noi, începând de la vizitatori care fie doresc să afle informații noi despre o expoziție, continuând cu diplomați, șefi de stat. Această diversitate și elementul de nou te determină să mergi înainte. Pe lângă asta, mentoratul pe care ai ocazia să îl faci pentru studenții care vin în practică şi la voluntariat, faptul că pe unii îi formezi și le dezvolți competențe este de o mare satisfacție. Demotivant, revin să spun că este salariul. Cu toate acestea, mă văd făcând asta mult timp de acum înainte, până la vărsta pensionării”, afirmă Roaită.

Integrarea în colectiv

Având în vedere că pe mulți îi cunoștea din perioada liceului, momentul în care Flavius Nicolae Roaită a devenit angajat cu drepturi depline și s-a integrat în colectiv s-a întâmplat cu ușurință. Mai mult, restul colegilor și-au arătat toată bunăvoința în ceea ce privește educarea cu privire la fișa postului cât și a valorii patrimoniale.

Plictisitor să fii muzeograf? Nici pomeneală! Factorii de stres sunt nelipsiți!

Dacă ai crezut că este imposibil să vorbești la două telefoane, află că după o perioadă de lucru în cadrul Departamentului de Relații cu Publicul al MNIR, va deveni o obișnuință, în paralel fiind necesar să scrii diverse acte sau să te pregăteşti pentru un vernisaj sau sosirea unei delegaţii.

Te obișnuiești să bei și un ceai rece la prânz, infuzat la prima oră a dimineții. Adevărul este că volumul de lucru este variabil și, de multe ori, mai mare decât forța de lucru și că, de multe ori. „Uneori trebuie să îndeplinim mai multe sarcini, de multe ori evenimentele se suprapun, suntem anunțați de sosirea unui diplomat foarte din scurt, trebuie să ne mobilizăm repede, în paralel fiind necesar să ne desfășurăm și activitatea zilnică. Relaxarea vine tot între pereții muzeului, seara, după program, când mai rămân cât să mai ascult câteva melodii clasice și eventual să îmi fac agenda pentru a doua zi” , povestește muzeograful.

Cum este publicul

Sunt oameni ce provin din toate categoriile sociale și din toate colțurile țării și ale lumii. Oameni curioși. Românii care vin sunt indivizi ce se întorc, după zeci de ani, aducându-și aminte de momentele în care veneau la muzeu cu doamna învățătoare.

„Publicului trebuie să îi acordăm atenție permanentă. În acest sens, facem expoziții cât mai diversificate și mai accesibile. Un bun exemplu ar fi expozitia „Aurul și Argintul Antic al României”, fiind considerată un fenomen. Ea reprezintă rodul colaborării dintre 32 de instituții muzeale din țară și se are caracter de invitată în principalele orașe ale României”, menționează Roaită.

Publicul român față de cel strain

Muzeograful simte nevoia să precizeze că diferențele pleacă din buzunar. Străinii au veniturile mai mari, pentru ei a călători este mai facil, de aici justificându-se abordarea pe care o au atunci când intră în contact cu exponatele din muzeu și chiar cu personalul acestuia.

În loc de încheiere, o remarcă pentru tinerii care își caută drumul în viață

„Cel mai bine ar fi ca ei să aibă o abordare foarte realistă asupra vieții. Dacă vor să aibă o viziune clară asupra a ceea ce vor face după facultate ar fi bine să aibă contact cât mai din timp cu profesia pe care vor să o urmeze. Să nu trateze cu neglijență practica. Sunt studenți care, pe perioada verii, sunt mulțumiți dacă obțin o hârtie, bifând câteva ore la câte o instituție. Sunt studenți care, după ce termină studiile de licență, termină și masteratul și doctoratul – nu se angajează. Astfel, apar desele cazuri în care ai pe piață intelectuali la vârste de 27-28 de ani cu pretenția de a fi angajaţi pe funcţii de conducere şi cu o răspundere pe măsură. Trebuie să înțeleagă că orice ai lucra face, se începe de jos și că lucrurile, în viață, se fac pas cu pas.