Primii absolventi ai programului de antrenare a intuitiei in afaceri
Patru reprezentanti ai managementului de varf din Romania au explorat cele opt module propuse de programul „Training prin teatru pentru managementul de varf”: identificarea si asumarea „eu-lui” personal in relatii, gasirea punctului de concentrare ca solutie anti "trac”, miscare scenica si vorbire in public, mobilitate emotionala, improvizatie non-verbala si de dialog, declansarea si exersarea creativitatii, asumarea de roluri in situatii inedite, exersarea empatiei si gestionarea relatiilor conflictuale.
„Intr-un mediu de afaceri competitiv, in care singura constanta este schimbarea, intr-un context economic nesigur, conducatorii organizatiilor se diferentiaza prin decizii care paveaza calea catre succes sau esec. Cand ratiunea isi dovedeste limitele, intuitia poate fi aceea care dicteaza solutia corecta. Prin acest curs, Trainart ii ajuta pe conducatorii companiilor sa se regaseasca pe sine, sa regaseasca forta interioara de a miza pe punctele forte, de a le descoperi, de a le perfectiona, de a le folosi pentru reusita”, declara Adriana Boscanici, Managing Partner Trainart.
Bogdan Staicu, Director executiv Mobexpert Holding si unul dintre absolventii programului, apreciaza ca si-a confirmat prin acest program ca performanta nu este o apreciere proprie, depinde de ceilalti participanti/echipa si ca doar prin munca si implicare personala poti atinge rezultatul dorit. De asemenea, ca esecul este doar o alta interpretare a reusitei si ca merita sa incerc si partea " negativa" pentru echilibrul si orizontul invataturii. “Am mai invatat ca trebuie sa am in permanenta atentia sporita si flexibilitatea necesare fiecarei situatii si fiecarui moment de timp. Lipsa de adaptabilitate este mai grava decat lipsa invataturii/ cunoasterii, iar Cunoasterea genereaza Competenta, Competenta genereaza Autoritate, iar Autoritatea genereaza Respect. Pentru mine acest program a fost o experienta de viata, traita la momentul potrivit din punctul de vedere al asteptarilor si acceptantei propriei personalitati. M-a ajutat sa ma descopar pe mine prin ochii celorlalti, sa stiu ce distanta sau apropiere va trebui sa le permit colegilor/colaboratorilor pentru a obtine rezultatul dorit. Toate aspectele personalitatii mele trebuie folosite.
In luna mai, Trainart formeaza o noua grupa de manageri de varf pentru programul de antrenare a intuitiei in afaceri. A doua serie a programului incepe in luna iunie, iar grupele sunt formate din maximum opt participanti.